CSJ. Decizia nr. 104/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 104/2003
Dosar nr. 120/2003
Şedinţa de la 15 iulie 2003, în Camera de consiliu
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 76 din 11 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Timişoara, formulată de inculpatul I.I.
Prin aceeaşi încheiere, s-a dispus trimiterea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin, spre judecare, la Curtea de Apel Timişoara.
S-a motivat că din actele dosarului nu rezultă că judecătorii Curţii de Apel Timişoara s-ar afla în vreun caz de incompatibilitate care să justifice recuzarea acestora.
S-a mai relevat că, în ceea ce priveşte cererea de recuzare a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Caraş-Severin, solicitată de inculpat în aceeaşi cauză, competenţa de a o soluţiona revine Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, formulând excepţii şi motive de casare.
Invocându-se excepţia nulităţii absolute a încheierii recurate şi a încheierilor pronunţate anterior, s-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 52 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la examinarea cererii de recuzare, că s-a respins în mod nejustificat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului.
Totodată, a fost invocată excepţia de necompetenţă a Parchetului Naţional Anticorupţie de a efectua urmărirea penală în cauză, iar pe cale de consecinţă s-a invocat şi excepţia privind nulitatea sesizării instanţei cu cerere de prelungire a duratei arestării preventive.
Pe de altă parte, prin motivele de casare formulate s-a susţinut că toate încheierile pronunţate în cauză sunt lovite de nulitate absolută, învederându-se că nu a fost asigurată apărarea inculpatului, deşi aceasta era obligatorie, că Parchetul Naţional Anticorupţie a efectuat urmărirea penală fără să fie competent, ceea ce atrage şi nulitatea sesizării instanţei cu cererea de prelungire a duratei arestării preventive, iar completul de judecată a soluţionat cererea de recuzare fără să fi avut dosarul de fond, pentru a verifica susţinerile inculpatului.
Din examinarea excepţiilor invocate şi a criticilor formulate în cadrul motivelor de recurs, se constată următoarele:
Recursul declarat de inculpat împotriva încheierii nr. 76 din 11 iulie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Timişoara, nu poate viza decât această hotărâre, neputând determina, datorită obiectului său restrâns, verificarea actelor de urmărire penală efectuate şi sesizarea cu cererea de prelungire a duratei arestării preventive, susţinerile formulate în această privinţă putând face obiectul unor critici în cadrul căilor ordinare de atac susceptibile a fi exercitate cu privire la fondul cauzei.
Ca urmare, examinându-se încheierea prin care a fost respinsă cererea de revizuire, în raport cu ansamblul actelor din dosar, se constată că soluţia de respingere a cererii de recuzare este justificată, deoarece nu a reieşit că judecătorii Curţii de Apel Timişoara s-ar afla în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 46 şi urm. C. proc. pen.
Sub acest aspect, mai este de observat că, formulând cererea de recuzare, inculpatul nu s-a conformat dispoziţiilor înscrise în art. 52 alin. (5) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, potrivit cărora „abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător".
În adevăr, prin cererea de recuzare sunt formulate critici cu privire la modul în care inculpatul a fost surprins în flagrant primind suma de 1.500 Euro de la o studentă, în schimbul unei lucrări de diplomă, iar în legătură cu judecătorii Curţii de Apel Timişoara sunt făcute doar unele referiri cu caracter general şi numai pentru o parte dintre ei, fără indicarea concretă a cazurilor de incompatibilitate, ceea ce, evident, nu ar putea justifica formularea unei cereri de recuzare a întregii instanţe.
Pe de altă parte, câtă vreme instanţa, conformându-se dispoziţiilor art. 52 alin. (2) C. proc. pen., a procedat la examinarea cererii de recuzare fără să considere necesară ascultarea părţilor, nu mai prezintă nici o relevanţă împrejurarea că nu s-a asigurat prezenţa inculpatului şi asistarea sa de apărător.
Aşa fiind, se constată că soluţia de respingere a cererii de recuzare este corectă şi pronunţată cu respectarea prevederilor legii, iar criticile aduse acesteia prin excepţiile invocate şi motivele de recurs nu sunt fondate.
În consecinţă, urmează a se dispune respingerea recursului declarat de inculpat şi obligarea acestuia să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile invocate.
Respinge recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva încheierii nr. 76 din 11 iulie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 148/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 149/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
