ICCJ. Decizia nr. 142/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 142/2011
Dosar nr.8991/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC F.P. SRL împotriva sentinţei nr. 334 din 4 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7541/1/2009. A fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a constatat, în esenţă, că prin sentinţa nr. 334 din 4 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC F.P. SRL împotriva rezoluţiei din 27 august 2008 dată în dosarul nr. 787/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia atacată s-a dispus, cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii D.V., ş.a., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există.
Prima instanţă a constatat că plângerea formulată de către petentă în baza dispoziţiilor art. 271 C. proc. pen. este nefondată, iar soluţia dispusă prin rezoluţia contestată este legală şi temeinică. Astfel, s-a reţinut că activitatea şi atribuţiile de serviciu ale magistraţilor se circumscriu cauzelor cu care sunt investiţi, interpretării şi aplicării legii, eventualele erori apărute în acest proces neechivalând exercitării abuzive a atribuţiilor. Acestea pot fi îndreptate prin exercitarea căilor de atac, singura formă pe care trebuie să o îmbrace nemulţumirea părţilor faţă de o soluţie, formularea plângerii penale neputând fi o suplimentare a gradelor de jurisdicţie. Cu privire la activitatea ofiţerilor de poliţie reclamaţi s-a arătat că actele întocmite de aceştia sunt supuse cenzurii procurorului potrivit art. 278 C. proc. pen.
S-a concluzionat că faptele reclamate nu există, petenta criticând în realitate actele /soluţiile dispuse de către intimaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Cu privire la recursul declarat de către petentă, instanţa de recurs a apreciat că este nefondat, sentinţa atacată fiind legală, temeinică şi riguros motivată, bazată pe evaluări şi analize juste şi cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen. a materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentei.
Împotriva acestei decizii petenta a formulat cerere de revizuire.
Analizând cererea formulată prin prisma dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen., se constată că cererea de revizuire se impune a fi trimisă la parchet pentru efectuarea actelor de cercetare potrivit art. 399 C. proc. pen.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. norma prevede imperativ şi fără posibilitate de interpretare că „cererea de revizuire se adresează direct procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă".
Ca urmare a acestei etapizări stricte a fazelor care trebuie parcurse în soluţionarea unei cereri de revizuire, art. 399 C. proc. pen., reglementează procedura prealabilă a efectuării actelor de cercetare pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, că atunci când este necesară o astfel de verificare procurorul dispune, prin ordonanţă, ca aceasta să fie efectuată şi că „procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei". Totodată, art. 399 alin. (5) C. proc. pen. prevede că „după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente".
Se va constata, de asemenea, că dispoziţiile art. 402 - 406 C. proc. pen., prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu şi soluţiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată şi direct instanţei, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligaţia să înainteze întregul material de verificare împreună cu concluziile sale.
În astfel de condiţii, este evident că textele de lege enunţate, prin claritatea şi lipsa lor de echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să instituie, prin reglementarea adoptată, obligativitatea parcurgerii de către fiecare cerere de revizuire a procedurii prealabile de efectuare a actelor de cercetare, de către procuror, necesare verificării ei sub aspectul temeiniciei.
Aşa fiind, se constată incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire urmând a fi trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Casaţie şi Justiţie.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., trimite cererea de revizuire formulată de revizuenta SC F.P. SRL împotriva deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători în dosarul nr. 3514/1/2010, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 141/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 172/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
