ICCJ. Decizia nr. 134/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 134/2010
Dosar nr.8994/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 201.
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 691 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta M.A.R.R. împotriva deciziei nr. 284 din 26 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 978/1/2010.
A fost obligată revizuenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 284 din 26 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.A.R.R. împotriva sentinţei nr. 1906 din 12 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7533/1/2009. A fost obligată recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut că prin sentinţa nr. 1906 din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta M.A.R.R. împotriva rezoluţiei nr. 19478/4367/ VIII /2009 din 16 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
Verificând actele dosarului, instanţa de recurs a apreciat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, deoarece petenta a sesizat prima instanţă cu o plângere vizând o rezoluţie prin care o plângere anterior formulată de petentă a fost respinsă motivat de neîntrunirea condiţiilor art. 222 C. proc. pen., astfel că prima instanţă în mod întemeiat s-a pronunţat asupra finelui de neprimire al inadmisibilităţii plângerii ce nu avea ca obiect o rezoluţie prin care s-a dispus una dintre soluţiile de netrimitere în judecată prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., în speţă nefiind incidente dispoziţii prevăzute de lege cu titlu de excepţie care să îndrituiască partea să sesizeze, prin plângere, instanţa.
Împotriva deciziei instanţei de recurs petenta a formulat cerere de revizuire, înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu concluziile procurorului, prin adresa nr. 4033/1864/III-6/2010 din 18 iunie 2010, cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei la 23 iunie 2010; prin referatul întocmit de procuror şi înaintat instanţei potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen. s-a apreciat că cererea formulată este inadmisibilă.
Analizând cererea, prioritar şi exclusiv, prin prisma verificării admisibilităţii căii de atac s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., raportat la art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluţionare fondului cauzei rezolvând raportul juridic de drept substanţial prin pronunţarea unei soluţii de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal, cererea de revizuire fiind inadmisibilă în situaţiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului, cum este cazul hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., apreciindu-se că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate sub raportul obiectului său, fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestaţie în anulare, invocând, în esenţă, nelegalitatea şi netemeinicia deciziei, iar ca temei de drept dispoziţiile art. 386 – 392 C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 155 – 173 C. pen.
Analizând cererea de contestaţie în anulare prin prisma admisibilităţii sale se constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza de faţă cererea formulată de către contestatoare nu îndeplineşte, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., deoarece obiectul contestaţiei îl constituie o decizie pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire şi, totodată, având în vedere că partea nu a întemeiat cererea pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., criticile invocate neputându-se circumscrie cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că cererea formulată nu îndeplineşte condiţiile expres reglementate de lege pentru admisibilitatea acesteia, va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.A.R.R. împotriva deciziei nr. 691 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 5626/1/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 115/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 138/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
