ICCJ. Decizia nr. 115/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 115/2011
Dosar nr.9950/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1560 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 8414/2145/VIII/1/2010 din 8 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea penală înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 7 august 2010, sub nr. 6631/1/2010, petiţionarul A.I. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 8414/2145/VIII/1/2010 din 8 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; în drept petiţionarul a invocat dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prima instanţă, examinând plângerea formulată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat că plângerea este inadmisibilă, deoarece în cauza dedusă judecăţii, procurorul nu a dispus vreuna din soluţiile enumerate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ci a constatat că plângerea petiţionarului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris (fila 7 dosar recurs) pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 10 lit. j), art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62 C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen., art. 2781 alin. (2) şi (12) C. proc. pen., art. 310 alin. (2) C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/200, art. 21 alin. (1) din Constituţie, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, necercetarea tentativei la infracţiunea de omor.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei pe bază de probe, şi cu respectarea hotărârilor judecătoreşti, urmând a se cerceta infracţiunea reclamată.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (28) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie/măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
În cauza dedusă judecăţii petentul a sesizat prima instanţă cu o cerere întemeiată, formal, pe prevederile art. 2781 C. proc. pen. şi intitulată „plângere penală".
Din verificarea actelor dosarului reiese că prima instanţă în mod corect a apreciat cererea ca inadmisibilă, deoarece dreptul de a o formula nu era prevăzut de lege, petentul necriticând una dintre soluţiile de netrimitere în judecată expres şi limitativ prevăzute de lege şi neformulând o plângere care să respecte condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., spre a fi calificată ca plângere penală, cererea fiind informă şi sub acest aspect.
Aşa fiind, soluţia primei instanţe este legală, temeinică şi riguros motivată, dând o justă interpretare şi aplicare dispoziţiilor legale incidente.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cazurile de incompatibilitate, în baza actelor dosarului şi a normelor incidente, devoluând cauza exclusiv sub aspectul examinării admisibilităţii plângerii ce i-a fost adresată. Aşadar, constatând că a fost nelegal sesizată cu o cerere neprevăzută de legea procesuală în vigoare, prima instanţă nu a mai trecut la examinarea altor cereri, probe, apărări sau aspecte privind fondul cauzei, criticile petentului în acest sens nefiind susţinute.
Critica privind nerespectarea unor hotărâri judecătoreşti şi pretinsa existenţă a autorităţii de lucru judecat a altor hotărâri nu poate fi primită, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile legale spre a se reţine autoritatea de lucru judecat, în cauză, a unor hotărâri judecătoreşti.
Aşa fiind, se concluzionează că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, redactarea hotărârii realizându-se în termenul de recomandare prevăzut de lege, susţinerile contrare ale recurentului petent nefiind fondate.
Totodată, se constată că prevederile art. 277 C. proc. pen. şi ale art. 2781 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, plângerea formulată neavând obiectul expres reglementat de art. 2781 C. proc. pen., iar prevederile relative la liberul acces la justiţie nu au fost încălcate, deoarece reglementarea acestui drept prin lege nu echivalează cu caracterul admisibil al oricărei cereri pe care o persoană o poate adresa instanţei.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 1560 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6631/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 113/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 134/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
