ICCJ. Decizia nr. 141/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 141/2010
Dosar nr.9675/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 749 din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul T.I. împotriva deciziei nr. 65 din 25 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 9264/1/2009.
A fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa nr. 2183 din 3 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.I. împotriva rezoluţiei nr. 419/P/2007 din 4 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Împotriva acestei sentinţe, petentul T.I. a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 373 din 18 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători a fost respins recursul ca tardiv, cu motivarea că recursul a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut în mod imperativ de lege.
Împotriva acestei decizii, petentul a formulat contestaţie în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 775 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, cu motivarea că, în cauză, criticile indicate ca şi motive ale contestaţiei în anulare reprezintă nemulţumiri ale petentului faţă de modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către intimaţii magistraţi reclamaţi şi nu pot fi circumscrise cazurilor prevăzute expres şi limitativ de art. 386 C. proc. pen.
Împotriva acestei ultime decizii la data de 24 noiembrie 2009, petentul T.I. a formulat contestaţie în anulare care a fost respinsă, ca inadmisibilă prin Decizia nr. 65 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, cu motivarea că acesta nu a indicat niciunul din cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 386 C. proc. pen., iar criticile sale nu se încadrează în niciunul din aceste cazuri, nefiind astfel realizată una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva deciziei nr. 65 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, petentul T.I. a formulat cerere de revizuire.
Prin Decizia nr. 210 din 22 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a trimis cererea de revizuire formulată de revizuentul T.I. împotriva deciziei nr. 65 din 25 ianuarie 2010 pronunţată de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin referatul nr. 7026/2100/III-6/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au formulat concluzii de respingere, ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuentul T.I.
Examinând cererea de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 403 C. proc. pen., instanţa a constatat că aceasta este inadmisibilă faţă de prevederile art. 393 C. proc. pen. şi art. 394 C. proc. pen., cererea neavând ca obiect o hotărâre care conţine o rezolvare a fondului cauzei, neîndeplinind condiţiile art.393 C. proc. pen., iar susţinerile revizuentului neputându-se încadra în vreunul din cazurile prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen., motivele indicate nefiind dovedite.
Împotriva acestei decizii revizuentul a formulat cerere de contestaţie în anulare.
Analizând cererea de contestaţie în anulare potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
După cum rezultă din cuprinsul cererii de contestaţie în anulare contestatorul nu a invocat niciunul dintre cazurile expres şi limitativ reglementate de art. 386 C. proc. pen., Decizia atacată fiind criticată sub aspectele neataşării dosarului nr. 8839/P/2006, a nerespectării sentinţei nr. 819 din 12 mai 2010, pronunţată în dosarul nr. 2516/1/2010 şi faţă de necesitatea efectuării unei expertize, motive ce nu pot fi circumscrise dispoziţiilor legale anterior enunţate.
Având în vedere argumentele expuse, precum şi obiectul cererii, care este constituit de o decizie pronunţată în revizuire, se constată neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen. pentru admisibilitatea cererii, aceasta urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.I. împotriva deciziei nr. 749 din 22 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 7499/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 142/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
