ICCJ. Decizia nr. 152/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 152/2004
Dosar nr. 54/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 octombrie 2000, S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Brăila, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, să se dispună anularea deciziei nr. 1282 din 27 septembrie 2000, cu privire la pct. 2 din această decizie, prin care i s-a respins plângerea formulată referitor la suma de 2.888.742.204 lei, reprezentând penalităţi calculate potrivit OG nr. 68/1997, republicată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a relevat că, aşa cum rezultă din procesul-verbal de control din 15 mai 2000, pentru perioada mai 1999 – martie 2000, a depus cu regularitate la organul fiscal, în termenul prevăzut de lege, declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu excepţia celor din lunile iunie 1999, august 1999, ianuarie 2000 şi februarie 2000, pentru aceste patru luni achitând, însă, integral şi anticipat scadenţei, taxele şi impozitele datorate, motiv pentru care nu i s-a notificat depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei de impunere. Învederându-se că această omisiune a organului fiscal reprezintă acordul acestuia, în sensul inexistenţei vreunei obligaţii fiscale a reclamantei către bugetul de stat, s-a cerut să se constate că obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere este lipsită de temei legal.
Prin întâmpinarea din 2 februarie 2001, Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Brăila au cerut respingerea acţiunii, ca nefondată, susţinând că penalităţile aplicate reclamantei au avut ca temei prevederile art. 13 din OG nr. 68/1997, republicată, prin care s-a instituit o sancţiune de sine stătătoare pentru nedepunerea declaraţiilor în termenul legal.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 81 din 11 mai 2001, a admis contestaţia formulată de S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Brăila, dispunând anularea în parte a pct. 2 din Decizia nr. 1282 din 27 septembrie 2000 a Ministerului Finanţelor. Ca urmare, au fost menţinute penalităţile datorate, numai pentru luna februarie 2000, în limita sumei de 190.593.818 lei.
S-a motivat că, faţă de concluziile raportului de expertiză contabilă, apreciate ca fiind corecte, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, se impune a se reţine că reclamanta a achitat, până la data scadenţei lor, impozitele şi taxele calculate pentru lunile iunie 1999, august 1999 şi ianuarie 2000.
S-a relevat că la această concluzie conduce şi faptul că, la termenele de depunere a declaraţiilor, nu mai existau impozite şi taxe datorate de reclamantă, astfel că nici penalităţi la acestea nu mai puteau fi calculate.
Conchizându-se, s-a învederat că, în raport cu analiza datelor existente pentru luna februarie 2000, se poate reţine că reclamanta datorează bugetului statului penalităţi de întârziere, pe timp de 4 zile, în sumă totală de 190.593.818 lei.
Prin Decizia nr. 974 din 11 martie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Brăila, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, a casat sentinţa şi, în fond, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Brăila.
Prin considerentele acestei decizii, invocându-se dispoziţiile art. 13 din OG nr. 68 din 28 august 1997, republicată, privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, s-a relevat că depunerea declaraţiei de impozite şi taxe cu întârziere de până la 30 de zile inclusiv, faţă de termenul legal stabilit, se penalizează cu 10% din impozitul sau taxa datorată sau stabilită din oficiu.
S-a învederat că susţinerea reclamantei că această prevedere nu i-ar fi aplicabilă, pentru că a achitat obligaţiile de plată la buget, chiar dacă a depus cu întârziere declaraţiile privind aceste obligaţii, nu poate fi primită, întrucât penalităţile au fost calculate pentru nedepunerea în termen a unor astfel de declaraţii, iar plata sumelor datorate nu suspendă obligaţia pârâtului de a depune declaraţiile de impozite şi taxe prevăzute în art. 2 alin. (4) din OG nr. 68/1997, republicată.
În fine, s-a subliniat că norma juridică privind nedepunerea în termen a acestor declaraţii cuprinde o sancţiune de sine stătătoare.
Împotriva acestei decizii, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie a declarat recurs în anulare.
Invocându-se dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003, s-a susţinut că Decizia instanţei de recurs a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, precum şi că este şi vădit netemeinică.
În acest sens, s-a relevat că instanţa de control judiciar nu a ţinut seama de completarea adusă prin OG nr. 11/2001 OG nr. 68/1997, în sensul că, la art. 13 din această ultimă ordonanţă, s-a introdus alin. (11), prin care s-a stabilit că „penalităţile aplicate, potrivit alin. (1) al art. 13, pentru depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe nu pot să depăşească suma de 50 de milioane lei, în cazul persoanelor juridice".
Învederându-se că din această dispoziţie a legii rezultă că depunerea cu întârziere a declaraţiilor de impozite şi taxe atrage o sancţiune de sine-stătătoare, care se aplică chiar dacă obligaţia de plată a datoriilor fiscale ar fi fost adusă la îndeplinire anterior datei scadenţei, s-a subliniat, totodată, că totalul penalităţilor aplicabile nu putea să depăşească suma de 50 milioane lei.
Ca urmare, s-a arătat că se impunea micşorarea cuantumului penalităţilor aplicate reclamantei până la plafonul stabilit prin art. 13 alin. (11) din OG nr. 68/1997, completată prin OG nr. 11/2001.
În concluzie, s-a cerut casarea în parte a deciziei atacate şi a sentinţei, în sensul menţinerii obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere de către S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Brăila numai în cuantum de 50 milioane lei.
Recursul în anulare nu este fondat.
Potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din OG nr. 68/1997, privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, „depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe se penalizează (...) cu 10% din impozitul sau din taxa datorată sau stabilită din oficiu, după caz, dacă declaraţia este depusă cu o întârziere de până la 30 de zile, inclusiv, faţă de termenul legal stabilit".
Este adevărat că prin alin. (11), introdus în articolul menţionat prin OG nr. 11/2001, s-a prevăzut că penalităţile aplicate potrivit alin. (1) al art. 13, pentru depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe nu pot să depăşească suma de 50 de milioane lei, în cazul persoanelor juridice".
Dar, contrar celor susţinute prin recursul în anulare, dispoziţiile alin. (11), introduse prin OG nr. 11/2001, la art. 13 din OG nr. 68/1997, nu sunt aplicabile în cauză.
Sub acest aspect, este de observat că procesul-verbal de control, prin care s-au calculat penalităţile de 2.885.742.204 lei, pentru depunerea cu întârziere de către sucursala „P.E." Brăila a declaraţiilor privind obligaţiile de plată la bugetul de stat pe lunile iunie, august 1999 şi ianuarie-februarie 2000, a fost încheiat la data de 15 mai 2000, fiind înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Brăila, sub nr. 36046 din 26 mai 2000 (dosarul nr. 1563/2003 al Curţii de Apel Galaţi).
Or, aşa cum s-a arătat, noua reglementare din alin. (11) al art. 13 din OG nr. 68/1997, a fost introdusă prin OG nr. 11/2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 461 din 13 august 2001, deci, ulterior consumării raportului de drept fiscal, care s-a produs la datele de depunere cu întârziere a declaraţiilor privind obligaţiile de plată la bugetul de stat pe lunile menţionate.
Aşa fiind, dispoziţiile alin. (11), introdus, la art. 13 din OG nr. 68/1997, prin OG nr. 11/2001, nu sunt aplicabile în cauză, pentru că ar însemna ca această din urmă ordonanţă să retroactiveze, ceea ce nu ar fi posibil faţă de prevederile art. 1 C. civ., potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor", ea neavând putere retroactivă.
Susţinerea făcută, în această privinţă, prin concluziile scrise depuse la dosar de S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Brăila, cum că penalităţile prevăzute de art. 13 din OG nr. 68/1997 ar constitui o sancţiune contravenţională şi că, în acest caz, ar fi aplicabile prevederile art. 12 din OG nr. 2/2001, nu are temei legal.
Este adevărat că, potrivit art. 12 din OG nr. 2/2001, atunci când, pentru o contravenţie se prevede printr-un nou act normativ o sancţiune mai uşoară, se va aplica această din urmă sancţiune contravenţională.
Dar, dispoziţiile textului de lege menţionat nu sunt aplicabile în cauză, deoarece penalităţile calculate de organul de control fiscal nu au caracterul unei sancţiuni contravenţionale, contravenţiile şi sancţiunile contravenţionale fiind reglementate separat, prin art. 14 din OG nr. 68/1997, pentru care se face trimitere şi la reglementarea cadru, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor (Legea nr. 32/1968).
În consecinţă, constatându-se că s-a stabilit corect că reclamanta datorează penalităţi de întârziere, în cuantum de 2.885.742.204 lei, astfel că soluţia instanţei de recurs este justă, întrucât, în cauză, nu este aplicabil alin. (11) al art. 13 din OG nr. 68/1997, introdus prin OG nr. 11/2001, la care se face referire prin recursul în anulare, urmează ca această cale extraordinară de atac să fie respinsă ca nefondată şi să se menţină Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei nr. 974 din 11 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 151/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 153/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
