ICCJ. Decizia nr. 150/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 150/2004
Dosar nr. 212/2003
Şedinţa publică din 26 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 aprilie 2000, reclamanta SC A.L.U. SRL Sovata a solicitat, prin acţiune civilă, să se dispună obligarea pârâtei, SC B.C.A. SA Sovata, să încheie, cu reclamanta, un contract de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, prin transformarea contractului de locaţie de gestiune nr. 4 din 29 aprilie 1991, privind activul Complex A., al cărei titular este reclamanta.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 6 din OUG nr. 32/1998, privind privatizarea societăţilor comerciale din turism, a solicitat societăţii pârâte, prin cerere depusă la data de 28 decembrie 1998, transformarea contractului de locaţie de gestiune nr. 4 din 29 aprilie 1991, în baza căruia deţine, în calitate de locatar, activul „Complex A." aflat în patrimoniul acelei societăţi, în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, însă pârâta a refuzat să încheie acest contract, încălcând astfel dispoziţiile imperative ale art. 5 din ordonanţa de urgenţă menţionată.
Prin întâmpinare, SC B.C.A. SA Sovata a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că reclamanta a introdus cererea prematur, deoarece nu s-au respectat dispoziţiile art. 7 alin. (2) din HG nr. 365/1996, privind aplicarea Normelor metodologice de aplicare a privatizării societăţilor comerciale din turism referitor la „avizul prealabil al Ministerului Turismului".
Judecătoria Sighişoara, prin sentinţa civilă nr. 2045 din 10 septembrie 1999, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Tribunalul Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 50 din 6 martie 2000 a admis apelul declarat de pârâtă şi, desfiinţând sentinţa, a dispus trimiterea cauzei, spre judecare, la Curtea de Apel Târgu Mureş, motivând că, în raport cu dispoziţiile art. 3231, cu referire la art. 3228 din OUG nr. 88/1997, introduse prin Legea nr. 99/1999, competenţa de a soluţiona, în prima instanţă, o astfel de cerere revine curţii de apel.
Recursul declarat de reclamantă, împotriva acestei decizii, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 274 din 6 iulie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ.
Judecând cauza în fond, Curtea de Apel Târgu Mureş, prin sentinţa civilă nr. 283 din 23 noiembrie 2000, a admis acţiunea şi:
- a constatat că societatea reclamantă a deţinut, în calitate de locatar, activul comercial Complex A. din Sovata, în baza contractului de locaţie de gestiune nr. 4 din 29 aprilie 1991, astfel cum a fost prelungit prin diverse acte adiţionale, iar după intrarea în vigoare a OUG nr. 32/1998, această societate a transmis spre aprobare, la societatea pârâtă, cererea înregistrată sub nr. 4940 din 28 decembrie 1998, pentru transformarea contractului de locaţie de gestiune în contract de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare;
- a obligat pe societatea pârâtă, în calitate de proprietară a Complexului A., să încheie cu societatea reclamantă contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare a respectivului complex, în condiţiile art. 5 şi urm. din OUG nr. 32/1998.
S-a motivat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 32/1998, act normativ cu caracter special, ce reglementează privatizarea societăţilor comerciale în turism, apreciindu-se, totodată, că societatea reclamantă este îndreptăţită să pretindă obligarea societăţii pârâte să încheie cu ea contract de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, faţă de caracterul imperativ al prevederilor art. 5 şi 6 din ordonanţa de urgenţă menţionată.
Recursul declarat de pârâta SC B.C.A. SA Sovata, împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 6377 din 30 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare împotriva ultimelor două hotărâri, pe care le consideră pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, precum şi vădit netemeinice.
S-a susţinut, în esenţă, că instanţele au aplicat greşit dispoziţiile imperative ale HG nr. 865/1998 şi ale OUG nr. 32/1998.
În acest sens, s-a relevat că, din coroborarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2), cu cele ale art. 4, 5, 7 şi 8 din HG nr. 865/1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale din turism, transformarea contractelor de locaţie a gestiunii, de închiriere sau de asociere în participaţiune, în contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare sau vânzarea activelor care fac obiectul acestora, prin negociere directă, către titularul contractului, se face numai cu avizul prealabil al Ministerului Turismului.
Or, s-a învederat că, din probatoriul administrat, rezultă că, la data de 28 decembrie 1998, când a formulat cererea de transformare a contractului de locaţie de gestiune în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, reclamanta nu avea avizul ministerului menţionat, acesta fiind obţinut abia la 25 octombrie 1999, astfel că nu se poate reţine culpa pârâtei în nesoluţionarea cererii de transformare a contractului de locaţie de gestiune în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare.
S-a mai relevat că dispoziţiile art. 5 din OUG nr. 32/1998 nici nu prevăd obligativitatea încheierii contractului de leasing imobiliar, la simpla cerere a locatarului, care ar contraveni însăşi ideii de negociere, reglementată imperativ prin art. 5 şi 6 din aceeaşi ordonanţă, în conformitate cu principiile inviolabilităţii proprietăţii şi libertăţii contractuale.
S-a subliniat, de asemenea, că, prin cele două hotărâri atacate, au fost încălcate dispoziţiile art. 10 din OUG nr. 32/1998, precum şi cele ale art. 2 lit. g) din HG nr. 865/1998, potrivit cărora „la societăţile comerciale cu profil balnear divizarea se va face prin păstrarea structurilor de bază ale complexurilor de turism balnear integrate şi calităţii pachetelor de servicii ce privesc cazarea, alimentaţia publică şi tratamentul".
Or, s-a relevat, prin privatizarea separată dispusă de cele două instanţe, ca urmare a admiterii acţiunii, a fost afectată structura unitară a complexului balneoclimateric Sovata, format din 4 hoteluri, legate între ele cu pasarele şi tunele de trecere, care asigură accesul la baza comună de tratament.
În fine, s-a susţinut că, la data de 29 aprilie 1991, când a fost încheiat contractul de locaţie de gestiune, SC A.L.U. SRL nici nu avea personalitate juridică, aceasta fiind dobândită, conform certificatului de înmatriculare, abia la 16 octombrie 1991, încât, neavând calitate de parte în contractul ce face obiectul cauzei, nu poate exercita nici dreptul eventual de a solicita obligarea pârâtei la transformarea contractului de locaţie de gestiune în contract de leasing imobiliar şi, deci, acţiunea sa trebuia respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
În concluzie, s-a cerut casarea celor două hotărâri atacate, iar pe fond respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Recursul în anulare nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit tranzacţiei ce a fost autentificată de notarul public N.G. la data de 22 ianuarie 2004, cele două părţi din proces au convenit, prin concesii reciproce, să stingă litigiul ce face obiectul acestui dosar, în următoarele condiţii:
- SC A.L.U. SRL renunţă la dreptul dedus judecăţii (transformarea contractului de locaţie a gestiunii în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare);
- SC B.C.A. SA renunţă la judecarea recursului în anulare (dosar recurs în anulare).
Or, în raport cu conţinutul acestui act, este evident că, în urma tranzacţiei intervenite între părţi, recursul în anulare declarat în cauză a devenit lipsit de obiect, deoarece reclamanta a renunţat la însuşi dreptul dedus judecăţii, iar pârâta a renunţat, la rândul ei, la judecarea recursului în anulare.
Aşa fiind, faţă de prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora calea extraordinară de atac exercitată ar putea fi admisă, pentru motivele invocate, numai dacă, prin hotărârile atacate, s-ar fi produs o încălcare esenţială a legii, care să fi determinat, la rândul ei, o soluţionare greşită pe fond, ori dacă acele hotărâri ar fi vădit netemeinice, ceea ce nu mai este posibil a se examina datorită celor două declaraţii făcute de părţi prin tranzacţie, în sensul renunţării la dreptul dedus judecăţii şi, respectiv, la judecarea căii de atac, urmează ca recursul în anulare formulat în cauza de faţă să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei civile nr. 283 din 23 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi deciziei nr. 6377 din 30 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 151/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
