ICCJ. Decizia nr. 185/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 185/2005
Dosar nr. 149/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 97/P din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii S.C. şi S.L., împotriva rezoluţiei nr. 173/II/"/2004 din 16 august 2004, prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenţii menţionaţi, împotriva rezoluţiei nr. 312/P/2003 din 2 februarie 2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen., în temeiul art. 228, raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., faţă de J.D., P.R., M.S.D., C.D. şi V.E. şi în temeiul art. 228, raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) C. pen., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 290, 292 şi 291 din acelaşi cod, faţă de S.M., C.V. şi C.S.N.
Recursurile declarate de petenţii S.C. şi S.L. împotriva hotărârii primei instanţe au fost respinse, ca nefondate, de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 213 din 12 ianuarie 2005.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petenţii S.C. şi S.L. au declarat un nou recurs.
Recursurile sunt inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale, în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părţilor a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii după caz.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, hotărâre definitivă care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Ca atare, potrivit dreptului comun, Decizia atacată nu este supusă recursului.
Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competenţă prevăzută în Legea nr. 304/2004, art. 22, Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum această ipoteză nu se regăseşte în cauză, recursurile nu sunt admisibile nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşadar, excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţia părţilor se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de petenţii S.C. şi S.L., împotriva deciziei nr. 213 din 12 ianuarie 2005, a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibile.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, Curtea va obliga petenţii menţionaţi, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenţii S.C. şi S.L. împotriva deciziei nr. 213 din 12 ianuarie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 6389/2004.
Obligă recurenţii menţionaţi, la câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 184/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 186/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
