ICCJ. Decizia nr. 189/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 189/2005
Dosar nr. 120/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2005
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 1 octombrie 2004, partea vătămată V.M. a solicitat judecarea şi condamnarea făptuitorului B.I., ministru delegat pentru coordonarea A.N.C., pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen.
În motivarea plângerii, partea vătămată a arătat că, în Z.V. din data de 21 iulie 2004, în articolul „E.f." s-a arătat că „B.I. l-a prezentat pe V.M., reprezentantul sindicatului vamal, ca pe un exponent al unei reţele care se ocupă cu practici mafiote. Ministrul a spus că acesta este cercetat pentru trafic de influenţă şi operaţiuni frauduloase".
De asemenea, în cotidianul M. din data de 21 iulie 2004, în articolul P.F. este reprodus în parte discursul ministrului, acesta fiind citat cu următoarele afirmaţii: „Vom sesiza forul superior european în legătură cu activitatea lui V.M. Este un personaj care face parte din structuri dubioase (...)", „Avem informaţii neoficiale conform cărora V.M. a devenit coproprietar la ziarul C., portavoce a intereselor de clan. Există suspiciuni că ar fi implicat şi în spălare de bani. Vrem să continuăm lupta şi să-l aducem în faţa justiţiei".
Pe de altă parte, în cotidianul A. din 22 iulie 2004, ministrul B.I. a făcut mai multe afirmaţii calomnioase, cu referire la faptul că partea vătămată ar fi deranjată de lupta A.N.C., că sindicaliştii se plâng de tratament ilegal şi de pretinderea unei „taxe de protecţie" din partea acesteia. Totodată, ministrul a afirmat că partea vătămată desfăşoară activităţi subversive şi că a săvârşit mai multe infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani.
În fine, în ziarul N. din 22 iulie 2004, ministrul B.I. a reluat afirmaţiile calomnioase apărute în presa vrânceană, conform cărora partea vătămată ar face parte din structuri dubioase, că aceasta a pus în unele vămi, prieteni care să o susţină, că vameşii solicită plecarea din sindicat, datorită activităţilor ilegale a părţii vătămate, că aceasta a devenit coproprietar la ziarul C. şi că este implicată în spălare de bani. În final, ministrul B.I. a făcut afirmaţii calomnioase la adresa familiei părţii vătămate.
Partea vătămată a susţinut că aceste afirmaţii calomnioase i-au adus un grav prejudiciu moral, de imagine, atât în faţa autorităţilor publice române, cât şi a membrilor de sindicat pe care îi reprezintă.
În concluzie, partea vătămată a solicitat condamnarea inculpatului B.I., în temeiul art. 206 C. pen., precum şi obligarea acestuia la plata sumei de 1 miliard lei cu titlu de daune morale.
Prin sentinţa nr. 77 din 20 ianuarie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus în sensul trimiterii cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru efectuarea urmăririi penale, referitor la infracţiunea prevăzută de art. 206 C. pen., potrivit art. 279 alin. (2) lit. c), raportat la art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-a reţinut că în raport cu conţinutul afirmaţiilor făcute în conferinţa de presă de către fostul ministru B.I., se desprinde concluzia că acestea au legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, în calitatea pe care o avea la data când se pretinde că a fost săvârşită fapta.
În consecinţă, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 29 pct. 1 din acelaşi cod, săvârşite, între alţii, de membrii Guvernului, este obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procurorul corespunzător instanţei competente a judeca în fond cauza penală.
Împotriva hotărârii primei instanţe, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs, susţinând că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen. şi a făcut o greşită aplicare a legii, cu referire la art. 285 din acelaşi cod.
S-a susţinut că faptele imputate lui B.I., prin plângerea prealabilă, constau în aceea că, în cuprinsul unor declaraţii de presă, preluate de publicaţii locale şi centrale, a afirmat despre partea vătămată, că ar fi exponent al unei reţele care se ocupă de practici mafiote, face parte din structuri dubioase, pretinde taxe de protecţie şi este implicată în spălarea de bani.
Săvârşite în aceste condiţii, în cadrul unei conferinţe de presă şi prin declaraţii făcute cotidianului A., faptele imputate lui B.I. nu au legătură cu atribuţiile sale de serviciu, în sensul art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Simpla împrejurare că făptuitorul, în afara cadrului exercitării autorităţii cu care a fost învestit, a exprimat opinii despre persoana vătămată cu privire la unele aspecte de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei sale, nu atrage incidenţa art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele menţionate neavând, în sens juridic, legătură cu atribuţiile sale de serviciu, atribuţii în cadrul cărora nu figurează susţinerea de conferinţe de presă ori acordarea de declaraţii şi interviuri în mass media.
Faţă de cele de mai sus şi având în vedere că B.I. a pierdut calitatea de ministru, în mod greşit secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a considerat competentă după calitatea persoanei, să soluţioneze cauza.
Pe cale de consecinţă, tot în mod greşit instanţa, procedând la verificarea legalei sesizări sub aspectul naturii actului de învestire, a făcut aplicarea art. 285 C. proc. pen. şi a trimis cauza, procurorului, pentru efectuarea urmăririi penale.
În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, admiterea excepţiei de necompetenţă după calitatea persoanei şi declinarea competenţei soluţionării în fond a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. I pct. 1 din Legea nr. 90/2005 privind aprobarea OUG nr. 3/2005, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 115/1999, privind responsabilitatea ministerială, s-a stabilit că:
„La art. I pct. 5, alin. (2) al art. 24 va avea următorul cuprins:
„(2) Urmărirea penală şi judecarea foştilor membri ai Guvernului, pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 7-11, se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun".
Se constată, aşadar, existenţa unei succesiuni de legi conţinând dispoziţii procesuale, pe parcursul soluţionării cauzei penale, care pun în discuţie aplicarea acestora în timp.
Este adevărat că, spre deosebire de Codul penal, Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziţii privind aplicarea legii în timp.
În atare situaţie, devine operant principiul de drept penal al „activităţii" normelor de drept procesual-penal, în raport cu care judecata se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legii de procedură penală în vigoare, conform principiului consacrat al aplicării imediate a normelor de procedură penală.
Este de reţinut în acest sens, că prin Legea nr. 31/1968, pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, s-au adoptat principii unanim admise în practica legislativă ulterioară, în sensul celor menţionate mai sus, care au fost respectate constant de legiuitor, inclusiv în cazul adoptării ultimelor acte normative de modificare şi completare a codului menţionat.
Aceste principii, în număr de trei, privesc neaplicarea normelor de drept procesual-penal ieşite din vigoare, actelor ce se vor efectua după această dată, chiar dacă se referă la o cauză începută sub imperiul legii vechi, neaplicarea legii procesuale noi, actelor şi lucrărilor efectuate potrivit legii vechi şi aplicarea legii noi de procedură, tuturor actelor şi lucrărilor efectuate în domeniul procesual, după intrarea ei în vigoare, fără a se distinge după cum procesul a fost început sub imperiul normei vechi sau a normei noi.
Examinând cauza, în raport cu principiile enunţate, se constată că soluţionarea în fond a prezentei cauze este de competenţa judecătoriei.
În consecinţă, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite dosarul, Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 77 din 20 ianuarie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 5508/2004.
Casează sentinţa atacată şi trimite dosarul, spre competenta soluţionare, Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 188/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 190/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
