ICCJ. Decizia nr. 224/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 224/2006
Dosar nr. 4244/1/2006
Şedinţa publică din 5 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La termenul din 17 februarie 2006, fixat pentru judecata cererii petentului M.R., privind recuzarea tuturor judecătorilor Tribunalului Bucureşti, în dosarul nr. 1742/2/2006, al Curţii de Apel Bucureşti, petentul a arătat că înţelege să solicite recuzarea tuturor judecătorilor acestei din urmă instanţe.
Prin încheierea nr. 115 din 24 februarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că petentul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen.
Totodată, constatând că în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 52 alin. (51) C. proc. pen., a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului M.R.
Împotriva acestei încheieri, petentul M.R. a declarat recurs, criticile privind menţinerea detenţiei preventive. Petentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
La termenul de judecare a recursului, recurentul-inculpat M.R., prin declaraţie scrisă, solicită instanţei să se ia act de retragerea recursului declarat în cauză.
Potrivit art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., părţile îşi pot retrage recursul, în condiţiile art. 369 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător.
Astfel, se reţine că până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul.
Ca atare, urmează să se ia act de retragerea recursului declarat de inculpat, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de declaraţia de retragerea recursului formulat de inculpatul M.R. împotriva încheierii nr. 115 din 24 februarie 2006, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2924/1/2006.
Obligă recurentul menţionat, să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 223/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 225/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|