ICCJ. Decizia nr. 226/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 226/2006
Dosar nr. 5487/1/2006
Şedinţa publică din 5 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 18 din 16 ianuarie 2006, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.F. împotriva rezoluţiei nr. 187/P/2005 din 3 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
S-a reţinut că în cauză a intervenit cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut în art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Ca atare, în mod întemeiat, procurorul a dispus în sensul neînceperii urmării penale.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul M.F. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris la data exercitării.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
La data de 2 februarie 2005, petentul M.F. a formulat plângere penală împotriva magistratului L.L., judecător la Tribunalul Bucureşti, solicitând efectuarea de cercetări împotriva acestuia, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 289 C. pen., constând în aceea că a menţionat în fals prezenţa lui în şedinţa de judecată, în dosarul nr. 34/1998, în încheierea din 11 ianuarie 1999, deşi inculpatul nu se afla în ţară la acea dată.
La dosarul cauzei a fost depusă o fotocopie a adresei nr. 45371/AD din 24 iunie 2004, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Biroul Naţional Interpol, din care rezultă că M.F. a fost arestat la 8 ianuarie 1999, de către Poliţia din Montreal - Canada, pentru furt.
Din acelaşi act rezultă că M.F. a fost deportat din Canada, la data de 17 iulie 2001 şi că, în data de 11 ianuarie 1999, acesta se afla în Canada.
Prin urmare, între adresa menţionată şi încheierea Tribunalului Bucureşti, se constată existenţa unor menţiuni ce se contrazic în mod evident, cu referire la locul în care se afla petentul M.F., la data de 11 ianuarie 1999.
Aşadar, faptul reclamat de petent rezultă fără echivoc din compararea celor două înscrisuri.
Însă, în raport cu încadrarea juridică a faptelor, cu referire la data efectuării consemnărilor în încheierea de şedinţă, se constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale, acesta împlinindu-se la data de 11 ianuarie 2004.
Drept urmare, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., procurorul a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale faţă de magistratul L.L., respectiv grefierul L.Z., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 289 C. pen.
Rezoluţia primară de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată prin respingerea, ca tardivă, a plângerii formulate de petent.
Soluţia primei instanţe, de respingere a plângerii întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen., apare ca fiind legală şi temeinică.
Rezultă cu evidenţă în cauză, atât existenţa faptei reclamate, cât şi înlăturarea răspunderii penale, conform art.121 C. pen., cu referire la art. 122 din acelaşi cod.
Cum trecerea intervalului de timp prevăzut de lege pentru angajarea răspunderii penale este fără dubiu în cauză, în mod întemeiat organul de urmărire penală, respectiv prima instanţă, au reţinut că punerea în mişcare a acţiunii penale este paralizată definitiv, ca urmare a incidenţei cazului de împiedicare prevăzut în art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Nici în această etapă procesuală nu se constată altă situaţie de fapt, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.F. împotriva sentinţei nr. 18 din 16 ianuarie 2006, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 18070/2005.
Obligă recurentul menţionat, să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 225/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 13/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
