CSJ. Decizia nr. 262/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 262
Dosar nr. 260/2003
Şedinţa publică din 29 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 198/PI din 17 martie 2003, Tribunalul Timiş, secţia penală, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul N.D. la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d), f) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia nr. 198/A din 19 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat, printre alţii de către inculpatul N.D. împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs inculpaţii N.D., S.T.D., U.M. şi S.V.
Învestită cu calea de atac exercitată împotriva deciziei pronunţate în apel, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a fixat termen pentru judecarea recursurilor la 3 octombrie 2003.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalităţii măsurii arestării inculpaţilor la 18 iulie 2003 când, avându-se în vedere imposibilitatea prezentării acestora, s-a amânat judecarea cauzei la 25 iulie 2003.
Având în vedere că măsura arestării preventive s-a luat legal în baza mandatului emis de procuror şi prelungit de instanţe, că a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare şi că aceasta a fost menţinută cu ocazia judecării apelurilor şi ţinând cont de prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi de dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat legalitatea măsurii şi a dispus prelungirea acesteia pe timp de 30 zile, cu referire la toţi inculpaţii, până la 23 august 2003.
Prin încheierea din 22 august 2003 şi apoi prin încheierea din 19 septembrie 2003, secţia penală a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive şi a dispus prelungirea acesteia.
Împotriva încheierii din 22 august 2003, pronunţată în dosarul nr. 2566/2003 al Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, inculpatul N.D. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul nu este admisibil.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din acelaşi cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de către inculpat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul de avocat cuvenit apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva încheierii din 22 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2566/2003, ca inadmisibil.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← CSJ. Decizia nr. 261/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 263/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
