CSJ. Decizia nr. 26/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 26
Dosar nr. 174/2002
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2000, reclamanţii M.D. şi M.E. au chemat în judecată Statul român, prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pârâtul să fie obligat la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului situat în Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 34, înscris în C.F. 50816, nr. top 1381/1/S/III şi predarea acestuia.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt proprietari tabulari ai acestui apartament preluat de către stat fără titlu opozabil acestora.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că imobilul în litigiu a fost preluat, cu titlu, în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 122 din 28 martie 2001, a respins acţiunea cu motivarea că apartamentul a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974 ca urmare a părăsirii ţării de către reclamanţi, consecinţă legală cunoscută şi acceptată, aşa încât aceştia au dreptul numai la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 112/1995.
Reclamanţii au declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, critica privind pronunţarea acesteia cu neobservarea dispoziţiilor Legii nr. 115/1938.
Prin Decizia nr. 175 din 25 septembrie 2001, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii M.D. şi M.E. şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea, obligând pârâtul Consiliul local să recunoască dreptul de proprietate şi să predea acestora apartamentul, cu motivarea că înscrierea în cartea funciară este, potrivit art. 17 din Legea nr. 115/1938, constitutivă de drepturi.
Împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că hotărârea judecătorească criticată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, totodată, aceasta este şi vădit netemeinică.
Astfel, în măsura în care imobilul a fost preluat fără titlu, aşa cum susţin reclamanţii, aceştia aveau la dispoziţie o acţiune în revendicare, potrivit dreptului comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Or, prin preluarea imobilului, în temeiul unui act normativ în vigoare la acea dată, titlul de proprietate al reclamanţilor a fost desfiinţat, corelativ cu naşterea ope legis a dreptului de proprietate în favoarea statului.
În atare situaţie, foştii proprietari trebuiau să formuleze, mai întâi, o acţiune prin care să desfiinţeze titlul statului.
Într-o altă cauză, reclamanţii au chemat în judecată Statul român, prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, solicitând constatarea nulităţii absolute a trecerii imobilului în proprietatea pârâtului.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 361 din 17 februarie 2000, a respins acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a trecerii apartamentului nr. 3 din Calea Turzii nr. 34 din Cluj-Napoca în proprietatea Statului român.
Între cele două acţiuni există autoritate de lucru judecat. Ca atare, chiar în situaţia în care prima instanţă nu a respins acţiunea în constatare, ca inadmisibilă, aceasta trebuia să facă, din oficiu, aplicarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ. cu privire la autoritatea de lucru judecat.
Pe de altă parte, cererea de chemare în judecată nu a fost semnată de către reclamanţi, aceştia fiind plecaţi din ţară şi nefiind prezenţi la nici un termen de judecată, aşa încât nulitatea prevăzută de art. 133 cu referire la art. 112 C. proc. civ. nu a fost acoperită.
În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, pentru a se pune în discuţia părţilor excepţia autorităţii lucrului judecat şi cea privind nulitatea cererii de chemare în judecată.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ. „este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată, are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Pe de altă parte, excepţia autorităţii de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ., poate fi invocată în orice etapă procesuală.
Totodată, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa de judecată este obligată a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Or, cum autoritatea de lucru judecat face ineficientă orice judecată ulterioară, iar excepţia de lucru judecat împiedică reactivitatea unui litigiu soluţionat anterior şi în raport de caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., se constată că, nepunând în discuţie şi nepronunţându-se asupra acestei excepţii, „prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii", aşa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare.
Pe de altă parte, examinând formal recursul în anulare prin prisma excepţiei invocate de apărătorul intimaţilor-pârâţi, se constată că acesta este declarat de titularul acestei căi de atac, prevăzut de art. 330 C. proc. civ. şi legal semnat, în limitele competenţelor atribuite prin legea de organizare şi funcţionare a Ministerului Public. Ca atare, excepţia invocată apare ca fiind neîntemeiată şi se va respinge.
Totodată, se constată că cererea în interesul pârâtului este formulată în condiţiile art. 51 C. proc. civ., cu referire la art. 3303 din acelaşi cod, aşa încât aceasta urmează a fi încuviinţată în principiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge excepţia privind neregularitatea actului de sesizare a Completului de 9 judecători al Curţii Supreme de Justiţie, va încuviinţa în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâtului, va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate şi va dispune trimiterea dosarului, spre rejudecare, instanţei de fond, în vederea punerii în discuţie a nulităţii cererii de chemare în judecată şi a excepţiei autorităţii de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia privind neregularitatea actului de sesizare a instanţei de judecată, cu referire la nesemnarea recursului în anulare de către procurorul general, ca neîntemeiată.
Admite în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâtului Consiliul local Cluj-Napoca, formulată de intervenienţii B.G. şi B.E.
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează sentinţa nr. 122 din 28 martie 2001 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, şi Decizia nr. 175 din 25 septembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, şi dispune trimiterea dosarului Tribunalului Cluj în vederea rejudecării cauzei.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 259/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 115/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
