CSJ. Decizia nr. 261/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 261
Dosar nr. 259/2003
Şedinţa publică din 29 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 107 din 7 aprilie 2003, Tribunalul Bihor, secţia penală, a condamnat pe inculpaţii:
1. C.I.I. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), b) C. pen., art. 279 alin. (1) C. pen., art. 36 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966;
2. C.M. la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod;
3. T.I.O. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi art. (21) lit. c), b) C. pen., art. 36 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966;
4. T.R. la 2 ani şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod;
5. D.A. la 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod;
6. C.A.S. la 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 combinat cu art. 211 alin. (1) şi (2), lit. a) şi alin. (21) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin Decizia penală nr. 248/A din 3 iulie 2003 a admis apelurile declarate împotriva hotărârii primei instanţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii C.M., T.I.O. şi C.I.I. şi a desfiinţat sentinţa atacată în sensul că:
- a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului C.I.I., a înlăturat sportul de 6 luni, a constatat graţiată pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, a recontopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare;
- a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului T.I.O., în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiată pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 şi a dispus executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare;
- a dispus schimbarea încadrării juridice în ce-l priveşte pe inculpatul C.M., din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi alin. (21) lit. c), b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în cea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a menţinut beneficiul liberării condiţionate a restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de un an şi 10 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 589/2000 a Judecătoriei Oradea, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare;
- a înlăturat circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor T.R. şi D.A. şi a majorat pedepsele aplicate acestor inculpaţi la câte 3 ani şi 6 luni închisoare;
- a înlăturat măsura confiscării sumei de 2.500.000 lei de la inculpatul C.I.I.;
- în baza art. 118 lit. c) C. pen. a dispus confiscarea sumei de 2.500.000 lei de la inculpaţii D.A. şi T.R.
Prin aceeaşi decizie apelurile declarate de inculpaţii D.A., T.R. şi C.A.S. au fost respinse, ca nefondate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpaţii C.A.S., C.I.I., C.M., T.I.O. şi T.R. au declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la 14 noiembrie 2003.
Prin încheierea din 22 august 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală şi a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile, până la 20 septembrie 2003, inclusiv.
La data de 19 septembrie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat din nou legalitatea măsurii arestării inculpaţilor şi, prin încheierea din aceeaşi zi, a dispus prelungirea acesteia până la 20 octombrie 2003, inclusiv.
Împotriva încheierii din 22 august 2003, inculpaţii C.M., C.I.I., T.I.O. şi T.R. au declarat recurs.
Recursurile sunt inadmisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din acelaşi cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de către inculpaţi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca inadmisibile.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurenţi, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul de avocat cuvenit apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii C.M., C.I.I., T.I.O. şi T.R. împotriva încheierii din 22 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3472/2003, ca inadmisibile.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 800.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← CSJ. Decizia nr. 260/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 262/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
