CSJ. Decizia nr. 281/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 281
Dosar nr. 292/2003
Şedinţa publică din 29 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 411 din 20 mai 2003, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul L.C. la 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174-175 lit. i) C. pen.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 273 din 15 iulie 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la 11 noiembrie 2003.
Prin încheierea din 12 august 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală şi a dispus prelungirea acesteia până la 12 septembrie 2003.
La data de 12 septembrie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat din nou legalitatea măsurii arestării inculpatului şi, prin încheierea din aceeaşi zi, a dispus prelungirea acestei măsuri până la 10 octombrie 2003, inclusiv.
Împotriva încheierii din 12 august 2003, inculpatul L.C. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este inadmisibil.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din acelaşi cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de inculpat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva încheierii din 12 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3578/2003, ca inadmisibil.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← CSJ. Decizia nr. 280/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 129/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
