ICCJ. Decizia nr. 129/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 129/2004

Dosar nr. 137/2003

Şedinţa publică din 22 martie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 53/P/1997 din 9 martie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.G.A. (fiul lui C.O. şi S.I., născut, la data de 8 noiembrie 1967, în Bucureşti, cetăţean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, deputat în Parlamentul României, căsătorit, are un copil minor, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, sectorul 1) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen;

- art. 282 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen;

- art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen ;

- art. 282 alin. (2) din C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen;

- art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen;

- art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen;

- art. 291 teza I C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen;

- art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen;

- art. 290 C. pen.

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu, în baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 38 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatele P.P.M. (fiica lui P.A. şi V.I., născută, la data de 3 august 1970, în Buşteni, judeţul Prahova, cetăţean român, studii medii, cu domiciliul în Buşteni, judeţul Prahova) şi D.F.M. (fiica lui N.I. şi E.L., născută, la data de 9 aprilie 1954, în Buzău, domiciliată în Londra – Chelsea).

În sarcina inculpatului B.G.A., actul de sesizare a instanţei a reţinut următoarele:

I - În perioada 1991-1994, B.G.A., împreună cu diverşi parteneri a înfiinţat 10 societăţi comerciale, având ca obiect de activitate, în principal, operaţiuni de import-export şi prestarea de servicii în domeniul turismului şi agrementului.

Încă de la înfiinţarea societăţilor comerciale, B.G.A. a fost numit administrator, având mandat pentru a contracta credite şi a semna documentele legate de activitatea firmelor. Pentru derularea operaţiunilor financiar-contabile, cele 10 societăţi comerciale şi-au deschis conturi la sucursalele şi filialele B.R.D.

Deţinând calitatea de administrator, B.G.A. a emis, în perioada martie-iunie 1992, 25, C.E.C.-uri cu limită de sumă, fără a avea disponibil suficient în cont şi trecând pe filele C.E.C. o sumă mult mai mare decât aceea existentă efectiv în cont.

II - În aceeaşi calitate, în perioada decembrie 1994 - martie 1995, inculpatul B.G.A. a întocmit 24 ordine de plată false, contrafăcând ştampila B.R.D. Bucureşti şi semnătura administratorului de cont.

III şi IV - Ordinele de plată false au fost trimise filialei Sinaia a B.R.D., de unde au şi fost încasaţi banii.

V - Inculpatul a falsificat datele de valabilitate a şapte paşapoarte, ale căror fotocopii au fost transmise filialei Sinaia a B.R.D., în vederea cumpărării de valută.

VI - Acelaşi inculpat, pentru a justifica sumele în valută, a falsificat facturi ce purtau antetul unor unităţi hoteliere din Turcia şi Maria Britanie, susţinând că acolo au fost făcute cheltuielile de cazare de către persoanele trimise în străinătate în interes de serviciu.

VII - Pentru a induce în eroare organul de urmărire penală, inculpatul a întocmit 12 înscrisuri prin care a atestat în mod fals că societăţile pe care le administrase au sesizat băncii, la timp, anumite nereguli. Falsul s-a realizat prin contrafacerea ştampilei de confirmare a băncii, fiind prezentate la dosar în februarie 1998, ca probe în apărare.

Pentru stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei, inculpatului i s-a administrat un material probator complex:

- B.R.D., sucursala municipiului Bucureşti, a depus plângere penală şi precizări cu privire la paguba pretins a fi produsă acesteia, respectiv, 534.567.312.380 lei, cuprinzând prejudiciul efectiv şi dobânda.

- S-au luat mai multe declaraţii inculpatului, poziţia acestuia fiind aceea de acceptare a unei posibile pagube produse băncii menţionate, pe care s-a oferit a o acoperi, apreciind, însă, că aceasta, în măsura în care este reală, este consecinţa unei activităţi defectuoase şi nu urmarea unei activităţi infracţionale.

- La dosarul de urmărire penală s-au depus înscrisuri, după cum urmează:

*filele C.E.C. din carnetele C.E.C. cu limită de sumă;

*extrasele de cont ale societăţilor comerciale;

*actul de control întocmit de organele B.R.D.;

*documente bancare, constând în dispoziţii şi ordine de plată, fax-uri, telex-uri, note contabile;

*C.E.C.-uri de numerar;

*acte întocmite de B.R.D., sucursala municipiului Bucureşti şi Direcţia contabilitate generală, privitoare la decontarea interbancară;

*diferite adrese;

*angajamente de plată ale inculpatului şi contracte de ipotecă;

*actul de control privind valuta;

*situaţia participării la piaţa valutară a clienţilor B.R.D., pentru deplasarea în străinătate, în perioada ianuarie-iunie 1996;

*facturi;

*devize estimative;

*paşapoartele martorilor şi fotocopiile acestora;

*declaraţii de plată valutară externă;

*adrese semnate de inculpat;

*tabel nominal cu ştampilele B.R.D., sucursala Sinaia;

*registrul de corespondenţă;

În faza de urmărire penală s-au efectuat două expertize contabile, precum şi expertize criminalistice.

Expertizele contabile au avut următoarele obiective:

1 - Modul de organizare a operaţiunilor de decontări interbancare în cadrul B.R.D.

2 - Cum a fost organizată activitatea de decontare a B.R.D., filiala Sinaia.

3 - Care au fost operaţiunile efectuate la această filială de către cele 10 societăţi comerciale administrate de inculpatul B.G.A., în perioada iunie 1994 – iunie 1996, legalitatea şi realitatea acestora, cazuri de încălcare a regulamentului băncii şi persoanele vinovate.

4 - Dacă operaţiunile efectuate la filiala Sinaia a B.R.D. au fost evidenţiate corect în celelalte unităţi ale băncii, cu care aceasta a avut corespondenţă.

5 - Dacă se constată cazuri de efectuare a unor plăţi în descoperire de cont către societăţile comerciale administrate de inculpat, care au fost documentele primare care au stat la baza acestora, ce simboluri au fost folosite şi de care persoane anume.

6 - Dacă există un prejudiciu creat la B.R.D., care este mecanismul producerii lui şi persoanele răspunzătoare de încălcarea normelor bancare.

7 – Dacă, pentru societăţile comerciale menţionate, s-au efectuat plăţi în descoperire de cont şi de alte sucursale ale B.R.D.

8 - Care a fost lanţul operaţiunilor interbancare care au determinat efectuarea de plăţi în descoperire de cont.

9 - Ce garanţii materiale au fost instituite în favoarea B.R.D., după descoperirea fraudei, cine este persoana fizică sau juridică care a oferit aceste garanţii şi dacă aceasta a fost beneficiar al sumelor sustrase de la B.R.D.

10 - Legalitatea operaţiunilor valutare efectuate, prin B.R.D., de către inculpat şi cuantumul sumelor în valută transmise în străinătate în perioada 1992-1996.

11 - Stabilirea reglementărilor legale încălcate, precum şi a persoanelor vinovate.

12 - Dacă pagubele produse sunt urmarea unor operaţiuni greşite sau sunt rezultatul unor acţiuni frauduloase.

13 - Determinarea pagubelor produse B.R.D., persoanele care au beneficiat de sumele de bani necuvenite, stabilirea părţilor responsabile civilmente, care au contribuit şi favorizat crearea de prejudicii, în sume absolute, cu actualizarea lor la data finalizării expertizei. În acest sens, s-a dispus:

- stabilirea sumelor de bani necuvenite, care au intrat în conturile celor 10 societăţi comerciale, pe surse şi procedee;

- să se stabilească dacă operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile bancare sunt înregistrate în contabilitatea celor 10 societăţi comerciale;

- determinarea sumelor de bani, ridicate în numerar din conturile bancare, utilizarea lor, documentele întocmite, persoanele care au beneficiat de aceste sume;

- paguba efectivă produsă B.R.D.

Concluziile celor două expertize contabile au fost concordante, în sensul că prejudiciul produs B.R.D. este de 70.218.675.405 lei, responsabil fiind inculpatul.

Pentru verificarea unora dintre actele depuse, sub aspectul autenticităţii, s-au efectuat expertize criminalistice.

Expertiza criminalistică nr. 526 din 26 noiembrie 1998, având ca obiectiv impresiunile ştampilei ovale „CONTROLAT" şi semnătura aplicată pe cele 24 ordine de plată, a concluzionat, în sensul că înscrisurile sunt fictive, contrafăcute prin modalitatea transferului impresiunii de ştampilă şi a semnăturii de pe o altă dispoziţie de plată, eventual reală.

Expertiza criminalistică nr. 503 din 10 noiembrie 1998, având ca obiect facturile hoteliere falsificate, a concluzionat în sensul că toate cele 86 facturi sunt contrafăcute prin procedeul multiplicării xerox a unui singur formular şi că semnăturile sunt executate cu pastă neagră pe fiecare act în parte, în două reprize, de aceeaşi persoană. S-a mai concluzionat în sensul existenţei continuităţii liniare a semnelor grafice de pe o filă pe alta.

De asemenea, în faza urmăririi penale au fost audiaţi următorii martori:

- C.M., I.M., B.P., N.I., C.O.I., şi alţii, în legătură cu activitatea financiar-bancară;

- J.P., V.E., V.G., A.E.L., şi alţii, referitor la situaţia paşapoartelor şi a facturilor hoteliere falsificate;

- N.G. cu privire la data înregistrării celor 12 adrese falsificate, depuse în apărare.

În vederea recuperării prejudiciului, pe parcursul urmăririi penale, s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului şi a celor 10 societăţi comerciale, părţi responsabile civilmente în cauză.

Au fost sechestrate.

- o garsonieră, o casă şi un teren situat în Bucureşti, Hotelul I.Z.R. Sinaia, 2 terenuri situate în Ploieşti, Complexul D.E.B. Eforie Nord, Bufetul I.N.T. Mamaia, Vila B. Eforie Nord, aparţinând inculpatului B.G.A., o fermă piscicolă din Buşteni, 2 spaţii comerciale din Mărăşeşti, un autoturism Dacia, televizoare şi frigidere aparţinând părţii responsabile civilmente SC A.T.L. SRL;

- Hotelul F.E.L. Eforie Nord, Hotelul-restaurant U.N.I. Eforie Nord, Restaurantul P.E.R. Eforie Nord, Vila V. Eforie Nord, vestiar B.E.L. Eforie Nord şi un autoturism Mercedes Benz aparţinând părţii responsabile civilmente, SC U.N.I. SRL;

- Hotelul B.E.L. Eforie Nord, Vila M.I.M. Eforie Nord, Grădina U.N.I. Eforie Nord, minigolf B.E.L. Eforie Nord, Braseria B.E.L. Eforie Nord, duş cald B.E.L. Eforie Nord şi chioşc T.B.E.L. Eforie Nord, aparţinând părţii responsabile civilmente, SC B.E.L. SRL;

- obiecte de mobilier, birotică şi aparatură electrocasnică, aparţinând părţii responsabile civilmente SC S.I.M. SRL.

Asupra tuturor bunurilor imobiliare sechestrate s-a luat inscripţie ipotecară.

De asemenea, în baza art. 167 C. proc. pen., s-au poprit sumele de bani datorate, cu orice titlu, inculpatului şi părţilor responsabile civilmente, existente în conturile acestora, deschise la unităţile bancare de pe teritoriul României. Au fost identificate şi poprite sumele de 84.975.438 lei, 16.003 dolari S.U.A., 17.026 mărci germane şi 71 lire sterline.

Totodată, în baza aceluiaşi text şi în conformitate cu Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, referitor la reţinerea şi confiscarea bunurilor provenite şi a instrumentelor folosite la comiterea infracţiunilor, s-a dispus poprirea sumelor de bani existente în conturile inculpatului B.G.A. deschise la M.B. Londra, A.I.B. şi R.B. Scotland.

Prin rechizitoriu s-a susţinut că:

1 - Fapta inculpatului care, în calitate de administrator al SC A.T.L. SRL, SC B.E.L. SRL şi SC U.N.I. SRL, în perioada martie - iunie 1992, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis un număr de 25 cecuri cu limită de sumă, fără a avea disponibil suficient în cont şi de a menţiona, la rubrica „disponibil", o sumă mai mare decât cea existentă efectiv în cont, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de falsificare de monedă sau alte valori, prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

2 - Fapta inculpatului care, în împrejurările descrise mai sus, a încredinţat cele 25 C.E.C.-uri beneficiarilor, pentru a le încasa de la unităţile bancare, cunoscând că disponibilul din cont, la data emiterii filelor C.E.C., era în sumă mai mică decât cea trecută în C.E.C.-ul transmis acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie a valorilor falsificate, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

3 - Fapta inculpatului care, în calitate de administrator al aceloraşi societăţi, în perioada decembrie 1994 - martie 1995, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit un număr de 24 ordine de plată în false, prin contrafacerea ştampilei B.R.D., sucursala municipiului Bucureşti, cu menţiunea controlat şi a semnăturii administratorului de cont de la rubrica „banca emitentului", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de falsificare de monede sau alte valori, prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

4 - Fapta inculpatului care, în împrejurările menţionate, a transmis B.R.D., filiala Sinaia, în vederea încasării, cele 24 ordine de plată întocmite în fals, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie a valorilor falsificate, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

5 - Fapta inculpatului B.G.A. care, în calitate de administrator al societăţilor comerciale în grup, în înţelegere cu altă persoană, în perioada 1994 - iunie 1996, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis documentele de plată, fără a avea disponibil suficient în cont, precum şi ordine de plată falsificate, transmise prin altă reţea decât cea bancară, inducând în eroare B.R.D. şi cauzând acesteia un prejudiciu în sumă de 70.218.675.405 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

6 - Fapta inculpatului care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anilor 1995 – 1996, a alterat conţinutul fotocopiilor unui număr de 7 paşapoarte, prin modificarea datei la care expira valabilitatea acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

7 - Fapta inculpatului care, în împrejurările menţionate, a depus fotocopiile paşapoartelor falsificate la B.R.D., pentru a justifica cererile de cumpărare de valută, formulate în numele societăţilor pe care le administra, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza I C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

8 - Fapta aceluiaşi inculpat care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anilor 1995 - 1996, a falsificat facturi purtând antetul unor unităţi hoteliere din Turcia şi Maria Britanie, consemnând că, la acestea, au fost cazate diferite persoane, trimise în străinătate în interes de serviciu, cu referire la societăţile comerciale în grup, pe cale le-a depus la B.R.D., în vederea justificării multiplelor cereri de cumpărare de valută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

9 - Fapta inculpatului B.G.A. care, prin întocmirea a 12 înscrisuri în care a atestat nereal că societăţile pe care le-a administrat au sesizat banca cu privire la neregulile constatate în cursul lunilor mai 1995, septembrie 1995 şi ianuarie 1996, contrafăcând ştampila de confirmare a băncii, prin multiplicare xerox, după care, la data de 11 februarie 1998, a prezentat aceste înscrisuri organului de urmărire penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

Prin sentinţa nr. 55 din 3 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală a condamnat pe inculpatul B.G.A:

1 - La 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 282 alin. (1) şi de art. 282 alin. (2) C. pen, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, privind emiterea a 22 de C.E.C.-uri fără disponibil în cont.

A aplicat art. 64-71 C. pen.

2 - La 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, privind 24 ordine de plată.

A constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare, conform art. 1 din Legea nr. 137/2001 şi a atras atenţia inculpatului asupra art. 8 din acelaşi act normativ.

A anulat înscrisurile falsificate.

3 - La 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, privind ordinele şi dispoziţiile de plată (inclusiv 24 ordine de plată falsificate) fără disponibil, prejudiciu de 76.757.151.805 lei.

A aplicat art. 64-71 C. pen.

4 - La 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, privind 7 paşapoarte.

A constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 137/2001 şi a atras atenţia inculpatului asupra art. 8 din acelaşi act normativ.

A anulat înscrisurile falsificate.

5 - La 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza 2 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, pentru folosirea paşapoartelor falsificate.

A constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 137/2001 şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 8 din acelaşi act normativ.

6 - La 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, privind facturile hoteliere.

A constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 137/2001 şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 8 din acelaşi act normativ.

A anulat înscrisurile falsificate.

7 - La 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, privind 12 adrese, prevăzută de art. 290 C. pen.

A constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 137/2001 şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 8 din acelaşi act normativ.

A anulat înscrisurile falsificate.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. a) C. pen, a contopit cele două pedepse executabile, de câte 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen, cu aplicarea art. 64-71 C. pen.

Conform art. 145 alin. (1) din C. proc. pen., a menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

A constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii civile B.R.D., prin emiterea a 22 C.E.C.-uri fără acoperire.

A obligat pe inculpat să plătească părţii civile, B.R.D., suma de 2.253.225.811.840 lei, reprezentând pagubă efectivă şi beneficiu, reactualizate, în solidar cu părţile responsabile civilmente, SC A.T.L. E.X. SRL (42.871.899.437 lei), SC A.T.L. SRL (338.361.209.644 lei), SC A.V.A. SRL (341.496.609.947 lei), SC B.E.L. SRL (153.088.173.864 lei), SC B.E.N. SRL (104.813.928.796 lei), SC B.E.S. SRL (442.658.220.657 lei), SC B.R.A. SRL (36.828.052.174 lei), SC I.N.V. SRL (139.313.590.161 lei), SC S.I.M. SRL (453.089.021.419 lei) şi SC U.N.I. SRL (200.705.105.737 lei).

În conformitate cu dispoziţiile art. 165, 166 şi 167 C. proc. pen., a menţinut sechestrul asigurător, inscripţia ipotecară şi poprirea, instituite ca măsuri asigurătorii pe bunurile aparţinând inculpatului B.G.A., precum şi pe bunurile fiecăreia dintre părţile responsabile civilmente menţionate, pentru acestea din urmă numai până la concurenţa sumei datorate de fiecare.

Prin încheierea din 4 decembrie 2002, s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din minuta sentinţei nr. 55 din 3 decembrie 2002, în sensul că, în loc de Legea nr. 137/2001, se va consemna corect Legea nr. 137/1997, iar la pct. 4 alin. (1) se va menţiona corect - 2 ani închisoare, în loc de 3 ani închisoare - cum greşit s-a dactilografiat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin plângerea penală din 17 iulie 1996, partea civilă, B.R.D., a sesizat organul de urmărire penală asupra unei fraude produse băncii printr-o activitate ilicită complexă şi de durată a inculpatului B.G.A. şi a altor persoane, a căror activitate era legată de conturile celor 10 societăţi comerciale administrate de inculpatul menţionat.

B.R.D. a solicitat începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi uz de fals, furt şi înşelăciune, precum şi acoperirea prejudiciului produs acesteia prin săvârşirea infracţiunilor menţionate, al cărui cuantum urma să fie precizat ulterior.

Inculpatul, atât în faza urmăririi penale, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, a acceptat posibilitatea producerii unui prejudiciu părţii civile, susţinând că acesta nu este, însă, urmarea unei activităţi infracţionale, ci a unor erori de înregistrare contabilă. Acesta a mai susţinut că, deşi era singura persoană cu drept de semnătură, uneori semna cecuri cu limită de sumă, disponibilul în cont şi suma de plată fiind, însă, înscrisă de alte persoane. Pe de altă parte, disponibil în cont a avut întotdeauna, cuantumul acestuia neputând, însă, fi verificat în timp real, ca urmare a primirii cu întârziere a extraselor de cont, împrejurare adusă, de altfel, la cunoştinţa băncii. Inculpatul a mai susţinut că nu a falsificat ordine sau dispoziţii de plată şi nu a avut nici o înţelegere frauduloasă cu alte persoane în acest scop. De asemenea, acesta a susţinut că nu a falsificat paşapoarte sau alte acte pentru a obţine valută, precum şi că a constatat diferenţa mare dintre sumele rulate şi venituri din activitatea de comerţ şi turism, pe care, însă, nu şi-a putut-o explica. Totodată, invocând nerespectarea condiţiilor de efectuare a acestora, inculpatul a contestat expertizele. Cu privire la cele 12 adrese, prin care a semnalat băncii unele nereguli, inculpatul a susţinut că acestea sunt reale şi, ca atare, concluziile expertizei criminalistice sunt eronate.

Examinând, însă, cele 25 file C.E.C., s-a constatat că 22 dintre acestea au fost emise pentru sume ce depăşeau disponibilul din cont. În cazul celorlalte 3 file C.E.C., şi anume, cele cu nr. 431222 din 19 mai 1992, emisă pentru suma de 3.000.000 lei, nr. 787037 din 8 iunie 1002, emisă pentru suma de 3.500.000 lei şi nr. 075976 din 9 iunie 1992, emisă pentru suma de 124.473 lei, disponibilul în cont era suficient pentru onorarea la plată a acestora, aşa încât înscrierea unei sume mai mari decât cea efectiv existentă în cont apare ca fiind lipsită de relevanţă juridică.

Cu privire la ordinele de plată, instanţa de fond a constatat că disponibilul din contul firmelor plătitoare era, în cele mai multe cazuri, sub nivelul sumelor înscrise în documentul de plată, iar 24 dintre acestea nu aveau număr de control şi purtau semnătură neidentificată.

Cum toate operaţiunile menţionate aveau loc între firmele administrate de B.G.A. şi în interesul acestuia, rezultă, cu evidenţă, că acestea nu puteau fi comise de alte persoane, fără acceptul inculpatului.

Plăţile dispuse de inculpatul B.G.A. au consumat din resursele băncii 1.139.133.478 lei în contul „banilor aflaţi pe drum", în timp ce încasările în numerar au fost de numai 27.746.316 lei.

Mai mult, nu exista interesul înlăturării acestor nereguli, aşa încât puţinele încercări de semnalare a acestora au fost imediat muşamalizate.

O împrejurare concretă, care demonstrează că B.G.A. este autorul celor 24 ordine de plată fictive, constă în aceea că, pe manşeta a patru din fax-urile transmise, este inscripţionat A.T.L. Bucureşti I D 4001 3112329, reprezentând numărul de telefon girat de inculpatul menţionat, care, până la 1 octombrie 1997, a aparţinut SC S.I.M. SRL.

Prin coroborarea conţinutului declaraţiilor referitoare la semnarea cecurilor cu limită de sumă cu datele rezultând din cecuri, ca înscrisuri, este infirmată apărarea inculpatului, în sensul că nu a dispus alimentarea nereală a conturilor, situaţie ce este confirmată şi de concluziile expertizelor efectuate în cauză.

Este adevărat că, în raport cu mecanismul legal stabilit de protejare a operaţiunilor bancare, activitatea infracţională a inculpatului nu se putea desfăşura fără concursul funcţionarilor băncii, care nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu, însă, vinovăţia acestora nu este de natură a înlătura vinovăţia numitului B.G.A., marele beneficiar al activităţii frauduloase menţionate.

Pe de altă parte, la dosar există atât extrasele de cont, cât şi registrul de evidenţă a telex-urilor şi fax-urilor, precum şi jurnalul zilnic de operaţiuni, depuse în copie xerox, certificate de conducerea băncii, aşa încât a fost înlăturată apărarea inculpatului, privitoare la imposibilitatea stabilirii situaţiei de fapt, vinovăţiei şi prejudiciului, în lipsa documentelor originale.

În această situaţie, chiar dacă, în unele cazuri, au lipsit documentele primare de plată, prejudiciul s-a putut stabili cert, pe baza celorlalte acte originale. De altfel, ordinele de plată în original, nefiind înregistrate la capitolul „debit" în contul plătitor, acesta fiind procedeul fraudulos, ele nu pot fi găsite în bancă, ci numai la plătitor şi primitor, ambele fiind societăţi comerciale administrate de inculpatul B.G.A., care nu are interes să le depună.

Pe de altă parte, atâta vreme cât era permisă şi recomandată metoda transmiterii documentelor de plată prin telex şi fax, în baza cărora se efectuau plăţi, acestea au caracter de acte originale.

În acelaşi timp, prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cu privire la împrejurări de fapt legate de activitatea bancară privind pe inculpat în perioada analizată şi situaţia paşapoartelor falsificate, care au servit la crearea aparenţei îndeplinirii condiţiilor de participare la licitaţiile valutare, s-au clarificat toate aspectele legate de actele ce au servit activităţii infracţionale, cu referire la aspectele menţionate, precum şi cele privitoare la falsificarea paşapoartelor martorilor, care nu au fost niciodată în străinătate în interes de serviciu şi, ca atare, nu au fost cazaţi la hotelurile menţionate în facturile falsificate prin metoda relevată de expertizele criminalistice.

Totodată, expertizele criminalistice efectuate în cauză au dovedit falsificarea titlurilor de credit, dispoziţiilor de plată, paşapoartelor, facturilor hoteliere, adreselor şi ştampilelor menţionate de către inculpatul B.G.A.

Analizând activitatea desfăşurată de inculpat, în raport cu conţinutul juridic şi constitutiv al infracţiunilor cu a căror judecare a fost sesizată instanţa de judecată, s-a apreciat că fapta inculpatului, de a emite 22 file C.E.C. cu limită de sumă pentru valori ce depăşeau disponibilul din cont, având cunoştinţă de această situaţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Fapta inculpatului B.G.A., constând în întocmirea unui număr de 24 ordine de plată în fals, prin contrafacerea ştampilei şi semnăturii administratorului de cont, precum şi folosirea lor în vederea efectuării de plăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Fapta inculpatului B.G.A. care, în calitate de administrator al societăţilor comerciale menţionate, a emis, în perioada 1994 – 1996, ordine şi dispoziţii de plată fără a avea suficient disponibil în cont sau falsificate, transmise prin altă reţea decât cea bancară, prin care a indus în eroare B.R.D. şi a cauzat acesteia un prejudiciu efectiv de 70.218.675.405 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Ca atare, cu referire la faptele menţionate, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice.

Fapta inculpatului B.G.A. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anilor 1995 - 1996, a alterat conţinutul fotocopiilor unui număr de 7 paşapoarte, prin modificarea datei la care expira valabilitatea acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Fapta inculpatului menţionat, care, în împrejurările arătate, a depus, la B.R.D., fotocopiile celor 7 paşapoarte falsificate, pentru a justifica cererile de valută formulate în numele societăţilor comerciale pe care le administra, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza I C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Fapta inculpatului B.G.A., care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a plăsmuit, în cursul anilor 1995 – 1996, facturi purtând antetul unor unităţi hoteliere din Turcia şi Marea Britanie, pe care le-a depus la B.R.D., în vederea justificării cererilor de valută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Fapta inculpatului menţionat, care a întocmit un număr de 12 înscrisuri în care a atestat nereal că societăţile pe care le-a administrat au sesizat banca cu privire la anumite nereguli, contrafăcând ştampila de confirmare a băncii, după care, la data de 11 februarie 1998, le-a prezentat organului de urmărire penală, ca mijloace de probă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

Instanţa de fond a constatat că faptele menţionate au fost comise înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea, aşa încât a reţinut existenţa pluralităţii sub forma unui concurs real de infracţiuni.

Având în vedere amploarea deosebită a activităţii infracţionale, valoarea pagubei produse băncii, precum şi datele favorabile inculpatului, ce caracterizează persoana acestuia, cu referire la lipsa de antecedente penale, conduita anterioară bună şi angajamentul luat de a acoperi prejudiciul, instanţa de fond a apreciat că, pentru reeducarea inculpatului, se impune aplicarea pedepselor maxime prevăzute de normele incriminatoare, cu excepţia celei privitoare pentru falsificarea paşapoartelor, în care o pedeapsă medie apare ca fiind corespunzătoare scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, instanţa a constatat, cu referire la unele dintre infracţiunile menţionate, în raport cu data săvârşirii acestora, incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 137/1997.

Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi inculpatul B.G.A.

Parchetul a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

1 - În mod greşit a schimbat încadrarea juridică din art. 282 alin. (1) şi art. 282 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din acelaşi cod, cu privire la faptele de a emite cecuri fără disponibil în cont sau cu disponibil mai mic decât cel trecut în fila C.E.C. şi de a le introduce în circuitul bancar.

2 - Hotărârea este contrară legii şi, pentru că există contradicţie între minută şi dispozitiv, acesta din urmă, la rându-i, fiind contrazis de motivarea soluţiei, prin aceea că inculpatului i s-a aplicat în baza art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, privind 7 paşapoarte, pedeapsa de 2 ani.

În susţinerea primului caz de casare, procurorul a arătat că, potrivit art. 282 alin. (1) şi 2 C. pen, în vigoare până la apariţia Legii nr. 140 din 14 noiembrie 1996, falsificarea, printre altele, a cecurilor emise de instituţia bancară, se pedepsea cu închisoarea de la 2 la 4 ani şi interzicerea unor drepturi, cu aceeaşi pedeapsă sancţionându-se şi punerea în circulaţie în orice mod a unor astfel de valori falsificate.

Potrivit art. 215 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, era incriminată inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, printre altele, prin folosirea de mijloace frauduloase, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. Dacă mijlocul fraudulos constituie, prin el însuşi, o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Înţelesul noţiunii de falsificare, pe care legiuitorul l-a avut în vedere cu ocazia incriminării faptei de la art. 282 alin. (1) C. pen, se referă şi la contrafacerea cecului, prin alterarea conţinutului, adică a menţiunilor pe care acesta trebuie să le cuprindă, cum ar fi semnătura, ştampila, rubrica disponibil, suma plătită sau sold, prin emiterea valabilă a unui C.E.C. înţelegându-se semnarea şi ştampilarea de către emitent, ceea ce presupune că făptuitorul îşi dă consimţământul pentru ca rubricile să fie completate, cunoscând disponibilul său bancar.

Cât priveşte latura obiectivă a infracţiunii, în cazul falsificării prin alterare, se modifică conţinutul cecului, creându-se în felul acesta o aparenţă necorespunzătoare adevărului, pe care cecul respectiv are destinaţia de a o exprima.

Activitatea de falsificare de cecuri, încriminată în art. 281 alin. (1) C. pen, precum şi cea de punere a acestora în circulaţie, încriminată în alin. (2) al aceluiaşi articol, constituie, în urma modificărilor şi completărilor aduse Codului penal prin Legea nr. 140 din 14 noiembrie 1996, infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) teza I C. pen, care sancţionează fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau a unei alte persoane, ştiind că, pentru valorificarea lui, nu există acoperirea necesară.

Cum, însă, pedeapsa prevăzută pentru infracţiunile de falsificare de monede sau de alte valori şi punere în circulaţie a valorilor falsificate, în formele prevăzute în art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen, este mai uşoară decât pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4)C. pen., în raport cu prevederile art. 13 C. pen, referitoare la aplicarea legii mai favorabile, faptele de emitere şi de punere în circulaţie de cecuri fără acoperire, săvârşite anterior apariţiei Legii nr. 149/1996, trebuie încadrate, după caz, în art. 282 alin. (1) sau în art. 282 alin. (2) C. pen.

În cauză, în mod greşit, instanţa de fond a concluzionat că fapta inculpatului de a emite 22 cecuri cu limită de sumă, pentru valori ce depăşeau disponibilul din cont şi prezentând ca adevărate fapte mincinoase, cu ajutorul cărora a indus în eroare banca şi a obţinut foloase materiale corespunzătoare prejudiciului creat în perioada 1994-1996, ar reprezenta infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Instanţa de judecată a creat o lex terţia, constând în aceea că, printr-o compilaţie între două legi, care au fost în vigoare pe parcursul procesului penal, înainte şi după 14 noiembrie 1996, a încadrat faptele comise de inculpat, sub aspectul elementelor constitutive, în infracţiunea de înşelăciune, prin aceasta înţelegându-se conţinutul art. 215 alin. (4)C. pen., astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 140/1996, dar, pentru că sancţiunea prevăzută era prea aspră, a aplicat pedeapsa de la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, aplicabil la data săvârşirii faptelor, ce pedepsea aceleaşi infracţiuni mai blând.

Astfel, deşi voinţa legiuitorului a fost aceea de a completa cadrul infracţional al faptei de înşelăciune, iar nu pe acela al infracţiunii de fals, cu situaţia corespunzătoare faptelor comise în prezenta cauză, sub aspect sancţionator, s-a considerat că infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen este mai gravă, pedepsindu-se ca atare.

Pe cale de consecinţă, prin aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) nu se putea stabili încadrarea juridică prevăzută de legea ce sancţionează mai aspru, aşa cum nici sancţiunea nu putea fi aplicată după limitele impuse de legea mai blândă, cum, în mod greşit, a procedat instanţa.

Pe de altă parte, cu referire la elementele ce stau la baza corectei calificări a faptelor, instanţa nu a avut în vedere cererea formulată cu ocazia judecării fondului, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 282 alin. (1) şi art. 282 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, în aceleaşi infracţiuni, cu reţinerea şi a alin. (3) teza I din acelaşi co.

Aşadar, admiterea cererii şi condamnarea inculpatului B.G.A., pentru această din urmă infracţiune, era singura soluţie legală, motivat de împrejurarea că fapta inculpatului ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar, dat fiind prejudiciul considerabil produs B.R.D. Forma agravantă a infracţiunii se referă la un rezultat, în ceea ce priveşte sistemul financiar, astfel încât alte probe noi în susţinerea cererii nu se impun a fi făcute, întrucât prima teză prevede că, prin săvârşirea faptei, se creează numai posibilitatea producerii unei pagube importante sistemului menţionat.

Cu ocazia schimbării încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. în cele prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, instanţa de fond nu s-a pronunţat şi cu privire la această solicitare, deşi era obligată să o facă.

În motivarea celui de al doilea caz de casare invocat, s-a arătat că falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte, conform art. 288 alin. (1) C. pen, cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

De asemenea, art. 309 C. proc. pen. stabileşte că rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.

În cauză, neconcordanţa dintre motivarea soluţiei şi dispozitivul hotărârii rezultă din aceea că instanţa, în mod special, a avut în vedere elemente în raport cu care a apreciat că se impune aplicarea pedepselor maxime prevăzute de normele încriminatoare.

Pentru a sublinia această idee, în continuare, se precizează care este cuantumul maxim stabilit, printre altele, şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, şi anume, 3 ani închisoare.

Pe cale de consecinţă, pentru infracţiunea de la pct. 4, în minuta sentinţei, instanţa l-a condamnat pe inculpat, în baza art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, privind alterarea conţinutului copiilor a 7 paşapoarte, la 3 ani închisoare.

Cu toate acestea, prin încheierea din 4 decembrie 2002, s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că, în loc de 3 ani închisoare, s-a trecut pedeapsa de 2 ani închisoare, făcându-se astfel o greşită aplicare a legii, de natură a influenţa soluţia.

Aşadar, deşi intenţia iniţială a instanţei, materializată în minută, a fost aceea de a aplica, pentru toate infracţiunile comise, pedepse maxime, ulterior, după pronunţare, a fost modificat cuantumul uneia dintre pedepse, astfel încât să fie incidente dispoziţiile actului de clemenţă şi pentru această faptă.

Potrivit art. 195 C. proc. pen., erorile evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă, printre altele, din oficiu, de către instanţa de judecată care a întocmit actul, iar art. 196 din acelaşi cod enumeră omisiunile vădite care pot face obiectul îndreptării.

Dispoziţia referitoare la cuantumul pedepsei la care inculpatul a fost condamnat, pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, nu poate fi considerată eroare materială şi, în consecinţă, nu poate forma obiectul unei îndreptări efectuată în acest fel.

Această concluzie se impune, deoarece, în situaţia condamnării, menţiunile referitoare la pedeapsă sunt obligatoriu precise şi exacte, pe cale de consecinţă, trebuie cuprinse în minută, respectiv, în dispozitiv, ele fiind arătate expres la art. 357 alin. (1) C. proc. pen., care stabileşte că dispozitivul trebuie să cuprindă, printre altele, „soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune".

La termenul de judecată din 16 februarie 2004, procurorul a renunţat la primul motiv de recurs, privitor la greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 281 alin. (1) şi art. 281 alin. (2) C. pen, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen şi a precizat celelalte motive după cum urmează:

1 - Prima instanţă trebuia să dispună încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la infracţiunea de înşelăciune, constând în emiterea a 22 file cec false.

În acest sens, procurorul a susţinut că termenul prescripţiei speciale, în raport cu limitele de pedeapsă, închisoarea de la 1 la 3 ani, prevăzute de norma încriminatoare şi data săvârşirii infracţiunii, respectiv, martie - iunie 1992, s-a împlinit în luna martie 2002, anterior pronunţării hotărârii criticate.

2 - În mod greşit instanţa de fond a constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa, de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

S-a susţinut că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost comisă la data de 11 februarie 1998, în raport cu împrejurarea că aceasta se consumă la data la care făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat, iar nu data la care înscrisul a fost contrafăcut.

În cauză, inculpatul a întocmit 12 înscrisuri prin care a atestat nereal că societăţile comerciale pe care le administra au sesizat băncii anumite nereguli şi le-a prezentat procurorului la data de 11 februarie 1998. De altfel, în mod legal prima instanţă nu a reţinut, în privinţa acestei infracţiuni, aplicarea art. 13 C. pen, însă a pronunţat o hotărâre nelegală, prin aplicarea Legii nr. 137/1997, deşi aceasta privea numai infracţiunile săvârşite până la data de 26 mai 1997.

Ca atare, se impune înlăturarea aplicării Legii nr. 137/1997, inculpatul urmând să execute, în regim de detenţie, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen, ce urmează a fi contopită cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen, aplicată acestuia pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi 2 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În raport cu amploarea activităţii infracţionale, durata acesteia şi prejudiciul imens cauzat părţii civile, se impune aplicarea unui spor la pedeapsa rezultantă pronunţată.

În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursurilor declarate în cauză, casarea în întregime a încheierii din 4 decembrie 2002 şi în parte a sentinţei criticate, numai cu privire la soluţia asupra infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen şi încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Totodată, procurorul a solicitat să se dispună înlăturarea aplicării Legii nr. 137/1997, cu referire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen, ce urmează a fi contopită cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen, stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen şi aplicarea unui spor la pedeapsa rezultantă stabilită.

Cu referire la infracţiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2), de art. 291 teza II C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen şi de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, procurorul a solicitat trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond.

Inculpatul a invocat împlinirea prescripţiei speciale, cu referire la toate infracţiunile deduse judecăţii şi a solicitat încetarea procesului penal pe acest temei. În acest sens, cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen, privind cele 12 adrese false, prezentate procurorului la 11 februarie 1998, inculpatul a susţinut că, în mod corect, s-a constatat graţiată pedeapsa de 2 ani închisoare, în temeiul art. 1 din Legea nr. 137/1997, în raport cu împrejurarea că adresele menţionate au fost emise în perioada 25 mai 1995 - 11 ianuarie 1996. Totodată, inculpatul a susţinut că în mod greşit a fost obligat la plată în cuantumul menţionat, în raport cu împrejurarea că, pentru motivele invocate la judecarea în fond a cauzei, prejudiciul efectiv produs părţii civile nu este de 76.757.151.805 lei, ci cu 36.522.872.999 lei mai mic.

După sesizarea Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi inculpatul B.G.A. împotriva hotărârii primei instanţe, numitele S.E. şi I.R., aceasta din urmă în nume personal şi ca mandatar a numitului N.B.B., au formulat plângere împotriva ordonanţei de aplicare a sechestrului asigurător din 5 noiembrie 1998.

Petenta S.E. a susţinut că, prin ordonanţa menţionată, s-a aplicat sechestrul asigurător asupra imobilului situat în Bucureşti, sectorul 4. Măsura este nelegală, deoarece imobilul este proprietatea sa, iar aceasta nu are nici o legătură cu infracţiunile săvârşite de inculpatul B.G.A.

În concluzie, aceasta a solicitat anularea tuturor formelor şi actelor prin care s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra imobilului menţionat.

Petenta I.R. a susţinut că, prin ordonanţa atacată, s-a luat măsura aplicării sechestrului asigurător asupra imobilului situat în Buşteni, judeţul Prahova.

Măsura a fost dispusă ilegal, în raport cu împrejurarea că imobilul menţionat este proprietatea acestora, iar petenta nu are nici o legătură cu activitatea infracţională a inculpatului B.G.A.

În concluzie, petenta a solicitat anularea actelor şi formelor prin care s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:

I - Cu privire la anularea măsurii sechestrului asigurător.

Potrivit art. 163 C. proc. pen., „măsurile asigurătorii se iau, în cursul procesului penal, de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii".

Prin art. 168 din acelaşi cod a fost reglementată posibilitatea contestării măsurii asigurătorii, în sensul că, „în contra măsurii asigurătorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată, se pot plânge organului de cercetare penală, care a dispus luarea măsurii asigurătorii ori procurorului care supraveghează cercetarea penală, până la sesizarea instanţei de judecată, după care plângerea se adresează acelei instanţe. Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată separat cu recurs".

Dispoziţiile menţionate constituie o armonioasă reglementare, în sensul garantării şi realizării concomitente a interesului social al respectării ordinii juridice legal constituite şi a interesului individual, privitor la respectarea drepturilor patrimoniale, de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 44 cu referire la art. 16 din Constituţia României, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la art. 6 şi art. 13 din Convenţie.

Astfel, cu referire la cererea petenţilor S.E. şi I.R., privitoare la anularea formelor de punere în executare a măsurii sechestrului asigurător, legea procesuală penală a reglementat posibilitatea contestării măsurii procesuale cu caracter real a indisponibilizării bunurilor, stabilind organul la care aceasta poate fi îndreptată, termenul până la care poate fi formulată, precum şi posibilitatea provocării controlului judiciar prin exercitarea recursului împotriva hotărârii instanţei de judecată de respingere a plângerii.

Din dispoziţiile citate, rezultă că formularea plângerii, fie la organul de cercetare penală sau procuror, fie la instanţa de judecată, după cum instanţa de judecată a fost sau nu a fost sesizată cu soluţionarea procesului penal, este condiţionată, în speţă, de calitatea de persoană interesată, ce urmează a fi dovedită sub aspectul vătămării unui drept subiectiv ocrotit de dreptul substanţial.

Rezultă, totodată, că formularea plângerii este cantonată în timp până, cel mai târziu, la momentul soluţionării în fond a procesului penal.

Hotărârea primei instanţe poate fi atacată separat cu recurs.

În raport cu dispoziţiile art. 385² C. proc. pen., cu referire la art. 362 din acelaşi cod, calitatea de subiect al recursului este condiţionată de cea de parte în procesul penal.

Petenţii menţionaţi nu au formulat plângere împotriva măsurii sechestrului asigurător nici la organul de cercetare penală sau procuror, nici la instanţa de fond, după sesizarea acesteia prin rechizitoriu.

Or, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Ca atare, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea controlului judiciar al hotărârii atacate este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii procesuale.

În cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat de petenţii menţionaţi cu neobservarea condiţiilor prevăzute de art. 385² C. proc. pen., cu referire la art. 168 alin. (2) din acelaşi cod.

Ca atare, în raport cu considerentele ce preced şi, ca urmare, a admiterii excepţiei, recursurile declarate de petenţii S.E. şi I.R. urmează a fi respinse ca inadmisibile.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. pen., aceştia vor fi obligaţi, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

II - Cu privire la prescripţia răspunderii penale.

A - Prin recursurile declarate de procuror şi inculpatul B.G.A. se susţine că, cu referire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului menţionat, pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, comisă în perioada martie-iunie 1992, făcând parte din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen, stabilită prin sentinţa atacată, a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

Potrivit art. 121 C. pen, prescripţia înlătură răspunderea penală.

Infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, în vigoare la data săvârşirii acesteia, era pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Potrivit art. 122 C. pen, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani.

Conform art. 124 din acelaşi cod, înlăturarea răspunderii penale, pentru acest motiv, are loc, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul prevăzut de art. 122 este depăşit cu încă jumătate.

În cauză, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale se împlineşte după trecerea a 7 ani şi 6 luni de la data săvârşirii infracţiunii.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, în raport cu data săvârşirii infracţiunii continuate în perioada martie - iunie 1992, a fost depăşit cu încă jumătate în luna decembrie 2000.

Ca atare, în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, anterior soluţionării procesului penal în primă instanţă, aşa încât hotărârea atacată este supusă, sub acest aspect, cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 16 C. proc. pen.

În consecinţă, criticile formulate fiind întemeiate, Înalta Curte urmează a admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi inculpatul B.G.A. împotriva sentinţei nr. 55 din 3 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, a casa în parte sentinţa atacată, cu referire la condamnarea inculpatului pentru infracţiunea menţionată, a descontopi pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, a înlătura condamnarea pentru această infracţiune şi a dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

B - Prin recursul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, acesta a susţinut că a intervenit prescripţia specială pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestuia.

Procurorul a susţinut că nu s-a împlinit termenul de prescripţie specială, cu referire la celelalte infracţiuni decât cea de înşelăciune în formă continuată, săvârşită în perioada martie-iunie 1992, ca urmare a suspendării cursului prescripţiei conform art. 128 C. pen.

Potrivit art. 128 C. pen, cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale „este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale".

Prin art. 69 alin. (1) din Constituţia României, devenit art. 72 după revizuirea legii fundamentale, percheziţionarea, reţinerea sau arestarea inculpaţilor este condiţionată de ridicarea imunităţii parlamentare.

Această măsură de protecţie are ca scop să împiedice ca un parlamentar să fie privat de posibilitatea de a-şi exercita mandatul, ca urmare a unor proceduri judiciare represive şi arbitrare, inspirate din alte motive decât cele privind corecta aplicare a legii penale.

Enumerând măsurile judiciare supuse încuviinţării, textul constituţional nu face nici o distincţie în privinţa datei comiterii faptelor, ce justifică luarea acestor măsuri, aşa încât relevanţa juridică a imunităţii parlamentare este dată de momentul luării măsurii judiciare, care trebuie să se plaseze în interiorul duratei mandatului, independent de data comiterii infracţiunii.

Conform art. 9 C. proc. pen. - „acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni", condiţie care nu se poate realiza decât prin trimiterea în judecată şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Ca atare, dispoziţia din legea fundamentală menţionată constituie cauză de suspendare a cursului prescripţiei răspunderii penale, în sensul art. 128 C. pen, cu referire la cazul „pe timpul cât o dispoziţie legală (...) împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale".

Astfel, conform art. 235 şi art. 262 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., acţiunea penală se pune în mişcare prin ordonanţă, în cursul urmăriri penale sau rechizitoriu, când urmărirea penală este completă.

Or, posibilitatea trimiterii în judecată a unui parlamentar este paralizată, ca urmare a opunerii de către învinuit a imunităţii parlamentare.

Inculpatul B.G.A. a beneficiat de imunitate parlamentară începând cu data de 29 noiembrie 1996, când, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 36 din 27 noiembrie 1996, de validare a alegerilor parlamentare din 3 noiembrie 1996.

Ridicarea imunităţii parlamentare a inculpatului, în considerarea calităţii sale de deputat, a fost solicitată de organul de urmărire penală competent la data de 29 aprilie 1997. După o primă respingere a cererii, prin Hotărârea nr. 7 din 2 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 91 din 3 martie 1999, Camera Deputaţilor a încuviinţat ridicarea imunităţii parlamentare.

Ca atare, în raport cu dispoziţiile art. 128 C. pen, cu referire la art. 69 alin. (1) din Constituţia României, nerevizuită, cursul prescripţiei a fost suspendat pentru un an, 11 luni şi 3 zile, corespunzător perioadei menţionate.

În consecinţă, în raport cu suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale, prescripţia, corespunzătoare unui termen de 9 ani 5 luni şi 3 zile, se împlineşte după cum urmează:

- pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, faptă constând în falsificarea a 24 ordine de plată în perioada decembrie 1994 – martie 1995, termenul de prescripţie se împlineşte în cursul lunii august 2004;

- pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, cu referire la transmiterea ordinelor de plată falsificate în vederea încasării, faptă comisă în perioada 1994-iunie 1996, termenul de prescripţie se împlineşte în cursul lunii noiembrie 2005;

- pentru infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, cu referire la falsificarea fotocopiilor a şapte paşapoarte, faptă comisă în perioada 1995-1996, termenul de prescripţie se împlineşte în anul 2005;

- pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza II, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, cu referire la folosirea copiilor alterate a celor şapte paşapoarte, faptă comisă, de asemeni, în perioada 1995-1996, termenul de prescripţie a răspunderii penale se împlineşte în anul 2005;

- pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, cu referire la falsificarea facturilor hoteliere, faptă comisă în perioada 1995-1996, termenul de prescripţie a răspunderii penale se împlineşte, de asemenea, în anul 2005;

- pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu referire la întocmirea a 12 înscrisuri prin care inculpatul a atestat în fals că societăţile comerciale pe care le administra au sesizat băncii anumite nereguli, prezentate procurorului la data de 11 februarie 1998, termenul de prescripţie se împlineşte în cursul lunii iulie 2007.

Aşadar, în raport cu considerentele ce preced, criticile formulate de inculpat în recurs, sub aspectul examinat, se constată a fi neîntemeiate.

III - Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, constând în emiterea a 24 ordine de plată falsificate şi la pedeapsa de executat.

Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen - „infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte în diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni".

În cauză nu s-a contestat săvârşirea infracţiunii menţionate, în formă continuată.

Fiind o unitate infracţională, infracţiunea continuată se sancţionează cu o singură pedeapsă dar, potrivit art. 42 C. pen. -„infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor, potrivit art. 34 C. pen.".

Aşadar, caracterul continuat al unei infracţiuni constituie o cauză facultativă de agravare a răspunderii penale.

În cauză, deşi instanţa de fond a aplicat pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru această infracţiune, se apreciază că, în raport cu multitudinea actelor intrând în conţinutul omogen al infracţiunii de înşelăciune, modalitatea de săvârşire a acesteia, valoarea pagubei produse, instanţa trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 42 C. pen, ceea ce îndreptăţeşte criticile formulate în recurs şi sub acest aspect, în sensul adăugării unui spor la pedeapsa aplicată.

În consecinţă, recursul procurorului urmează a fi privit ca fondat şi sub acest aspect şi a se aplica un spor, conform dispozitivului, la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.G.A. prin sentinţa atacată.

IV - Cu privire la greşita a aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 137/1997, cu referire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în baza art. 290 C. pen.

La data de 11 februarie 1998, inculpatul B.G.A. a prezentat procurorului un număr de 12 înscrisuri, prin care se atesta în mod fals că societăţile comerciale pe care le administra au sesizat băncii anumite nereguli.

Pentru săvârşirea acestei infracţiuni, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare (pct. 7 din sentinţă) şi, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997, a constatat că aceasta este graţiată în întregime şi condiţionat.

Procurorul a susţinut că, în raport cu data săvârşirii faptei, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată excede ariei de aplicare a actului de clemenţă menţionat.

Inculpatul a susţinut că, în raport cu faptul că ultimul înscris fals a fost făcut la data de 11 ianuarie 1996, în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 137/1997.

Potrivit art. 290 C. pen - „falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".

Din economia textului menţionat rezultă că, în realizarea elementului material al infracţiunii, este necesar ca înscrisul falsificat să fie folosit fie de autorul falsului însuşi, fie să fie încredinţat altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice.

Ca atare, simpla falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu are, în sine, caracter infracţional, fapta dobândind acest caracter numai în momentul folosirii acestuia, în una din cele două modalităţi prevăzute de art. 290 C. pen, în vederea producerii de consecinţe juridice.

Prin urmare, în cauză, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a produs la data de 11 februarie 1998, dată la care inculpatul a prezentat procurorului cele 12 înscrisuri menţionate.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 137/1997, „dispoziţiile prezentei legi se aplică numai faptelor comise până la data de 26 mai 1997".

Cum data săvârşirii infracţiunii menţionate este ulterioară celei stabilite prin Legea nr. 137/1997, criticile formulate de procuror se constată a fi întemeiate, în mod greşit instanţa de fond constatând graţiată pedeapsa de 2 ani închisoare, în temeiul art. 1 din acest act normativ.

În consecinţă, cum şi această critică este întemeiată, urmează a se fi casată hotărârea atacată şi cu referire la aplicarea beneficiului graţierii, în sensul înlăturării.

V - Cu privire la îndreptarea erorii materiale prin încheierea din 4 decembrie 2002 şi casarea cu trimitere a sentinţei pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) şi art. 291 teza I C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Procurorul a susţinut că neconcordanţa dintre motivarea sentinţei şi dispozitiv rezultă din aceea că instanţa de fond, în mod special, a avut „în vedere şi gravitatea deosebită a infracţiunilor comise, constând în numărul mare de infracţiuni comise, întinderea prejudiciului şi existenţa unui adevărat modus operandi, apreciindu-se că „se impune aplicarea pedepselor maxime pentru asigurarea reeducării inculpatului şi realizarea prevenţiei generale".

S-a mai susţinut că, pentru a sublinia această idee, instanţa a precizat care este cuantumul maxim stabilit, printre altele şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, şi anume, 3 ani.

Pe cale de consecinţă, pentru infracţiunea de la pct. 4, în minuta sentinţei, instanţa l-a condamnat pe inculpatul B.G.A. la 3 ani închisoare şi, cu toate acestea, prin încheierea din 4 decembrie, s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că în loc de 3 ani s-a trecut pedeapsa de 2 ani închisoare, făcându-se astfel o greşită aplicare a legii, de natură a influenţa soluţia.

Concluzionând, procurorul a susţinut că, deşi intenţia iniţială a instanţei, materializată în minută, a fost aceea de a aplica, pentru toate infracţiunile comise, pedepse maxime, ulterior, cuantumul uneia din pedepse a fost modificat.

Or, în considerentele sentinţei atacate, prima instanţă a arătat că, „păstrând proporţia între complexitatea şi numărul actelor materiale şi cuantumul pedepsei, singura infracţiune, pentru care se apreciază că este suficientă şi o pedeapsă medie, este aceea de falsificare a celor şapte paşapoarte (în celelalte cazuri fiind în discuţie sute de înscrisuri fictive sau contrafăcute)".

Aşadar, considerentele primei instanţe nu susţin criticile formulate de procuror, cu referire la cuantumul pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, privind şapte paşapoarte, aşa încât recursul se constată a fi nefondat, sub aspectul examinat.

VI - Cu privire la soluţionarea acţiunii civile în procesul penal.

Cuantumul sumelor la care inculpatul a fost obligat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, este stabilit astfel cum a rezultat din expertizele contabile, concordante, efectuate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, ţinându-se seama de prejudiciul efectiv şi beneficiul nerealizat, ambele actualizate în raport cu rata inflaţiei, defalcate pe fiecare dintre părţile civilmente obligate în solidar.

Pe de altă parte, pentru cercetarea situaţiei economico-financiare a complexului de gestiuni afectate de săvârşirea infracţiunilor menţionate, au fost efectuate expertize contabile în condiţiile legii, aspectele avute în vedere fiind lămurite în mod convingător.

Ca atare, criticile formulate de inculpat, cu referire la soluţionarea acţiunii civile în procesul penal, se constată a fi neîntemeiate.

Examinând cauza în raport cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., nu se constată alte cazuri de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi inculpatul B.G.A. împotriva hotărârii primei instanţe, pe care o va casa în parte, cu referire la condamnarea inculpatului menţionat pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de înşelăciune în perioada martie - iunie 1992, aplicarea beneficiului graţierii, cu referire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată comisă în data de 11 februarie 1998, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune, constând în emiterea a 24 ordine de plată falsificate şi pedeapsa de executat.

Rejudecând cauza, se va descontopi pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen în pedepsele componente. Constatând intervenită prescripţia penală, va înlătura condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune comisă în perioada martie – iunie 1992 şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal pentru infracţiunea menţionată.

Conform art. 42 C. pen, se adaugă un spor de 2 ani închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.G.A., în baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, privind emiterea a 24 ordine de plată falsificate, stabilind, pentru această infracţiune, pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Constatând greşita aplicare a Legii nr. 137/1997, va înlătura beneficiul graţierii, conform art. 1 din actul normativ, privind pedeapsa de 2 ani închisoare la care inculpatul B.G.A. a fost condamnat în baza art. 290 C. pen, faptă comisă la data de 11 februarie 1998.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen, va contopi cele două pedepse executabile, dispunând ca inculpatul B.G.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate vor fi menţinute.

Totodată, conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de S.E. şi I.R., ca inadmisibile, şi, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, va obliga recurentele la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi inculpatul B.G.A. împotriva sentinţei nr. 55 din 3 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.

Casează în parte sentinţa atacată, cu referire la:

- condamnarea inculpatului B.G.A., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, comisă în perioada martie – iunie 1992;

- aplicarea beneficiului graţierii pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, la care a fost condamnat inculpatul menţionat, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen, comisă la data de 11 februarie 1998;

- pedeapsa aplicată inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, constând în emiterea a 24 ordine de plată falsificate şi la pedeapsa de executat.

Rejudecând cauza;

Decontopeşte pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen, în pedepsele componente de:

- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen, pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, constând în emiterea a 22 file C.E.C. fără disponibil în cont, în perioada martie – iunie 1992;

- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen, pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, privind emiterea a 24 ordine de plată falsificate.

Înlătură condamnarea inculpatului B.G.A. pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen (pct. 1 din sentinţă) comisă în perioada martie – iunie 1992 şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pentru această infracţiune, constatând intervenită prescripţia răspunderii penale.

Înlătură beneficiul graţierii, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997, privind pedeapsa de 2 ani închisoare la care inculpatul B.G.A. a fost condamnat în baza art. 290 C. pen, faptă comisă la data de 11 februarie 1998.

Conform art. 42 C. pen, adaugă un spor de 2 ani închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului B.G.A. în baza art. 215 alin. (1) şi 2 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen, stabilind, pentru această infracţiune, (pct. 3 din sentinţă) pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen, dispune ca inculpatul B.G.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Respinge recursurile declarate de S.E. şi I.R. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca inadmisibile.

În temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., obligă pe recurentele S.E. şi I.R. să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2004.

← CSJ. Decizia nr. 281/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 1/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

CSJ. Decizia nr. 279/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI CSJ. Decizia nr. 117/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI CSJ. Decizia nr. 280/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI CSJ. Decizia nr. 281/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 1/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 1/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 1/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 10/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI