ICCJ. Decizia nr. 30/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 30/2006
Dosar nr. 263/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 6595 din 9 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins cererea petentului M.I. privind strămutarea judecăţii procesului civil care formează obiectul dosarului nr. 1958/CIV/2005, al Tribunalului Argeş.
Împotriva acestei încheieri, petentul M.I. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiului constituţional stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual-civilă a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate, obligaţia sesizării instanţelor de judecată, în condiţiile legii procesuale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri prin care secţia civilă şi de proprietate industrială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat asupra unei cereri de strămutare a judecării unei cauze civile.
Or, în raport cu dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, împotriva încheierilor nu se poate face recurs decât odată cu fondul.
De la regula generală menţionată, legea procesual-civilă a prevăzut o singură excepţie, de strictă interpretare, care nu priveşte încheierile prin care se soluţionează cererile de strămutare a judecării cauzelor.
Mai mult, prin art. 40 alin. (4) C. proc. civ., s-a prevăzut expres că hotărârea asupra strămutării nu este supusă nici unei căi de atac.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în cazuri neprevăzute de legea procesual-civilă sau, mai mult, contrar dispoziţiilor sale, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşadar, excepţia pusă în discuţie se constată a fi întemeiată.
Este de reţinut că textul menţionat nu încalcă nici una din prevederile constituţionale sau drepturile prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au pronunţat constant, cu referire la accesul liber la justiţie, că acesta semnifică, exclusiv, accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fără a însemna accesul, în toate situaţiile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece acestea sunt stabilite de legiuitorul care, în considerarea unor situaţii diferite, instituie reguli deosebite, aceleaşi, însă, pentru persoane aflate în situaţii identice. Prin urmare, regula menţionată, şi anume, că nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, semnifică numai faptul că legiuitorul nu poate exclude nici o categorie sau grup social de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit prin lege.
Aşadar, în raport cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţia României, precum şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea prin care instanţa competentă se pronunţă asupra cererii de strămutare a judecării cauzei, nu este supusă nici unei căi de atac, în considerarea faptului că prin aceasta, instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea irevocabilă a cauzelor civile, antrenând şi, aspect ce nu poate fi neglijat, cheltuieli suplimentare pentru justiţiabili.
Pe de altă parte, cum instanţa sesizată cu cererea de strămutare a judecării cauzei nu examinează şi nu se pronunţă asupra fondului litigiului dedus, spre soluţionare, instanţei competente, nu s-ar putea reţine cu temei nici ştirbirea în acest mod a dreptului constituţional, preluat în legea procesuală, a dreptului la apărare care, în fapt, se realizează în integralitatea conţinutului său constitutiv cu prilejul judecării în fond şi căi de atac a cauzei.
În realitate, faptele şi împrejurările asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa sesizată cu cererea de strămutare a judecării cauzei, nu ţin de litigiul însăşi dedus spre soluţionare, ci de asigurarea condiţiilor implicate de art. 37 C. proc. civ., ce privesc nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea cauzei, respectiv oferirea imparţială a protecţiei judiciare, condiţie ce vizează şi interesează toate părţile din proces, indiferent de calitatea lor procesuală.
De altfel, din modul de redactare a art. 38 C. proc. civ., rezultă că cererea de strămutare a judecării cauzei pentru motive de bănuială legitimă poate fi repetată de partea interesată, ori de câte ori apar elementele noi, neavute în vedere de instanţă la soluţionarea cererii precedente. Cu alte cuvinte, ori de câte ori apar elemente noi vizând acest caz, formularea anterior a unei cereri, pentru alte fapte şi împrejurări relevate în aceasta, nu constituie un fine de neprimire pentru noua cerere, întemeiată pe alte motive.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I. împotriva încheierii nr. 6695 din 9 septembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 6402/2005.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 309/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
