ICCJ. Decizia nr. 3/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 3/2006
Dosar nr. 294/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 202 din 6 martie 2003, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul C.I., la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) şi a art. 76 din acelaşi cod.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 27 din 3 februarie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva hotărârii primei instanţe, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a majorat de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului C.I.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3074 din 4 iunie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1065/2004, a respins recursul declarat de inculpat împotriva deciziei date în soluţionarea apelului, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, condamnatul C.I. a formulat contestaţie în anulare.
Prin Decizia nr. 6327 din 26 noiembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 5940/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis contestaţia în anulare, a desfiinţat Decizia atacată şi a fixat termen pentru judecarea recursului.
La data de 15 aprilie 2005, prin Decizia nr. 2554, pronunţată în dosarul nr. 5940/2004, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 27 din 3 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Împotriva acestei din urmă decizii, condamnatul C.I. a declarat un nou recurs, solicitând administrarea de noi probe.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate, obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.
Astfel, corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunţată o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului C.I., ca urmare a parcurgerii celor două grade de jurisdicţie reglementate de legea procesual-penală.
Tinzând la reluarea controlului judiciar, condamnatul a declarat un nou recurs.
Or, potrivit reglementării date prin Codul de procedură penală, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, atâta timp, cât părţile ar fi nemulţumite de soluţia definitivă dată cauzei penale.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
Inculpatul exercitându-şi dreptul la recurs, cel de al doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, cum secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, examinarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul, la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei nr. 2554 din 15 aprilie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 5940/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 29/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 30/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
