ICCJ. Decizia nr. 301/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 301/2005
Dosar nr. 215/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La termenul din 23 iunie 2005, fixat pentru judecarea recursurilor declarate de reclamanţii S.C., N.M. şi A.V. împotriva sentinţei nr. 1477 din 15 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, instanţa de control judiciar a pus în discuţia părţilor prezente, cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, Ocnele Mari.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea pronunţată în aceeaşi zi, în dosarul nr. 8034/2004, a suspendat judecarea cauzei, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 127/1996, aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta A.V. a declarat recurs, solicitând anularea încheierii atacate şi continuarea judecării recursului cu care secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost învestită.
În susţinerea căii de atac exercitate, reclamanta a formulat următoarele critici:
- încheierea atacată este nulă, în raport cu împrejurarea lipsei menţiunii privind calea de atac căreia aceasta este supusă;
- învestită cu soluţionarea unei căi de atac în materie administrativă, instanţa de control judiciar s-a pronunţat cu încălcarea unor norme ale legislaţiei civile privind succesiunile, precum şi ale legii procesual-civile, cu referire la efectul suspensiv al art. 241 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în condiţiile art. 244 C. proc. civ.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menţionate, în considerarea de către pârâtă a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, fiind de strictă interpretare.
Astfel, cu privire la încheierile prin care se suspendă judecarea cauzei în recurs, legea procesual-civilă, prin art. 2441 teza II C. proc. civ., a reglementat excepţia atacării separate cu recurs, a încheierii.
Ca atare, încheierea prin care s-a suspendat judecarea cauzei în recurs, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză, în această etapă procesuală.
Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) din acelaşi cod.
Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Aşadar, în raport cu principiul menţionat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul cu a cărui soluţionare completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat, apare ca fiind inadmisibil.
De altfel, inadmisibilitatea căi de atac exercitate, dedusă pe cale de interpretare a principiilor menţionate, corespunzător dispoziţiilor legale în vigoare la data pronunţării încheierii atacate, este susţinută de textul legal în vigoare la data soluţionării acesteia, cu referire la dispoziţiile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 34 din Legea nr. 219/2005, potrivit cărora este exclusă reformarea pe această cale a încheierilor de suspendare a judecăţii cauzei „pronunţate în recurs".
Pe de altă parte, potrivit art. 22 din Legea nr. 304/2004, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 19 din Legea nr. 304/2004 a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 20 din acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o încheiere a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în etapa procesuală a recursului, iar Decizia se va pronunţa în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerinţele art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
Or, a recunoaşte unei căi de atac, aptitudinea declanşării controlului judiciar, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalităţii acestora, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la criticile formulate de pârâtă privitoare la încheierea atacată, corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, acelaşi pentru persoane aflate în situaţi identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiţie, precum şi a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesual-penală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil
Totodată, văzând şi cererea de cheltuieli, dovedită cu actele depuse la dosarul cauzei, Curtea va obliga recurenta A.V., conform dispozitivului, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului C.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.V. împotriva încheierii din 23 iunie 2005, pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 8034/2004.
Obligă recurenta menţionată să plătească intimatului C.I., suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 300/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 302/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
