ICCJ. Decizia nr. 303/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 303/2005
Dosar nr. 240/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 noiembrie 2000, petentul col.(r) P.Ş. a solicitat cercetarea g-ral de brigadă C.M., col. R.I., col. C.T. şi lt. col. M.C., toţi de la U.M. 0470 Iaşi, susţinând că aceştia se fac vinovaţi de calomnierea sa, cu referire la formularea de acuzaţii de prejudiciere a avutului unităţii, la data de 3 aprilie 2000. Totodată, g-ral C.M. s-ar fi făcut vinovat de falsificarea notării de serviciu, în primăvara anului 1999, prin adăugarea unor menţiuni cu caracter defăimător.
Prin rezoluţia nr. 18/P/2001 din 3 mai 2001, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele reclamate de către petent, sub aspectul infracţiunilor de calomnie, fals şi uz de fals, întrucât din actele premergătoare a rezultat că faptele nu există.
Împotriva acestei soluţii, comunicate în scris la data de 4 mai 2001, petentul a formulat două noi plângeri împotriva g-ral C.M., la 12 septembrie 2003 şi, respectiv, 7 ianuarie 2004.
Acestea au fost înregistrate ca plângeri împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi clasate la datele de 29 aprilie 2003 şi, respectiv, 30 ianuarie 2004.
Nemulţumit de modul de soluţionare a plângerilor în cadrul Ministerului Public, petentul a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa nr. 61 din 20 aprilie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1040/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a admis plângerea şi a trimis dosarul, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Instanţa de fond a reţinut, cu referire la cele două plângeri adresate procurorului, că petentul a reclamat săvârşirea unor fapte diferite, la date diferite, chiar dacă în ansamblu între acestea există o legătură de determinare.
Dacă în ceea ce priveşte prima plângere, la propunerea organului de cercetare penală, procurorul a dispus prin rezoluţie motivată, neînceperea urmăririi penale, cu privire la cea de a doua plângere, contravenind dispoziţiilor art. 275 alin. (1) şi art. 203 C. proc. pen., procurorul s-a rezumat doar la a-l înştiinţa pe petent că soluţia din dosarul nr. 18/P/2001 este temeinică şi legală.
Or, modalitatea în care s-a procedat, cu referire la cea de a doua plângere, constituie o nerezolvare a plângerii petentului.
Drept urmare, în lipsa unei rezoluţii motivate, prin care să se dispună cu privire la faptele reclamate, instanţa de judecată nu poate proceda, potrivit art. 2781 C. proc. pen., la controlul judecătoresc al soluţiei.
Prin rezoluţia nr. 838/2004 din 16 august 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, a dispus:
1. Înregistrarea lucrării nr. 838/2004 şi a plângerilor nr. 1977 din 22 septembrie 2003 şi nr. 49 din 15 ianuarie 2004, formulate de petentul col.(r) P.Ş. împotriva generalului de brigadă C.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu ocazia întocmirii raportului nr. S/1102 din 12 septembrie 1999, în registrul de cauze penale şi efectuarea cercetărilor de către secţia parchetelor militare.
2. Menţinerea, ca temeinică şi legală, a soluţiei dispusă prin rezoluţia nr. 18/P/2001 din 3 mai 2001, a secţiei parchetelor militare.
3. Comunicarea modului de soluţionare către petent.
S-a reţinut că, examinând dosarul nr. 18/P/2001, lucrarea nr. 1977/2004 şi lucrarea nr. 838/2004, a secţiei parchetelor militare, a rezultat corectitudinea punctului de vedere al instanţei de judecată.
Astfel, dosarul nr. 18/P/2001 privea săvârşirea infracţiunilor de calomnie, fals şi uz de fals, constând în acuzaţii de prejudiciere a avutului unităţii şi adăugiri la notarea de serviciu.
Plângerea din 12 septembrie 2003 privea săvârşirea infracţiunii de fals intelectual cu prilejului întocmirii raportului nr. S/1102 din 12 septembrie 1999.
Cu privire la această din urmă faptă nu s-au făcut cercetări.
Efectuând cercetări sub aspectul acestei din urmă infracţiuni cu a cărei săvârşire organul de urmărire penală a fost sesizat, s-au constatat următoarele:
La data de 12 septembrie 1999, Comandamentului Naţional al Grănicerilor i-a fost înaintat de către Brigada de Grăniceri „M." Iaşi, sub semnătura comandantului brigăzii şi a şefului biroului personal, raportul nr. S 1102.
Prin raportul menţionat s-a propus eliberarea din funcţie a comandantului Batalionului 189 Grăniceri „Vasile Lupu" Iaşi, col. P.Ş. şi punerea acestuia la dispoziţia brigăzii, pentru a fi numit într-o altă funcţie.
În motivarea propunerii au fost învederate evenimente şi abateri grave săvârşite în unitatea militară menţionată, precum şi modul de reacţie al comandantului batalionului, coroborat cu capacitatea diminuată de exercitare a actului de conducere.
În temeiul ordinului rezolutiv al comandantului în funcţie al Comandamentului Naţional al Grănicerilor, propunerea a supusă examinării unor factori de conducere, nominalizaţi în acest scop, care au fost de acord cu propunerea.
Petentul a susţinut că eliberarea sa din funcţie nu s-a bazat pe fapte reale, fundamentate pe exemple concrete.
Or, susţinerile acestuia sunt infirmate de concluziile impuse de actele premergătoare efectuate în cauză.
Drept urmare, constatându-se inexistenţa faptei reclamate de petent, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, secţia parchetelor militare, prin rezoluţia nr. 23/P/2004 din 11 ianuarie 2005, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de g-ral bg. (r) C.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, petentul P.Ş. a formulat plângere, întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen., criticile privind stabilirea eronată a stării de fapt.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 335 din 25 mai 2005, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că din actele dosarului rezultă stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi drept urmare, fapta reclamantă neexistând, în mod corect s-a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul P.Ş. a declarat recurs.
Petentul a susţinut că în mod neîntemeiat şi nelegal, instanţa de fond a respins plângerea, ca nefondată, în raport cu împrejurarea că în sprijinul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nu s-a adus nici o probă concretă, care să o justifice.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea actelor dosarului, în raport cu criticile formulate în recurs, se constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută.
Este adevărat că petentul a fost notat cu calificativul „foarte bine" în anii 1995 - 1998, însă acestuia i se fac recomandări, cu referire la acte şi fapte din activitatea acestuia neconforme statutului şi funcţiei deţinute. Acestea nu au fost contestate de petent.
Prin urmare, se confirmă susţinerile privitoare la un trend descrescător a activităţii acestuia, împrejurare ce a justificat schimbarea din funcţie.
Este de reţinut că situaţiile invocate de petent şi apreciate ca intrând sub incidenţa legii penale, au fost examinate în instanţa de contencios administrate şi neconfirmate de probatoriul administrat.
Petentul, dincolo de critici exprimând nemulţumirea sa, generată de schimbarea funcţiei, nu a propus mijloace de probă concrete care să ducă la concluzia stabilirii eronate a situaţiei de fapt de către organul de urmărire penală.
Ca atare, în mod întemeiat, prima instanţă a respins plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Cum nici în această etapă procesuală nu s-au propus probe noi, îndeplinind condiţiile de admisibilitate prevăzute de legea procesual-penală, care să ducă la concluzia stabilirii eronate a situaţiei de fapt, nu se constată motive care să justifice admiterea recursului.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.Ş. împotriva sentinţei nr. 335 din 25 mai 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1266/2005.
Obligă petentul P.Ş. să plătească statului, suma de 100 lei (1.000.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 302/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 415/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
