CSJ. Decizia nr. 31/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 31
Dosar nr. 176/2002
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 ianuarie 2000, reclamanta I.T.C. a chemat în judecată pe M.P.B. şi S.C. C. S.R.L. Piteşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună excluderea pârâtului, în calitatea sa de asociat, din societatea comercială pârâtă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul, cooptat în societate şi numit administrator, a retras din cont şi a folosit în interes propriu suma de 120.000.000 lei. Pe de altă parte, acesta a închiriat din spaţiul societăţii respective o suprafaţă de 111,50 mp firmei A., al cărei asociat unic este. Prin aceasta, pârâtul a adus grave prejudicii societăţii.
La rândul său, pârâtul a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat excluderea reclamantei-pârâtă reconvenţională din aceeaşi societate, susţinând că aceasta ar fi folosit diverse sume de bani în interes personal, a achiziţionat produse peste necesarul societăţii cu consecinţa imobilizării de fonduri, a făcut angajări de personal fără acordul acestuia şi nu i-a permis accesul la documentele societăţii.
Prin sentinţa nr. 833/C din 20 octombrie 2000, Tribunalul Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea principală şi a dispus excluderea pârâtului din S.C. C. S.R.L. Piteşti, cu motivarea că acesta s-a folosit de semnătura socială, lipsind o perioadă de timp societaea comercială de suma de 120 milioane lei, precum şi pentru a închiria o parte din spaţiu, fără acordul asociatei, unei firme ce desfăşoară activitate comercială concurentă, aşa încât în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a respins cererea reconvenţională, cu motivarea că susţinerile reclamantului reconvenţional sunt infirmate de concluziile expertizei contabile.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul a declarat apel, susţinând că prima instanţă a făcut în cauză o greşită aplicare a dispoziţiilor legii societăţilor comerciale.
Prin Decizia nr. 97/A-C din 26 februarie 2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtul M.P.B. şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei I.T.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a procedat la o reevaluare a probatoriului administrat în cauză şi a apreciat că pârâtul a acţionat în limitele mandatului, fără a prejudicia societatea, dimpotrivă mărindu-i profitabilitatea, împrejurări în raport de care soluţia de excludere a asociatului din societaea comercială pârâtă este greşită.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 7683 din 14 decembrie 2001, a respins recursul declarat de către reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri, cu motivarea că nu se pot reţine fapte de natură a păgubi societaea comercială, iar cele invocate în acţiunea principală ca temei al excluderii nu întrunesc condiţiile prevăzute de art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva ultimelor două hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330 C. proc. civ.
S-a susţinut că locaţiunea, constituind o chestiune importantă în administrarea societăţii comerciale pârâte, trebuia să fie hotărâtă de adunarea generală a asociaţilor, or o astfel de hotărâre nu există, Decizia în acest sens fiind doar a pârâtului.
Încheind contractul de închiriere, pârâtul, în calitate de asociat unic al S.C. A. S.R.L., a avut un interes contrar societăţii locatoare, situaţii dovedite de concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză şi de procesele verbale de constatare a condiţiilor igienico-sanitare de funcţionare a farmaciei, depuse la dosar. Pe de altă parte, la interogatoriul administrat la instanţa de fond pârâtul a recunoscut că magazinul înfiinţat în incinta farmaciei comercializează produse cosmetice similare, aceasta constituind în fapt acte de concurenţă neloială.
Totodată, instanţele de control judiciar au ignorat dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării generale a asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi comerciale concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă acelaşi comerţ, ori altul concurent, pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi angajării răspunderii pentru daune, situaţie în care se înscriu fără putinţă de tăgadă faptele pârâtului.
Pe de altă parte, lipsind pentru o perioadă de timp societaea comercială de suma de 120 milioane lei, aceasta a fost prejudiciată.
Aşadar, arată procurorul general, în cauză sunt îndeplinite cu prisosinţă cerinţele art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, asociatul - administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora, poate fi exclus din societate.
Pe de altă parte, potrivit art. 126 din acelaşi act normativ, cu referire la administrarea societăţii, acţionarul care, într-o anumită operaţiune are, fie personal, fie ca mandatar al unei persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune.
Totodată, potrivit art. 188 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, un asociat nu poate exercita dreptul său de vot şi participa la deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la actele juridice încheiate între ele şi societate.
Cu referire la administratori, legea privind societăţile comerciale, prin art. 192 alin. (2), dispune că administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent, pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice.
Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că affectio societatis, ca element de natură psihologică condiţionând validitatea contractului de societate, nu se raportează exclusiv la data constituirii societăţii, ci trebuie să aibă existenţa în timp corespunzătoare duratei de funcţionare a societăţii comerciale.
Pe de altă parte, măsura dizolvării societăţii, ca soluţie specifică dispariţiei affectio societatis, ilustrată de conflictul deschis între asociaţi, care însă nu poate fi imputat tuturor acestora, este limitată de principiul cu rol asanator al protecţiei asociatului de bună credinţă, societăţii comerciale şi terţilor, stabilit prin art. 217 din legea societăţilor comerciale.
Din aceleaşi dispoziţii legale rezultă limitarea puterilor administratorilor la operaţiile cerute pentru ducerea la îndeplinire a obiectului societăţii şi subordonarea acestui mandat interesului societăţii comerciale.
Din actele dosarului rezultă că S.C. C. S.R.L. Piteşti a contractat un împrumut în vederea cumpărării unui spaţiu comercial în suprafaţă de 226 mp, situat în municipiul Piteşti, destinat funcţionării Farmaciei CORANDRA.
Din acest spaţiu, pârâtul a închiriat o suprafaţă de 101,5 mp, pentru o perioadă de 99 ani, la o chirie de 30 dolari SUA/lună S.C. A. S.R.L. al cărei unic asociat acesta era, spaţiu în care acesta urma să desfăşoare activităţi comerciale concurente.
Or, acest contract excede administrării, hotărârea privind încheierea acestuia fiind un act de dispoziţie ţinând de gestiunea societăţii şi, ca atare, de competenţa adunării generale a asociaţilor. Însă, cu privire la exprimarea votului şi participarea asociatului pârât la deliberare, cu referire la încheierea contractului de închiriere, erau incidente interdicţiile legale menţionate.
Urmare a derulării de activităţi comerciale concurente, afectării funcţionalităţii farmaciei prin diminuarea spaţiului şi chiriei stabilite sub limita celor practicate în zonă, societaea comercială pârâtă a fost păgubită cu ştiinţă.
Pe de altă parte, pârâtul a ridicat din contul societăţii pârâtei, utilizând semnătura socială şi a folosit în interes propriu suma de 120 milioane lei, ceea ce a fost de natură a o păgubi.
Ca atare, considerentul privind neîndeplinirea în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 apare ca fiind contrar materialului probator administrat în cauză, aşa încât hotărârea de respingere a cererii de excludere a pârâtului din societaea comercială apare ca fiind vădit netemeinică.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate şi va menţine hotărârea primei instanţe, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 97/A-C din 26 februarie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi a deciziei nr. 7683 din 14 decembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, pe care o casează.
Admite recursul declarat de reclamanta I.T.C. împotriva deciziei nr. 97/A-C din 26 februarie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că:
Respinge apelul declarat de pârâtul M.P.B. împotriva sentinţei nr. 833/C din 20 octombrie 2000 a Tribunalului Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o menţine.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 309/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 310/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
