CSJ. Decizia nr. 314/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 314

Dosar nr. 305/2003

Şedinţa publică din 13 octombrie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 134 din 21 noiembrie 2002, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpaţii:

1. G.A. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) C. pen., de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. şi de art. 239 alin. (2) şi (3) cu aplicarea art. 137 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), toate cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen.

2. E.G. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. şi de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

3. E.V.V. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 239 alin. (2) teza I şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

4. M.Ş. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) şi (2) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. şi de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

5. T.G.C. la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen.

6. G.V.I. la un an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d), h) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), precum şi cu dispoziţiile art. 74-76 C. pen.

7. R.R. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 236 din 22 aprilie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând în fond, a descontopit pedepsele aplicate inculpaţilor, a schimbat încadrarea juridică a faptelor, în sensul celor date prin rechizitoriu şi a condamnat pe inculpaţi în baza acestor încadrări juridice.

Prin aceeaşi decizie, apelurile declarate de inculpaţi împotriva hotărârii primei instanţe au fost respinse, ca nefondate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs, atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cât şi inculpaţii, pentru judecarea cărora s-a fixat termen la 7 octombrie 2003.

La data de 29 iulie 2003 s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalităţii măsurii arestării inculpaţilor.

Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror şi prelungită de instanţe, că a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, menţinută în apel şi observând şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală şi, prin încheierile pronunţate la datele menţionate, a dispus prelungirea acesteia cu 30 zile.

La 26 august şi 23 septembrie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive şi, prin încheierile pronunţate la datele menţionate, a dispus prelungirea acestei măsuri, cu câte 30 zile.

Împotriva încheierii din 26 august 2003 inculpaţii G.A. şi E.G. au declarat recurs.

Recursurile sunt inadmisibile.

Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

De altfel, o încheiere a instanţei de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din acelaşi cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de inculpaţi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca inadmisibile.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurenţi, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de inculpaţii G.A. şi E.G. împotriva încheierii din 26 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2986/2003, ca inadmisibile.

Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2003, în şedinţă publică.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 314/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI