ICCJ. Decizia nr. 338/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 338/2005
Dosar nr. 146/2005
Şedinţa publică din 5 decembrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 571 din 11 septembrie 1995, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.M.E. şi cererea de intervenţie formulată de L.A.M., în contradictoriu cu pârâţii Prefectul judeţului Prahova, Consiliul Local al oraşului Buşteni şi SC C. SA Sinaia.
Recursurile declarate de pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe au fost respinse, ca tardiv formulate, prin Decizia nr. 1394 din 4 septembrie 1996, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1416 din 24 octombrie 2001, a admis cererea de revizuire a hotărârii primei instanţe, formulată de pârâtul Consiliul Local al oraşului Buşteni şi a schimbat în parte sentinţa nr. 571/1995 a aceleiaşi curţi de apel, în sensul obligării pârâţilor de a pune în posesie reclamantele, numai pentru suprafaţa de 1039 m2, în loc de 2.639,13 m2.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs, reclamanta C.M.E. şi intervenienta L.A.M.
La termenul din 30 martie 2004, fixat pentru judecarea recursului, prin încheierea pronunţată în aceeaşi zi în dosarul nr. 4373/2001, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 25 din 24 ianuarie 2005, pronunţată în dosarul nr. 196/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.M.E. şi intervenienta L.A.M., împotriva încheierii de suspendare a judecăţii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta C.M.E. şi L.A.M. au formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe art. 318 C. proc. civ.
S-a susţinut că, într-adevăr, dosarele nr. 4373/2001 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi dosarul nr. 321/2003, al Judecătoriei Sinaia, privesc acelaşi teren, însă în mod greşit s-a reţinut că dezlegarea pricinii în dosarul Înaltei Curţi atârnă de soluţia ce se va pronunţa în dosarul judecătoriei, când în fapt dependenţa este inversă.
S-a mai arătat că nesoluţionarea recursului creează acestora un prejudiciu de imagine, motiv ce nu a fost examinat de instanţa de control judiciar.
În fine, prin menţinerea suspendării se prelungeşte în mod inutil durata soluţionării cauzei, cu încălcarea dreptului privind termenul rezonabil.
Contestaţia în anulare este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat ca temei al contestaţiei în anulare, hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate pe această cale, în afara motivelor prevăzute în art. 317 din acelaşi cod, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau, admiţând numai în parte recursul, instanţa a omis a cerceta vreunul din motivele de casare sau de modificare.
Cu referire la primul motiv de anulare, legea procesual-civilă are în vedere greşeli de fapt de ordin procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate şi nu greşeli de judecată.
Or, susţinând că în realitate existenţa sau inexistenţa dreptului ce se va stabili în recurs, va condiţiona dezlegarea ce se va da litigiului aflat pe rolul Judecătoriei Sinaia, contrar celor reţinute de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestatoarea vizează o pretinsă greşeală de judecată, ce nu deschide calea contestaţiei în anulare.
Pe de altă parte, contestatoarea susţine că Decizia dată în recurs este urmarea ignorării motivelor căii de atac exercitate, cu referire la stabilirea situaţiei de fapt.
Contestatoarea nu a precizat motivul de casare sau modificare omis a fi cercetat de către instanţa de recurs.
Mai mult, criticile contestatoarei nu privesc soluţia dată în recursul prin care instanţa s-a pronunţat asupra unui incident procedural, ci situaţia de fapt ce face obiectul examinării într-o altă etapă procesuală.
Or, prin art. 318 C. proc. civ., este sancţionată exclusiv omisiunea cercetării unui motiv de recurs, cu referire la Decizia pronunţată în soluţionare acestuia şi a cărei anulare se cere.
Ca atare, criticile formulate de contestatoare în susţinerea căii de atac exercitate, se constată a fi neîntemeiate, acestea nesusţinând concluzia că Decizia dată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale sau omiterii din greşeală a cercetării vreunuia dintre motivele de casare sau modificare.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestaţia în anulare formulată de reclamanta C.M.E. şi intervenienta L.A.M., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de reclamanta C.M.E. şi intervenienta L.A.M. împotriva deciziei nr. 25 din 24 ianuarie 2005, pronunţată în dosarul nr. 196/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 337/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 34/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|