ICCJ. Decizia nr. 335/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 335/2005
Dosar nr. 259/2005
Şedinţa publică din 5 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1345 din 12 noiembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F. SA Cluj-Napoca, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Cluj şi a anulat Decizia nr. 307 din 16 septembrie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi procesul-verbal de control nr. 12.144/S din 12 august 2003, încheiat de Direcţia Regională Vamală Cluj.
S-a reţinut că reclamanta este beneficiara, fără voia sa, a unor utilaje introduse în ţară în realizarea acordului dintre Guvernul României şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Or, potrivit OUG nr. 165/2001, reclamanta era scutită de orice obligaţie de plată aferentă acestor importuri, aşa încât în mod neîntemeiat aceasta a fost obligată la plata, prin procesul-verbal de control menţionat, a taxelor vamale, T.V.A., majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere în valoare totală de 9.873.416.441 lei, iar Ministerul Finanţelor Publice a respins în mod greşit contestaţia formulată de SC F. SA Cluj-Napoc.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs, Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Cluj.
La termenul din 20 septembrie 2005, fixat pentru judecarea recursurilor, Autoritatea Naţională a Vămilor a invocat excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 165/2001. S-a susţinut că actul normativ menţionat este neconstituţional, întrucât încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile.
Instanţa de recurs a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, constatând că Autoritatea Naţională a Vămilor nu a avut calitate de parte în proces şi, prin urmare, nu putea exercita recursul împotriva hotărârii primei instanţe şi nici nu putea formula o astfel de cerere.
La aceeaşi dată au fost soluţionate recursurile declarate în cauză, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale regăsindu-se în practicaua deciziei pronunţate în cauză.
Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a declarat recurs, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională Vamală Cluj.
S-a susţinut că în mod greşit a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, reţinându-se că Autoritatea Naţională a Vămilor nu are calitate de parte în proces. Mai mult, instanţa nu a observat că excepţia a fost invocată şi în numele Direcţiei Regionale Vamale Cluj, a cărei calitate procesuală este fără dubiu în cauză.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea încheierii atacate şi constatarea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile, inclusiv cu referire la încheieri date în cursul judecăţii, în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde exigenţelor noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Totodată, determinând precis, prin norme imperative, desfăşurarea procesului civil, în fond şi căi de atac, aceleaşi pentru pesoane aflate în situaţii identice, legea procesual-civilă a creat un mecanism coerent de desfăşurare a acestuia, menit a constitui o garanţie a egalităţii părţilor şi a protejării judiciare imparţiale a drepturilor deduse judecăţii.
Petentul a declarat recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în cursul judecării recursului, prin practicaua deciziei pronunţate în cauză.
Este adevărat că în cauză nu a fost pronunţată, separat, o încheiere, conform dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, republicată, ceea ce ar fi pus în discuţie caracterul autonom al acesteia.
Or, sub un prim aspect, caracterul autonom al încheierii este exclus de dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ.
Pe de altă parte, potrivit regulii generale stabilite prin art. 299 teza a II-a C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate numai odată cu fondul.
Este adevărat că legea procesual-civilă a stabilit şi o excepţie de la regula generală menţionată, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, situaţie de strictă interpretare ce nu se regăseşte în cauză.
Prin urmare, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, chiar şi dacă soluţia ar fi fost dată prin actul procesual prevăzut de legea specială, şi nu prin practicaua deciziei pronunţate în recurs, este supusă regulii generale privitoare la căile de atac, în condiţiile stabilite de legea procesual-civilă pentru hotărârea ce se va pronunţa în cauză.
Or, Decizia care s-a pronunţat în soluţionarea recursului, este o hotărâre irevocabilă care, neîncadrându-se în categoria hotărârilor prevăzute de art. 299 C. proc. civ., nu este susceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs.
Prin urmare, neîndeplinită fiind una din condiţiile de exercitare a căilor de atac, ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate, ca atare, de lege, susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, acesta apare ca fiind inadmisibil potrivit dreptului comun.
Este adevărat că prin art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a stabilit că „încheierea (cu referire la încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale) poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunţare".
Însă, prin textul menţionat, legiuitorul nu a vizat modificarea art. 299 C. proc. civ., ci, din considerente ţinând de soluţionarea cu celeritate a cauzelor civile, a înlăturat în acest caz posibilitatea atacării încheierii, şi cu apel, eliminând această cale intermediară de atac.
Ca atare, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, poate fi atacată cu recurs exclusiv în situaţia pronunţării acesteia în cursul judecării în fond a cauzei sau în calea de atac a apelului.
În fine, în raport cu caracterul irevocabil al hotărârilor pronunţate de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia secţiei penale în cazuri determinate, precum şi a normelor atributive de competenţă, cu referire la completul de 9 judecători, stabilite prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, recursul apare ca fiind inadmisibil şi potrivit legii speciale.
Ca atare, excepţia se constată a fi întemeiată.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul declarat de petenta Autoritatea Naţională a Vămilor, în nume propriu şi pentru Direcţia Regională Vamală Cluj, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, în nume propriu şi pentru Direcţia Regională Vamală Cluj, împotriva deciziei nr. 4384 din 20 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1854/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 333/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 336/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
