ICCJ. Decizia nr. 478/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 478
Dosar nr. 414/2003
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost sesizată cu recursul declarat de partea vătămată D.M.L. împotriva deciziei penale nr. 6/A din 6 ianuarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală.
La termenul de judecată din 11 iunie 2003, prin petiţie depusă la dosar, partea vătămată a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, motivată de faptul că această instanţă nu oferă garanţii de imparţialitate la judecarea cauzei ce o priveşte.
Prin încheierea din 11 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea cererii de recuzare Curţii Supreme de Justiţie.
Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, prin încheierea nr. 64 din 18 iunie 2003, pronunţată în dosarul nr. 2579/2003, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin lipsa de concreteţe şi preciziune, cererea de recuzare nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 46 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri petenta a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În cauză, petenta, în calitate de parte vătămată în procesul penal, a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, fără a indica nici unul din motivele prevăzute de Codul de procedură penală, aceasta invocând, generic, lipsa garanţiilor privind imparţialitatea magistraţilor instanţei menţionate.
Este adevărat că, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparţialitatea judecătorului, legea procesuală penală a pus la dispoziţia părţii interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de la soluţionarea unei cauze penale, formulând o cerere de recuzare.
Cum însă un mijloc având ca finalitate păstrarea neştirbită a prestigiului justiţiei nu se poate transforma într-o procedură administrativă, la îndemâna părţii, de trecere a unei cauze penale de la un complet la un alt complet de judecată sau de la o instanţă la o altă instanţă egală în grad cu înfrângerea dispoziţiilor procesuale privind competenţa şi cu consecinţa tergiversării nejustificate a soluţionării cauzei, prin art. 51 C. proc. pen., cu referire la art. 46 – 48 din acelaşi cod, au fost determinate limitativ motivele de recuzare.
Aşadar, recuzarea, potrivit art. 51 alin. (2) C. proc. pen., se formulează oral sau în scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării.
Or, cererea formulată de partea vătămată nu satisface condiţiile textului legal menţionat aşa încât în mod judicios, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie s-a pronunţat, prin încheierea atacată cu recurs, în sensul respingerii acesteia.
Ca atare, recursul apare ca fiind nefondat.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat şi, în temeiul art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga pe recurentă, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenta D.M.L. împotriva încheierii din 18 iunie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2579/2003, ca nefondat.
Obligă petenta să plătească statului 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată astăzi 10 noiembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 477/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 48/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
