ICCJ. Decizia nr. 480/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.480/2011
Dosar nr.6532/1/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1534 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 6467/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Agenţia Naţională de Integritate împotriva rezoluţiei nr. 362/P/2010 din 14 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 362/P/2010 din 14 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de deputatul S.A.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluţia nr. 2761/II/2/2010 din 6 iulie 2010.
Procurorii au reţinut că în sarcina intimatului nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 din C. pen., întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume latura subiectivă, cerinţa legii ca această infracţiune să fie săvârşită cu intenţie directă, nefiind îndeplinită în speţă.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 362/P/2010 din 14 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa nr. 1534 din 18 octombrie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că deputatul S.A.V. a întocmit declaraţia de avere în baza informaţiilor furnizate de către contabilii grupului M. care au aplicat raţionamentul contabil avut în vedere.
Acelaşi lucru şi în ce priveşte completarea declaraţiei de interese din care rezultă calitatea de acţionar la SC A.M. SRL, întrucât renunţase la celelalte calităţi de asociat la momentul preluării mandatului de parlamentar. Este firesc ca în declaraţia de interes să apară calităţile de asociat, acţionar etc., pe care persoana obligată să dea o astfel de declaraţie le are la momentul completării acesteia.
Împotriva acestei sentinţe, petenta A.N.I. a declarat recurs, solicitând potrivit motivelor de recurs depuse la dosar, (filele 2 - 4), admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că numitul S.A.V. a declarat calitatea de acţionar singulară pe care o mai avea în acel moment numai la SC A.M. SRL, întrucât la celelalte renunţase.
Intimatul a menţionat în declaraţia de interese doar calitatea pe care o avea în momentul completării declaraţiei, nu însă şi pe cele pe care le avusese anterior în cursul anului şi la care renunţase până la preluarea mandatului de deputat şi momentul întocmirii declaraţiei.
În ceea ce privesc declaraţiile de avere, acestea au fost completate după datele ce au fost furnizate de directorul financiar A.R. pentru cea din anul 2008, sumele înscrise reprezentând dividendele brute repartizate conform bilanţului din anul 2007.
Declaraţia de avere din anul 2009 a fost completată după datele furnizate de alt contabil, M.M., şi reprezintă sumele încasate efectiv în anul 2008, reprezentând dividendele corespunzătoare exerciţiului financiar al anilor 2007 şi 2006, aşa după cum rezultă şi din ştatele de plată şi dispoziţiile de plată ataşate, iar în ce priveşte veniturile, acesta a declarat salariul brut, iar nu cel net, susţineri demonstrate cu documente.
Potrivit art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), privitor la infracţiunea de fals în declaraţii „declararea necorespunzătoare adevărului făcut unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe”.
Din enunţul textului incriminator rezultă că, sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de fals în declaraţii nu poate fi săvârşită decât cu intenţie directă.
Din situaţia de fapt prezentată anterior rezultă că intimatul nu a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului în vederea producerii unei consecinţe juridice, ci a făcut declaraţii în baza informaţiilor furnizate de către contabilii grupului M., care au explicat raţionamentul contabil avut în vedere.
Aceleaşi concluzii se desprind şi în ce priveşte completarea declaraţiei de interese din care rezultă calitatea de acţionar la SC A.M. SRL, întrucât intimatul renunţase la celelalte calităţi de asociat la momentul preluării mandatului de parlamentar. Este firesc ca în declaraţia de interes să apară calităţile de asociat, acţionar etc., pe care persoana obligată să dea o astfel de declaraţie le are la momentul completării acesteia.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.
Criticile recurentei petente reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentei împotriva Rezoluţiei nr. 362/P/2010 din 14 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.N.I. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.N.I. împotriva Sentinţei nr. 1534 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 6467/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 419/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 177/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
