ICCJ. Decizia nr. 418/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.418/2011
Dosar nr.6446/1/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 295 din 25 februarie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.A.A. împotriva Rezoluţiei nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror P.N., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Buzău, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 182 alin. (2) şi art. 183 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 9827/4769/II-2/2009 din 15 octombrie 2009.
Procurorii au reţinut că magistratul şi-a îndeplinit atribuţiile specifice de serviciu, actul procedural menţionat dispunându-se şi realizându-se în scopul aflării adevărului şi lămuriri cauzei sub toate aspectele în vederea justei soluţionări.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva Rezoluţiei nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa nr. 295 din 25 februarie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existenţa unor indicii din care să rezulte săvârşirea infracţiunilor reclamate.
Împotriva acestei sentinţe, petentul B.A.A. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat P.N., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 182 alin. (2) şi art. 183 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv în Dosarul penal nr. 72/P/2001, alături de alţi inculpaţi pentru infracţiuni la Legea nr. 31/1990.
Prin sentinţa penală nr. 351 din 6 decembrie 2004 a Judecătoriei Ineu definitivă prin Decizia penală nr. 161 din 29 martie 2005 a Tribunalului Arad şi Decizia penală nr. 642/ R din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara inculpatul a fost achitat pentru cele două infracţiuni de care fusese acuzat.
În timpul efectuării urmării penale în Dosarul penal nr. 72/P/2001, în anul 2001 s-a efectuat din dispoziţia procurorului de caz P.N. o percheziţie la domiciliul tatălui petentului.
Petentul reclamă că datorită acelei percheziţii domiciliare, tatăl său, B.M., s-ar fi îmbolnăvit de Parkinson, decedând la 24 mai2008, însă nu s-a putut stabili că în urma percheziţiei domiciliare dispuse de către procuror, în condiţii legale, cu ocazia efectuării urmăririi penale într-un dosar penal aflat pe rolul organului de urmărire penală, tatăl petentului a contactat boala respectivă.
Pe de altă parte, modul în care a fost dispusă şi s-a efectuat percheziţia au mai făcut obiectul Dosarului penal nr. 153/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul P.N. şi poliţiştii implicaţi, situaţie rămasă definitivă inclusiv în urma parcurgerii procedurii speciale reglementată de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., reţinându-se că percheziţia s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie.
Împrejurarea că magistratul intimat, investit cu soluţionarea cauzei penale a dispus la domiciliul lui B.M. să fie efectuată o percheziţie, nu poate fi asimilată nici sub aspect obiectiv şi nici sub aspect subiectiv, cu vreuna dintre faptele care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.; măsura percheziţiei a fost dispusă şi s-a derulat cu respectarea normelor de procedură.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că magistratul intimat P.N. ar fi acţionat ilegal, cu rea credinţă, cu încălcarea normelor procedurale, în scopul declanşării stresului sau consecinţelor psihice la persoanele ce au venit în contact cu activităţi judiciare, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.
Criticile recurentului petent reiau, în esenţă, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluţiei nr. 588/P/2008 din 11 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B.A.A. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.A.A. împotriva sentinţei nr. 295 din 25 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 8868/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 417/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 419/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
