ICCJ. Decizia nr. 567/200.. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 567
Decizia nr. 567
Şedinţa publică din 3 decembrie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 361 din 17 septembrie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul S.I., la 12 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea timp de 4 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) b) şi e) C. pen. pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d) C. pen., precum şi la diverse pedepse pentru săvârşirea altor 6 infracţiuni, dispunând să execute, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) din acelaşi cod, pedeapsa cea mai grea, de 12 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea timp de 4 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., iar pe inculpatul S.M., la câte 6 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2), lit. a) ,b) ,d) şi f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea altor două infracţiuni, dispunând în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) din acelaşi cod, să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
S-a dedus din pedepsele aplicate perioada arestării preventive, cu începere de la 24 ianuarie 2002 până la 17 septembrie 2002, fiind menţinută, totodată, starea de arest a inculpaţilor.
Împotriva sentinţei, inculpaţii au declarat apel, ambele apeluri fiind respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 513 din 20 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Inculpaţii au declarat recurs împotriva acestei decizii, fiind fixat termen, în vederea judecării, la 25 martie 2003. Judecarea cauzei a fost amânată la 17 iunie 2003 şi, apoi, la 14 octombrie 2003.
Prin încheierea din 14 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a amânat, din nou, judecarea cauzei la 9 decembrie 2003 şi, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală şi a dispus prelungirea acesteia până la 15 noiembrie 2003.
Inculpaţii au declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.
Recursurile nu sunt admisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la data pronunţării încheierii atacate, s-a prevăzut că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.
Dar, în timp ce în alin. (2) al aceluiaşi articol era menţionat că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu a fost prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66/2003, s-a prevăzut că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs, legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) şi ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursurilor declarate, urmează ca acestea să fie respinse cu obligarea inculpaţilor să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii S.M. şi S.I. împotriva încheierii din 14 octombrie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 42/2003.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 566/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 568/200.. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
