ICCJ. Decizia nr. 57/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 57/2006
Dosar nr. 1678/1/2005
(Nr. în format vechi: 325/2005)
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 536 din 6 octombrie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea formulată de petentul A.I., în contradictoriu cu magistraţii A.P., G.B. şi M.M., ca inadmisibilă.
S-a reţinut că petentul a adresat acestei secţii, o plângere, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor A.P., G.B. şi M.M.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar demersul său a rămas fără rezultat.
Plângerile adresate organului de urmărire penală priveau pe magistraţii menţionaţi care, susţine petentul, au acţionat abuziv, nesocotind probele din dosarul nr. 4367/2005, aflat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie.
Aşadar, petentul îşi exprimă nemulţumirea faţă de nesoluţionarea plângerilor înaintate organului de urmărire penală, plângerea nevizând o soluţie de netrimitere în judecată.
Prin urmare, plângerea acestuia, adresată instanţei de judecată, nu priveşte un act prevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a formulat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 2781 C. proc. pen. „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Această normă legală, vizând controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de organul de urmărire penală, are rolul de a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţia României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", corespunzător dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", precum şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 13, prin care s-a stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale".
Din economia textului menţionat rezultă, însă, cu evidenţă, că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii interesate prin art. 275 - 278 din acelaşi cod şi excede controlului judecătoresc, potrivit procedurii reglementate de textul menţionat, orice alt act procesual sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv rezoluţia primară de neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul Ministerului Public, în condiţiile procedurii menţionate.
Ca atare, are aptitudinea declanşării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care priveşte actul procesual prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., formulată de persoana care îşi justifică calitatea în condiţiile legii.
În consecinţă, neparcurgerea procedurii prevăzute de legea procesual-penală constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanţa competentă să judece în fond cauza.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea lor duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.
Aceeaşi concluzie este impusă şi de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
Ca atare, revine părţii interesate, obligaţia de a exercita în condiţiile legii, drepturile procesuale stabilite în Codul de procedură penală.
Or, petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângere directă, înainte ca plângerea penală, cu privire la care afirmă că a fost formulată şi depusă, la data de 23 iunie 2005, la organul de urmărire penală competent, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să fie soluţionată de procuror prin rezoluţie de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior.
Aşa fiind, în mod legal instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, reţinându-se dispoziţiile art. 209 alin. (4), cu referire la art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Nu poate fi primită apărarea petentului privind încălcarea dispoziţiilor art. 277 C. proc. pen., întrucât termenul vizat de către acesta priveşte o altă situaţie, respectiv plângerea împotriva actelor procurorului.
Totodată, trimiterea pe care petentul o face la dispoziţiile art. 48 din Constituţia României, care privesc familia, nu are legătură cu cauza.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul A.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 536 din 6 octombrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4885/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 56/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 58/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
