ICCJ. Decizia nr. 58/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 58/2006
Dosar nr. 1687/1/2005
(Nr. în format vechi: 326/2005)
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 535 din 6 octombrie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea formulată de petentul A.I., în contradictoriu cu magistratul I.E., ca inadmisibilă.
S-a reţinut că petentul a adresat acestei secţii, o plângere, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului I.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi Procurorului general, însă demersul său a rămas fără rezultat.
Plângerile adresate organului de urmărire penală priveau pe magistratul menţionat care, susţine petentul, a comis mai multe falsuri în dosarul nr. 23/P/2005, pentru a justifica o soluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Aşadar, petentul îşi exprimă nemulţumirea faţă de nesoluţionarea plângerilor înaintate organului de urmărire penală, plângerea adresată instanţei de judecată nevizând o soluţie de netrimitere în judecată.
Prin urmare, plângerea acestuia, adresată instanţei de judecată, nu priveşte un act prevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a formulat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sunt prescrise sub sancţiunea nulităţii absolute.
Este de reţinut că reglementarea menţionată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitor la garanţiile procedurale care trebuie să însoţească, între altele, judecarea acuzaţiilor în materie penală.
Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziţii relative la sesizarea instanţei", Codul de procedură penală nu conţine nici o prevedere care să o definească.
Însă, cu referire la cauză, sfera şi conţinutul dispoziţiilor procesuale aflate sub protecţia nulităţii absolute rezultă din dispoziţiile art. 279, 221 şi 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din acelaşi cod.
Din economia reglementărilor legal menţionate rezultă că validitatea sesizării instanţei de judecată este dată de îndeplinirea, cumulativ, a condiţiilor privitoare la exercitarea funcţiei de învinuire, exclusiv de organul sau persoana prevăzută de lege, precum şi a condiţiilor de formă şi de fond a actului procesual de sesizare.
În consecinţă, în materie penală constituie dispoziţii relative la sesizarea primară a instanţei de judecată şi beneficiază de protecţia nulităţii absolute, plecând de la normele legale menţionate mai sus, toate dispoziţiile procesuale care au ca obiect de reglementare, determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în faţa instanţei o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum şi cele care stabilesc condiţiile de validitate a actului de sesizare şi limitele judecăţii, ca efect a acestora.
În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul A.I. priveşte săvârşirea mai multor infracţiuni de fals.
Or, infracţiunile reclamate nu se regăsesc între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată.
Totodată, infracţiunile sesizate nici nu au făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanţei de judecată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., petentul nefăcând nici o dovadă în acest sens.
Prin urmare, în mod legal prima instanţă a constatat neîndeplinirea condiţiilor de validitate a sesizării, în condiţiile acestui din urmă text legal, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 535 din 6 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 4884/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 535 din 6 octombrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4884/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 57/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 59/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
