ICCJ. Decizia nr. 94/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 94/2004
Dosar nr. 32/2003
Şedinţa publică din 23 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 25 februarie 2003, Tribunalul Mehedinţi a condamnat pe inculpaţii P.C., V.H. şi V.I. la câte 22 ani închisoare şi interzicerea timp de 8 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. a), b) şi la art. 176 lit. a), d), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., precum şi la alte pedepse cu închisoarea, dispunând, în baza art. 33 lit. a), 34 şi 35 alin. (1) C. pen., ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 ani închisoare şi interzicerea timp de 8 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., iar pe inculpatul N.V. la 20 ani închisoare şi interzicerea timp de 6 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 raportat la art. 174, 175 lit. a), b) şi 176 lit. a), d), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a) art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi la alte pedepse cu închisoarea, dispunând, în baza art. 33 lit. a), 34 şi 35 alin. (1) C. pen., ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare şi interzicerea timp de 6 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au dedus din pedeapsă perioadele arestării preventive, menţinându-se, totodată, starea de arest a inculpaţilor.
Împotriva sentinţei, inculpaţii au declarat apel.
Prin Decizia penală nr. 223 din 19 mai 2003, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Inculpaţii au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, fiind fixat termen, în vederea judecării recursurilor, la 17 octombrie 2003.
Prin încheierea din 17 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, judecând cauza, a amânat pronunţarea la 29 octombrie 2003. Totodată, întemeindu-se pe prevederile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală şi a dispus prelungirea acesteia până la 15 noiembrie 2003.
Inculpaţii au declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.
Recursurile nu sunt admisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la data pronunţării încheierii atacate, s-a prevăzut că, „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat, conform art. 375 alin. (1) C. proc. pen., pentru judecarea apelului sau la termenul fixat, conform art. 38512 alin. (1) C. proc. pen., pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol era precizat că, „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs ar fi dispus prelungirea sau revocarea arestării, nu s-a prevăzut o asemenea cale de atac.
Aşa fiind şi cum, prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, s-a prevăzut că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe, prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că, pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs, legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac, din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu mai era susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar fi impus învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece, în acest mod, s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) şi ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu a Codului de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursurilor declarate, urmează ca acestea să fie respinse, cu obligarea inculpaţilor să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii P.C., V.H., V.I. şi N.V. împotriva încheierii din 17 octombrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2728/2003.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 23 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 93/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 95/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
