Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Încheierea nr. 71/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 71/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 594/176/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA NR. 71/CC/2015
Ședința camerei de consiliu din 06.04.2015
Judecător de cameră preliminară: P. D. E. P.
Grefier: I. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror O. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul P. M. A. I., având ca obiect plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)
La apelul nominal făcut în cauză nu a răspuns petentul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din 30.03.2015 când judecătorul de cameră preliminară, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 06.04.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
JUDECATORUL DE MAERĂ PRELIMINARĂ
Prin plângerea înregistrată la data de 04.02.2015 sub nr._ petentul P. M. A. I. a criticat ordonanța din data de 13.10.2014 dată în dosarul 2442/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. menținută prin ordonanța nr. 767/II/2/2014, apreciind-o nelegală și netemeinică.
În motivarea plângerii, petentul arată că prin ordonanța nr. 2442/P/2014 din 13.10.2014, în temeiul art. 315 al 1 lit. b C.pr.penală cu referire la art. 314 al 1 lit. a C.pr.penală coroborat cu art. 16 al 1 lit. b C.pr.penală s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de executarea fără autorizație de construire sau de desființare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor în zona de protecție a monumentelor istorice prev. de art. 24 al 1 lit. a din Legea nr. 50 /1991 rep. și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de catre organele de control competente, potrivit legii, prev. de art. 24 al 1 lit. b din Legea 50/1991 de catre ., pe considerentul că din materialul de urmărire penală administrat în cauză sunt aplicabile prev. art. 16 al 1 lit. b C.pr.penală. deoarece suspecta a executat lucrările pe un teren descărcat de sarcina arheologică și în perioada de valabilitate a autorizației de construire.
Petentul susține că ordonanța este nelegală și netemeinică și în mod greșit organul de cercetare penală nu a administrat toate probele care erau necesare și utile în vederea aflării adevărului în cauza și tragerii la răspundere a suspectului din prezenta cauza și nu a dispus nici o măsură în ceea ce privește construcțiile edificate fără autorizație în zona de protecție a monumentelor istorice pe toata durata soluționării prezentei plângeri. Înscrisurile existente la dosar cât și planșeele foto indica fără putință de tăgadă faptul că suspectul a executat lucrări de construire în anul 2014, cu mult după expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de construire nr. 65/09.02.2012, perioada de valabilitate fiind până în data de 09.02.2013. Chiar daca reprezentantul societății susține că Primăria municipiului A. I. a fost înștiințată în ceea ce privește începerea lucrărilor la data de 22.01.2013, fapt care reiese din înscrisurile existente la dosar, din nici una din probele existente nu reiese că în perioada de valabilitate a autorizației au fost executate lucrări de construire, întrucât societatea s-a mărginit doar la înștiințarea începerii de lucrări, acestea fiind însă executate în afara perioadei de valabilitate a autorizației nr. 65/2012.
Față de aceste considerente solicită admiterea plângerii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 336-340 C.pr.penală.
Petentul a anexat plângerii copia ordonanței nr. 767/II/2/2014 și dovada de comunicare.
La dosarul cauzei au fost atașate dosarele nr. 2442/P/2014 și 767/II/2/2014 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I..
Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:
Prin ordonanța din data de 13.10.2014 dată de P. de pe lângă Judecătoria A. I. în dosar nr. 2442/P/2014, în temeiul art. 315 al. 1 lit b C pp cu referire la art. 314 al. 1 lit. a Cpp rap. la art.16 al. 1 lit b C.pr.pen. s-a dispus clasarea clauzei având ca obiect cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de: executarea, fără autorizație de construire sau de desființare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor în zona de protecție a monumentelor istorice, faptă prev. și ped. de art. 24, alin. 1, lit. a din Legea 50/1991 rep., și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, prevăzută de art. 24. alin. 1, lit. b al Legii 50/1991 rep., de către ..
În motivarea rezoluției s-a reținut că, față de situația de fapt expusă și probele administrate, faptele sesizate - nu sunt prevăzute de legea penală.
Din analiza actelor și lucrărilor administrate la dosarul cauzei s-a stabilit următoarea stare de fapt.
La data de data de 16.06.2014 organele de urmărire penală au fost sesizate de către Primăria A. I. cu privire la faptul că au fost începute lucrări de construcție, fără a deține autorizație de construire, de către ., pe un teren situat în A. I., .. 35, jud. A., imobil înscris CF nr._, nr. cad. 9599, situat în Situl urban Cetatea A. I., precum și în zona de protecție a Cetății A. C..
La data de 25.06.2014, Primăria A. I. a încunoștințat organele de poliție și cu privire la faptul că, în urma verificărilor în teren, din data de 25.06.2014, a constatat că s-au continuat lucrările de construire la imobilul situat în A. I., .. 35, deși . a fost atenționată prin adresa cu nr._/18.06.2014 că autorizația de construire nr. 65/2012 nu mai este valabilă și, prin urmare, nu are dreptul de a executa lucrări. S-a constat, de asemenea, că s-a executat împrejmuirea imobilului, fară a deține autorizație de construire, organele de urmărire penală fiind sesizate să efectueze cercetări și cu privire la această faptă
Fiind astfel sesizate, organele de poliție s-au deplasat la fața locului și au stabilit că terenul, pe care se efectuează lucrări de construcție, este situat în imediata apropiere a bastionului Sf. M. al Fortificației Bastionare A. C., la cea. 20 metri de limita vestică a șanțului fortificației, pe .. 35, vis-a-vis de Hotelul Cetate. Cu această ocazie a fost constatată, pe fostul amplasament al terasei de vară, care a funcționat în anii anteriori, și al cărei proprietar era numita B. E., existența unei excavări mecanice, de aprox. 22x22 m, la o adâncime medie de 1,80 -2,00 m, pe a cărei suprafață interioară a fost turnată, integral, o placă compactă de beton, aparținând unei clădiri de apartamente, conform panoului stradal aflat la ..
La fața locului a fost găsit martorul P. E. D., coordonatorul lucrărilor de construcție executate de către ., conform contractului de antrepriză încheiat cu deținătorul actual al terenului, ., la data de 13.01.2013, care a precizat că se efectuează lucrări în mod legal, de edificarea a unui imobil, conform contractului încheiat cu beneficiarul. în susținerea celor declarate, martorul a mai menționat că fost încheiat, la începerea lucrărilor, și un proces-verbal de predare a amplasamentului, între beneficiar și antreprenor, fapt care echivalează din punct de vedere juridic, cu o garanție oferită de beneficiar cu privire la faptul că terenul este descărcat de orice sarcină și apt pentru continuarea lucrărilor, fiindu-i trasate tot arunci limitele viitoarei construcții, conform proiectului, de către un topograf.
A fost identificat și reprezentantul . care, prin contract de colaborare, administrează punctul de lucru al ., de pe .. 35, respectiv numita A. A..
Susnumita a declarat că demersurile de obținere a autorizații lor pentru construirea unui imobil la adresa indicată au fost efectuate de către fostul proprietar al terenului, B. E., care, după aceea, a încheiat cu ., la data de 08.02.2011, un antecontract de vânzare cumpărare a terenului din .. 33 (devenit ulterior, în 2012, nr. 35, urmare a deciziei Primăriei mun. A. lulia, comunicată prin adresa 986/2012). Conform antecontractului, . urma să sprijine proprietarul în obținerea tuturor avizelor necesare pentru eliberarea autorizației de construire, înainte ca terenul să fie vândut efectiv. B. E. a solicitat Primăriei A. lulia, un certificat de urbanism, emis la data de 24.02.2011, cu nr. 64, pe baza căruia ulterior a fost emis, obținut conform HCL 1149 din 18.05.2011 planul urbanistic de detaliu (PUD). Anterior, a fost obținut PUZ-ul pentru imobilul proiectat aprobat prin HCL nr. 24 din 25.07.2008, respectiv avizul nr. 4820/12.10.2008 din partea Ministerului Culturii și cultelor, precum și avizul nr. 28/Z/17.10.2008 din partea Direcției Județene pentru Cultură A.. La data de 18. 11. 2011 a fost obținut certificatul de descărcare de sarcină arheologică, iar proiectul propriu-zis al imobilului a fost realizat de același arhitect care realizase proiectele din cadrul Cetății A. C., pentru a nu se face notă discordantă cu cetatea și zona protejată. La data de 09. 02. 2012, Primăria mun. A. lulia a emis autorizația de construire nr. 65/09.02.2012. La data de 04. 04. 2012 a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare, care avea prevăzută la pag. 2, aliniatul 8, mențiunea că noul proprietar beneficiază de autorizația de construire nr. 65/09.02.2012.
Prin adresa_, din 24. 09. 2012, . a comunicat Primăriei mun. A. I. că este noul proprietar al terenului (și beneficiar al autorizației de construire,) solicitând totodată reglementarea regimului de acces la proprietatea sa, deoarece lucrările proiectului în derulare la Cetatea A. C. (realizare zonă acces stradal) împiedicau efectiv accesul și efectuarea demersurilor de construire la terenul precizat. Prin adresa_/2012 Primăria mun. A. I. a comunicat . despre luarea la cunoștință a situației, respectiv luarea măsurilor pentru eliminarea acestei disfuncții, situație concretizată undeva în jurul datei de 01. 12. 2012. La data de 22.01.2013, înainte ca autorizația să expire, . a comunicat Primăriei A. I. (și ISC A.) despre faptul că în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, și a memoriului tehnic ce face parte din proiectul autorizat, la data de 01. 02. 2013 vor începe lucrările specifice organizării de șantier, adresa fiind înregistrată la primărie sub nr. 6034/22. 01. 2013. Anterior, la data de 13. 01. 2013, a fost încheiat procesul verbal de predare a amplasamentului pentru autorizația de construcție nr. 65/09.02.2012, către . - firma constructoare cu care s-a semnat contractul de antrepriză la 12. 01. 2013, cu acest prilej fiind efectuate trasările și delimitarea amprentei la sol a clădirii de către topograf. Conform aceleiași declarații a numitei A. A., pe parcursul anului 2012, imediat după predarea amplasamentului, au fost efectuate în perimetrul proprietății, în regie proprie, o scrie de activități premergătoare construcției propriu-zise, respectiv îndepărtarea vegetației, îndepărtarea elementelor terasei anterioare din lemn și P., îndepărtarea elementelor de iluminat ale terasei, îndepărtarea, parțială, a stratului de beton și asfalt al terasei, activități ce pot fi considerate, potrivit punctului său de vedere, a fi și lucrări de construcție și amenajare a terenului.
In susținerea celor de mai sus. A. A. a prezentat și o sentința administrativă, nr. 2705/C./2013, a Tribunalului A., în dosarul nr._, cu privire la acțiunea în contencios administrativ, respectiv plângerea numiților M. F. și D. B., în contradictoriu cu P. mun. A. I., B. E. și ., având ca obiect anularea autorizației de construire nr. 65/09. 02.2012, hotărârea Tribunalului fiind aceea de respingere a acțiunii reclamanților pentru anularea Certificatului de urbanism și a autorizației de construcție. A ținut să precizeze numita A. A. faptul că Primăria mun. A. I., la 10. 02. 2013, la o zi după presupusa expirare a autorizației, a trimis o întâmpinare către Tribunalul A., în dosarul nr._, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, caftind neîntemeiată, autorizația de construire nr. 65/09.02.2014 fiind, din punctul de vedere al emitentului, emisă în condiții de legalitate și în vigoare.
Totodată, numita A. A. a făcut trimitere și la un material publicat la data de 20. 07. 2013, pe site-ul A. 24, în care, secretarul de stat din Ministerul Culturii la momentul respectiv, R. B., a precizat că proiectul blocului cu trei etaje, ce face obiectul prezentului dosar, „maculează tot ce s-a făcut frumos în cetate" precizând că „toate avizele de construcție vor fi retrase, iar cei care le-au acordat vor fi pedepsiți". Din răspunsul DJC A. rezultă că Ministerul Culturii nu a retras nici un aviz în intervalul scurs de la luarea de poziție a secretarului de stat până în momentul de față. De altfel, în același articol, arhitectul șef al orașului, C. Hedviga, a precizat modul în care a fost obținută Autorizația de construire nr. 65/09.02.2012 pentru imobilul din .. 35, și anume urmându-se calea legală, prin obținerea tuturor avizelor, inclusiv a celor de 1a Ministerul Culturii, documentele necesare construcției fiind aprobate anterior ca autoritățile locale să inițieze reabilitarea centrului istoric.
Numita A. A. a mai precizat faptul că, în conformitate cu Lege 50/1991 republicată, pentru a se opri lucrările prevăzute de autorizația de construire nr. 65/09.02.2012, Primăria mun. A. lulia trebuia să emită un proces-verbal de aplicare a unei sancțiuni contravenționale, în care să precizeze oprirea lucrărilor și nu o adresă sau o notificare, așa cum a procedat. A susținut că nici la ora actuală . nu a primit un astfel de proces-verbal de aplicare a sancțiunii contravenționale referitoare la efectuarea unei construcții fără autorizație.
În continuarea cercetărilor, s-a solicitat Direcției Județene pentru Cultură A., instituție abilitată să îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege în domeniul protejării patrimoniului cultural național, să aplice prevederile legale în domeniu ( inclusiv constatarea de contravenții și infracțiuni) etc, să comunice punctul de vedere cu privire la fapta sesizată precum și dacă au fost emise avize pentru efectuarea de lucrări de construcție pe imobilul menționat.
Prin adresa nr. 654/23. 07. 2014 Direcției Județeană pentru Cultură A. a comunicat că: „ în conformitate cu prev art. 3, alin. 1, lit. b, și art. 10, lit. a ale Legii 50/1991 republicată, executarea de lucrări de construcție în mun. A. lulia, . V. nr. 35 conform autorizației de construire nr. 65/09. 02. 2012, emisă de Primăria mun. A. lulia nu reprezintă infracțiune la regimul de protejare a patrimoniului cultural național, în condițiile în care autorizația invocată a expirat. Subliniem faptul că beneficiarul inițial al autorizației, B. E., a solicitat și a obținut, în prealabil, toate avizele necesare pentru efectuarea lucrărilor de construire imobil de locuințe colective și spații comerciale", în zona de protecție a unui monument istoric, în condițiile legii: de la Ministerul Culturii avizul nr. 4820/12.10. 2008, iar de către Direcția Județeană pentru Cultură A., avizul nr. 28/Z/17.10.2008, respectiv avizul nr. 42/Z/04. 10. 2011, „toate avizele invocate fiind valabile și în prezent". S-a comunicat și faptul că, în baza Raportului de cercetare arheologică, emis de Muzeul Național al Unirii la 18. 11. 2011, Direcția Județeană pentru Cultură A. a emis Certificatul de descărcare de sarcină arheologică, nr. 19/2011 pentru amprenta imobilului proiectat a fi construit la adresa indicată.
In concluzie, DJC A. a comunicat că „avizele eliberate de instituțiile de cultură sunt valabile și în prezent, iar problematica obținerii unei noi autorizații de construire""nu intra în atribuțiile acestei instituții.
De asemenea la dosarul cauzei, a fost atașat procesul verbal ( filele 63-64), încheiat la 09.07.2014, cu nr._/14.07.2014, de către reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții A. care au fost sesizați de către numitul M. F. să verifice legalitatea emiterii autorizației de construire nr. 65/09.02.2012, pentru imobilul cu destinație locuințe colective și spațiu comercial, situat pe .. 35. Inspectoratul de Stat în Construcții A. a concluzionat, în esență, că „la data efectuării controlului autorizația de construire este în termen de valabilitate ", întrucât „comunicarea privind începerea execuției lucrărilor la ICJ A. sub nr. 993/23.01.2013 s-a făcut începând cu data de 01.02.2013, autorizația de construire expirând la data de 31.01.2015".
Împotriva soluției a formulat plângere petenta care a fost respinsă prin ordonanța nr. 767/II/2/2014 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., cu motivarea că, din probele administrate nu rezulta indeplinirea unei condiții cerute de lege pentru existența infracțiunii prev. de art.26 al. 1 lit a din Legea 50/1991 - dispozitia de oprire a lucrărilor care este o măsura complementara aplicării unei sancțiunii contravenționale in condițiile L 50/1991,sancțiune neaplicata de către organele competente. S-a mai reținut că din probele administrate rezulta ca . a obținut toate avizele necesare efectuării lucrărilor de construcție in zona de protecție a unui monument istoric ,in condițiile legii:de la Ministerul Culturii avizul nr.4820/12.10.2008 iar de la Direcția Județeană de Cultura A. avizul nr.28/Z/17,10.2008,respectiv avizul 42/Z/4.10.2011 .Potrivit adresei nr.654/23.07.2014 emise de Direcția Județeană de Cultura A. toate avizele eliberate sunt valabile,iar problematica obținerii unei noi autorizații de construire nu intra in atribuțiile acestei instituții De asemenea Direcția Județeană de Cultura A. a emis Certificat de descărcare de sarcina arheologica ,nr. 19/2011 pentru amprenta imobilului proiectat a fi construit la adresa indicata.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului judecătorul de cameră preliminara constata că soluția dispusă de procuror este temeinică și legală, în cauza existând într-adevăr cazurile de natură a împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale:
În analiza prezentei cauze, judecătorul de cameră preliminară reține faptul că în plângerea formulată, petenta a arătat că soluția procurorului nu este corectă pentru ar fi trebuit să fie administrate probe suplimentare, fără a expune în ce constau acele probe.
O astfel de critică a petentei nu poate fi primită raportat la probatoriul vast administrat în cursul urmăririi penale. Din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, judecătorul de cameră preliminară apreciază că soluția dispusă de către procuror este legală și temeinică.
În acest sens, judecătorul de cameră preliminară are în vedere aspectele relatate pe larg de numita A. A.- audiată în calitate de martor, aspecte care au fost reținute pe larg de către procurorul de caz, coroborate cu înscrisurile de la filele- 10, 14-28, 35, 43-132, dar și cu declarațiile martorului P. E. C.- filele 33-34 și cu planșele foto cu imagini obținute cu ocazia cercetării la fața locului- filele 38-41.
Relevantă este adresa nr. 654/23. 07. 2014 a Direcției Județeană pentru Cultură A. – filele 43-44, care a comunicat că: „ în conformitate cu prev art. 3, alin. 1, lit. b, și art. 10, lit. a ale Legii 50/1991 republicată, executarea de lucrări de construcție în mun. A. lulia, .. 35 conform autorizației de construire nr. 65/09. 02. 2012, emisă de Primăria mun. A. lulia nu reprezintă infracțiune la regimul de protejare a patrimoniului cultural național, în condițiile în care autorizația invocată a expirat. Subliniem faptul că beneficiarul inițial al autorizației, B. E., a solicitat și a obținut, în prealabil, toate avizele necesare pentru efectuarea lucrărilor de construire imobil de locuințe colective și spații comerciale", în zona de protecție a unui monument istoric, în condițiile legii: de la Ministerul Culturii avizul nr. 4820/12.10. 2008, iar de către Direcția Județeană pentru Cultură A., avizul nr. 28/Z/17.10.2008, respectiv avizul nr. 42/Z/04. 10. 2011, „toate avizele invocate fiind valabile și în prezent". S-a comunicat și faptul că, în baza Raportului de cercetare arheologică, emis de Muzeul Național al Unirii la 18. 11. 2011, Direcția Județeană pentru Cultură A. a emis Certificatul de descărcare de sarcină arheologică, nr. 19/2011 pentru amprenta imobilului proiectat a fi construit la adresa indicată.
Astfel, DJC A. a comunicat că „avizele eliberate de instituțiile de cultură sunt valabile și în prezent, iar problematica obținerii unei noi autorizații de construire"" nu intra în atribuțiile acestei instituții.
Relevante sunt și aspectele consemnate în procesul verbal ( filele 63-64), încheiat la 09.07.2014, cu nr._/14.07.2014, de către reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții A. care au fost sesizați de către numitul M. F. să verifice legalitatea emiterii autorizației de construire nr. 65/09.02.2012, pentru imobilul cu destinație locuințe colective și spațiu comercial, situat pe .. 35. Inspectoratul de Stat în Construcții A. a concluzionat, în esență, că „la data efectuării controlului autorizația de construire este în termen de valabilitate ", întrucât „comunicarea privind începerea execuției lucrărilor la ICJ A. sub nr. 993/23.01.2013 s-a făcut începând cu data de 01.02.2013, autorizația de construire expirând la data de 31.01.2015".
În acest context probator, câtă vreme s-a emis un certificat de descărcare de sarcină arheologică nr 19/2011 act administrativ prin care se anulează regimul de protecție instituit anterior asupra unor astfel de categorii de terenuri) imobilul a ieșit din regimul special de protecție al terenurilor în care a fost evidențiat patrimoniul arheologic, fiind redat activităților umane curente. Prin urmare, în mod corect s-a reținut de către procurorul de caz că efectuarea unor lucrări de construire, a căror autorizare a expirat, pe un teren descărcat de sarcină arheologică, nu intră sub incidența legii penale - art. 24, alin. 1 lit. a din Legea 50/1990 rep, ci, eventual, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții, sub incidența legii contravenționale, art. 26, alin 1 lit. a din Legea 50/1991 rep.
Sub aspectul infracțiunii prev. art. 24, alin. lit. b din Legea 50/1990 rep. soluția este corectă în condițiile în care existența infracțiunii este condiționată de existența unei dispoziții de sistare a lucrărilor, dispoziție care nu a fost dată de petentă așa cum rezultă din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, transmiterea unei adrese și a unei notificări de oprire a lucrărilor de către primărie care nu a întocmit un proces verbal de constatare a contravenției) nu echivalează cu o dispoziție de oprire a lucrărilor de construcție, care reprezintă o măsură complementară aplicării sancțiunilor contravenționale prev. de art. 26, alin. 1 lit a și b din Legea 50/1990 rep.. aspect ce rezultă din interpretarea prev. art. 28 alin. 1 din Legea 50/1990 rep., fără a se putea da eficiență în acest sens notei de constatare nr. 32 din 12.06.2014 a Primăriei A. lulia, întrucât prin această notă este constatată o altă faptă și anume desființarea unor construcții respectiv terasă și magazie, fără autorizație, dispunându-se oprirea acestor lucrări, nu a lucrărilor ce fac obiectul speței de față.
Și mai mult, în condițiile în care la dosarul cauzei s.a depus de către . autorizația de construcție nr 65/09.02.2012 din care reiese că s-a prelungit valabilitatea autorizației de construcție de la data de 01.02.2015 până la 01.02.2016, întrebarea firească a judecătorului de cameră preliminară este ce probe ar mai fi trebuit administrate în cauză .
Față de cele menționate, în baza art. 341 alin. 6 lit. a) Cod de proc.pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul P. M. A. I. cu sediul în A. I., Calea Moților, nr. 5A, jud A. împotriva ordonanței nr. 2442/P/2014 din data de 13.10.2014 dată în dosarul nr. 2442/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. și menținută prin ordonanța prim procurorului din data de 23.12.2014 dată în dosar nr. 767/II/2/2014
Va menține actele atacate.
În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga petentul la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 341 alin. 6 lit. a) Cod de proc.pen., respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul P. M. A. I. cu sediul în A. I., Calea Moților, nr. 5A, jud A. împotriva ordonanței nr. 2442/P/2014 din data de 13.10.2014 dată în dosarul nr. 2442/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. și menținută prin ordonanța prim procurorului din data de 23.12.2014 dată în dosar nr. 767/II/2/2014
Menține actele atacate.
În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu din data de 06.04.2015.
Judecătorul de cameră preliminară, Grefier,
P. D. E. V. I.
Red. DEP
Tehnored VI/5ex/13.05.2015
← Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 167/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
---|