Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 58/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 58/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 05-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 58/2015
Ședința nepublică de la 05.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. D. M.
GREFIER: E. R. T.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. – este reprezentat de procuror C. A. I..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind cererea de reabilitare formulată de petentul Z. I..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petentului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.01.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.12.2014 sub dosar penal nr._, petentul Z. I. a solicitat pronunțarea unei hotărâri de reabilitare a sa de sub efectele sentinței penale nr. 608/21.05.1996 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr. 4948/1995 rămasă definitivă la data de 05.06.1996 prin nerecurare.
În motivarea cererii petentul a arătat că prin sentința penală nr. 608/21.05.1996 a Judecătoriei A. I. a fost condamnat la pedeapsa amenzii în sumă de 100.000 lei vechi în baza art. 180 alin. 2 C.p. din anul 1968.
Se mai arată faptul că de la momentul rămânerii definitive a sentinței penale mai sus amintite au trecut mai mult de 3 ani, interval în care petentul nu a mai săvârșit nici o altă infracțiune.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 528 C.p.p.
Petentul a anexat cererii de reabilitare copia cărții de identitate și fișa de cazier judiciar, ( f. 3-4).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând cererea de reabilitare formulată de petentul Z. I., instanța reține următoarele:
- În fapt:
Prin sentința penală nr. 608/21.05.1996 a Judecătoriei A. I., pronunțată în dosarul penal nr. 4948, petentul Z. I. a fost condamnat la pedeapsa de_ lei cu titlu de amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior.
Sentința penală a rămas definitivă la data de 03.06.1996 prin nerecurare conform mențiunilor din cuprinsul referatului întocmit de C.- Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei A. I. (f. 8).
II. În drept:
Instanța va analiza instituția reabilitării ținând cont că de la condamnarea inculpatului și până la judecarea prezentei cereri a intervenit o succesiune de legi penale în timp, astfel că din perspectiva legii penale mai favorabile –în considerarea dispozițiilor art. 5 din Noul cod penal se constată că instituția reabilitării de drept cu toate condiițiile și efectele sale, din Noul cod penal este mai favorabilă decât cea din Codul penal anterior.
Aceasta, deoarece domeniul de aplicare a reabilitării de drept în noul cod penal a fost extins, aceasta urmând să privească și pedepsele cu închisoarea ce nu depășeșc 2 ani, față de 1 an cât prevedea codul penal anterior.
În continuare reținând dreptul incident în cauză, respectiv art. 165 C.pen., având denumirea marginală „Reabilitarea de drept” instanța constată că reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărui suspendare a fost suspendată sub supravechere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.
Conform art. 527 Cod de procedură penală, reabilitarea are loc, fie de drept în cazurile prevăzute la art. 150 sau 165 cod penal, fie la cerere acordată de instanța de judecată (…).
Așadar, în sistemul nostru de drept reabilitarea poate fi de două feluri: reabilitarea de drept, care se caracterizează prin intervenția ei din oficiu, la îndeplinirea anumitor condiții, în situația prevăzută de art. 165 C.pen., precum și în alte situații limitativ prevăzute de lege, și reabilitarea judecătorească, care se acordă la cererea fostului condamnat de către instanța de judecată care constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Cu toate acestea, în mod unanim, este acceptat că se poate solicita instanței de judecată constatarea intervenirii reabilitării de drept, deși aceasta, după cum s-a arătat, intervine ope legis.
În ceea ce privește interesul în promovarea unei asemenea acțiuni, acesta este dat, adeseori, de nerespectarea de către unitățile Poliției Române, prin structurile sale specializate în acest domeniu, a dispozițiilor art. 15 alin. 1 lit. b din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, și odată cu . noului cod penal, a dispozițiilor art. 528. Potrivit acestora, persoanele fizice se scot din evidență dacă a intervenit reabilitarea judecătorească sau de drept/ la împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 165 Cod penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârșit o altă infracțiune, autoritatea care ține evidența cazierului judiciar, va șterge din oficiu mențiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului. Astfel, pentru a se preveni anumite aspecte, pentru a se evita ca pe viitor petentul să mai apară cu mențiuni în fișa de cazier judiciar, instanța de judecată apreciază această împrejurare ca justificând un interes legitim și actual.
În cauză, după cum s-a arătat și în partea de început a considerentelor prezentei sentințe penale, deoarece petentul a fost condamnat la pedeapsa amenzii, potrivit art. 165 noul cod penal, instituția care intervine nu poate fi decât cea a reabilitării de drept.
În continuare, instanța va analiza și constata îndeplinite condițiile impuse de art. 165 C.pen. pentru a interveni reabilitarea de drept, respectiv: cea referitoare la condamnare (pedeapsa amenzii sau un anumit cuantum al pedepsei aplicate) și cea referitoare la conduita inculpatului (în termen de 3 ani să nu mai fi săvârșit infracțiuni).
Or, după cum s-a arătat, în cauză, petentul a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 100.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior, prima condiție fiind astfel îndeplinită.
În ceea ce privește a doua condiție, așa cum reiese din fișa sa de cazier judiciar (f.14) petentul nu a mai săvârșit o altă infracțiune, nefiind înscrisă în cuprinsul ei nicio altă mențiune (referitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale într-o altă cauză).
Față de cele ce preced, instanța va admite cererea – calificată cerere de constatare a intervenirii reabilitării de drept formulată de petentul – condamnat Z. I., și în consecință:
În temeiul art. 527-528 Noul cod de procedură penală raportat la art. 165 Noul Cod penal cu referire la art. 5 din Noul cod penal, va constata intervenită reabilitarea de drept a petentului Z. I. cu privire la condamnarea de 100.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior, aplicată prin Sentința penală nr. 608/21.05.1996 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr. 4948/1995 rămasă definitivă prin nerecurare la data de 05.06.1996.
În temeiul art. 537 C.pr.pen. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe ambele exemplare ale hotărârii prin care s-a pronunțat condamnarea.
III. Cu privire la cheltuielile de judecată
Instanța va face aplicarea prevederilor art. 275 alin.3 C.pr.pen. potrivit cărora în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea – calificată cerere de constatare a intervenirii reabilitării de drept formulată de petentul – condamnat Z. I. (domiciliat în comuna Miraslău, ., jud. A., CNP_), și în consecință:
În temeiul art. 527-528 Noul cod de procedură penală raportat la art. 165 Noul Cod penal cu referire la art. 5 din Noul cod penal, constată intervenită reabilitarea de drept a petentului Z. I. cu privire la condamnarea de 100.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal anterior, aplicată prin Sentința penală nr. 608/21.05.1996 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr. 4948/1995 rămasă definitivă prin nerecurare la data de 05.06.1996.
În temeiul art. 537 C.pr.pen. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe ambele exemplare ale hotărârii prin care s-a pronunțat condamnarea.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit art. 535 C.pr. pen.
Pronunțată în ședință publică, azi,05.02.2015.
Președinte Grefier
B. D. MARIAECSEDI R. T.
Red.BDM/Tehn.ERT/20.03.2015
← Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 45/2015. Judecătoria ALBA... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 317/2015.... → |
---|