Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 39/2015. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 39/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 30-01-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

Sentința penală nr. 39/2015

Ședința publică din 30.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. D. M.

GREFIER: N. A.

P. de pe lângă Judecătoria A. I. este reprezentat prin procuror G. O..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe intimatul S. G. S. având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004).

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă în instanță intimatul S. G. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință după care, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.01.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 30.01.2015, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 17.12.2014 sub dosar penal nr._ Serviciul de Cooperare judiciară internațională în materie penală a solicitat punerea în executare a sancțiunii pecuniare de 108,50 euro aplicată intimatului S. G. S. de către autoritățile germane, pentru încălcarea legislației rutiere.

A anexat cererii certificatul emis de autoritățile germane în limba germană și tradus în limba română.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Intimatul prezent în instanță a arătat că este de acord să achite amenda pecuniară în cuantum de 108,50 euro.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază cererea formulată de instanța germană, ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 302/2004 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului Europei din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare.

Potrivit art. 136 din Legea nr. 302/2004 republicată, condițiile pentru recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă: a) Romania si-a asumat o asemenea obligatie printr-un tratat international la care este parte; b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, in sensul art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiata la R. la 4 noiembrie 1950, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994; c) nu a fost pronunțată pentru o infractiune politica sau pentru o infractiune militara care nu este o infractiune de drept comun; d) respecta ordinea publica a statului roman; e) hotararea sau actul judiciar poate produce efecte juridice in Romania, potrivit legii penale romane; f) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte impotriva aceleiasi persoane in Romania; g) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte impotriva aceleiasi persoane ., care a fost recunoscută in Romania.

De asemenea, potrivit art. 233 din Legea nr. 302/2004 prin hotărâre se înțelege, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi încheiere, sentință, decizie, ordonanță, rezoluție sau proces-verbal de constatare, o hotărâre definitivă pronunțată de un organ de urmărire penală, o instanță, precum și de alte autorități care, potrivit legii, sunt considerate ca fiind judiciare ori de către o autoritate administrativă, prin care o persoană fizică sau juridică a fost obligată la plata unei sancțiuni pecuniare, atunci când hotărârea a fost luată de:

a) o autoritate judiciară, ca urmare a săvârșirii unei fapte care, potrivit legislației statului emitent, este infracțiune;

b) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislației statului emitent, este infracțiune, dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de o autoritate judiciară competentă și în materie penală;

c) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislației statului emitent, constituie o încălcare a normelor legale, dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă și în materie penală;

d) o autoritate judiciară competentă și în materie penală, atunci când decizia a fost luată în legătură cu o hotărâre prevăzută la lit. c).

În continuare, dispozițiile art. 240 din Legea nr. 302/2004, prevăd că autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepția cazului în care constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaștere sau neexecutare prevăzute la art. 241.

Cum intimatul din prezenta cauză a fost sancționat de statul german pentru comiterea unei contravenții privind circulația pe drumurile publice, respectiv- la data de 28.10.2013 pe autostrada federală A 61 a condus autotractorul cu nr. de înamtriculare_ și la km 263, 764, a încălcat prevederile legale conform cărora este obligat să respecte pe o autostradă la o viteză de peste 50 km/h distanța minimă de 50 m față de vehiculul care circula în fața sa, acesta beneficiind la momentul judecării cauzei de un proces echitabil, hotărârea putând produce efecte juridice în România potrivit legii române, fapta fiind prevăzută de dispozițiile OUG nr. 195/2002 republicată, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege și de asemenea neexistând niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 241 din Legea nr. 302/2004 instanța va admite cererea formulată și pe cale de consecință:

În baza art.136, art. 233-247 din Legea nr. 302/2004 privind Cooperarea Judiciară Internațională în materie penală, recunoaște hotărârea emisă de Inspectoratul General de Poliție Rheinpfalz (polizeiprasidium Rheinpfalz) din Germania, nr. 500._.6 pronunțată la data de 28.11.2013, rămasă definitivă la data de 28.12.2013 prin care intimatul S. G.- S. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 80 euro și obligat la plata sumei de 28,50 euro cheltuieli judiciare.

În continuare, văzând prevederile art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind Cooperarea Judiciară Internațională în materie penală, va schimba obligația pecuniară în moneda statului român la cursul valutar de la data pronunțării pedepsei, urmând ca intimatul să fie obligat la plata sumei de 481,21 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 108,5 euro de la data pronunțării pedepsei.

Cu privire la cheltuielile făcute în cursul procesului penal:

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat-avocat A. M., în cuantum de 200 lei (conform delegației nr. 11/06.01.2015) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.136, art. 233-247 din Legea nr. 302/2004 privind Cooperarea Judiciară Internațională în materie penală, recunoaște hotărârea emisă de Inspectoratul General de Poliție Rheinpfalz (polizeiprasidium Rheinpfalz) din Germania, nr. 500._.6 pronunțată la data de 28.11.2013, rămasă definitivă la data de 28.12.2013 prin care intimatul S. G.- S. ( cetățean român, născut la data de 09.02.1974 în A. I., domiciliat în Bărăbanț, . B, jud. A.) a fost sancționat cu amendă în cuantum de 80 euro și obligat la plata sumei de 28,50 euro cheltuieli judiciare.

În baza art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind Cooperarea Judiciară Internațională în materie penală, schimbă obligația pecuniară în moneda statului român la cursul valutar de la data pronunțării pedepsei, urmând ca intimatul să fie obligat la plata sumei de 481,21 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 108,5 euro de la data pronunțării pedepsei.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015.

Președinte,

D. M. B.

Grefier,

A. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 39/2015. Judecătoria ALBA IULIA