Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 110/2015. Judecătoria ALESD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 110/2015 pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 1186/177/2015
ROMANIA
JUDECATORIA ALESD
JUDEȚUL BIHOR
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 110/2015
ȘEDINȚA NEPUBLICĂ DIN DATA DE 21.07.2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: C. A. D.
GREFIER: V. M.
Ministerul public este reprezentat de procuror P. R., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
* * * * *
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 c.p.p.
Pe rol fiind soluționarea cererii de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul S. V., domiciliat în localitatea B., ., jud. Bihor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul asistat de avocat C. P. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Condamnatul depune la dosarul cauzei în completarea cererii de reabilitare un înscris prin care arată că domiciliul de la săvârșirea faptei și până în prezent este același respectiv domiciliul indicat în cererea formulată.
Verificând registrul de punere în executare a hotărârilor penale de la Biroul de executări Penale din cadrul Judecătoriei Aleșd se constată că petentul nu a fost obligat la cheltuieli judiciare în căile de atac și că a achitat cheltuielile judiciare la care a fost obligat în primă instanță.
Reprezentanta parchetului, avocatul condamnatului și condamnatul nu mai au alte probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind alte probe de solicitat instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra cererii de reabilitare.
Reprezentantul parchetului consideră cererea întemeiată, solicită admiterea acesteia și reabilitarea condamnatului.
Avocatul condamnatului solicită admiterea cererii de reabilitare și radierea din cazierul condamnatului a pedepsei, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. De asemenea arată că în cauză a intervenit prescripția, au fost plătite cheltuielile de judecată iar condamnatul de la momentul condamnării a avut o atitudine și conduită ireproșabilă și nu a mai avut contact cu legea penală.
Condamnatul solicită admiterea cererii.
J U D E C A TO R I A
DELIBERÂND:
Constată că prin cererea de reabilitare înregistrată la instanță la data de 08.07.2015, condamnatul S. V. a solicitat instanței reabilitarea sa judecătorească de sub efectul pedepse de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 397/2003 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosarul nr. 1801/2002 definitivă la data de 20.01.2005 prin dec. pen. nr. 38/R/2005 a Curții de Apel Oradea.
În motivarea cererii sale, petentul arată că pentru pedeapsa care i-a fost aplicată sunt întrunite condițiile reabilitării judecătorești, conform dispozițiilor în vigoare, respectiv termenul de reabilitare se calculează raportat la pedeapsa cea mai mare de 3 ani și 2 luni închisoare de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Solicită a se constata că s-a împlinit termenul necesar de 4 ani prevăzut de art. 166 alin. 1 lit. a Cod penal, pentru a putea opera reabilitarea judecătorească.
Solicită a se constata că fapta a fost grațiată conform Legii nr. 543/2002 sens în care având în vedere prevederile art. 167 alin. 3 Cod penal, în caz de grațiere totală sau a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de grațiere, dacă la acea dată hotărârea este definitivă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dacă actul de grațiere se referă la infracțiuni în curs de judecată.
De asemenea, nu a săvârșit nici o altă infracțiune în intervalul termenului de reabilitare prevăzut de art. 168 alin. 1 lit. a Cod penal, și-a asigurat existența prin muncă cinstită și a avut o conduită socială ireproșabilă, a achitat în întregime cheltuielile de judecată la care a fost obligat, iar la despăgubiri civile nu a fost obligat. Apreciază că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru reabilitarea sa.
În drept invocă dispozițiile art. 166, 167, 168, 169 Cod penal, art. 529, 530 Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin sentința penală nr. 397/2003 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosarul nr. 1801/2002 definitivă la data de 20.01.2005 prin dec. P.. nr. 38/R/2005 a Curții de Apel Oradea petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a,g,i, Cod penal.
În baza art. 1 și 8 din Legea 543/2002 modif. prin OUG nr. 18/2003 s-a constata grațiată pedeapsa.
S-a constatat că prejudiciul cauzat unora dintre părțile vătămate a fost recuperat, iar pretențiile părților civile S.C. B. Funghi S.R.L. și R. T. s-au respins ca nedovedite
În baza art. 191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la 1.800.000 rol cheltuieli judiciare în favoarea statului .
Potrivit art. 166 alin. 1 lit. a Cod penal „ Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea unui termen de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani, care se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
Condițiile de fond ale reabilitării judecătorești sunt prev. de art.168 Cod penal, îndeplinirea acestora demonstrând că procesul de reeducare a condamnatului a fost desăvârșit. Pentru admiterea cererii de reabilitare este necesar ca persoana condamnată să nu fi săvârșit o altă infracțiune în intervalul prev. în art. 166 Cod penal, să fi achitat integral cheltuielile judiciare și să-și fi îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Procedând la verificarea îndeplinirii, în speță, a condițiilor pentru admiterea cererii de reabilitare, instanța reține că pedeapsa ce i-a fost aplicată petentului a fost grațiată în totalitate prin hotărârea de condamnare. Astfel termenul de reabilitare judecătorească s-a împlinit în anul 2009, adică după trecerea unui interval de 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv 20.01.2005, interval în care conform fișei de cazier (fila 19), petentul nu a săvârșit o altă infracțiune.
Prin sentința penală menționată anterior, așa cum am mai arătat, petentul a fost obligat și la cheltuieli judiciare în favoarea statului care, conform chitanței . 081 nr._ au fost achitate (fila 6).
Achitarea în întregime a cheltuielilor judiciare și a despăgubirilor civile la plata cărora cel condamnat a fost obligat, constituie un factor concludent în aprecierea îndreptării sale, deoarece reflectă atitudinea acestuia față de consecințele faptei sale. Așa cum am arătat anterior în sentința penală de condamnare s-a reținut că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat, sau pretențiile civile au fost respinse.
Față de acestea, apreciind îndeplinite condițiile prev. de art. 529 și următoarele Cod procedură penală, instanța va admite cererea formulată de petentul S. V., și în consecință, în baza art. 166 alin. 1 lit. a și art. 167 alin. 3 Cod penal, cu aplic art. 5 Cod penal va dispune reabilitarea judecătorească a petentului de sub efectul pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 397/2003 a Judecătoriei Aleșd, definitivă prin dec. P.. nr. 38/R/2005 a Curți de Apel Oradea la data de 20.01.2005.
În baza art. 537 Cod procedură penală se va face mențiune despre reabilitare pe hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Va dispune Serviciului de cazier judiciar efectuarea cuvenitelor mențiuni în fișa de cazier judiciar a condamnatului.
In baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramâne in sarcina acestuia
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 529 Cod procedură penală rap. la art. 166 alin. 1 lit. a și art. 167 alin. 3 Cod penal, cu aplic art. 5 Cod penal, admite cererea formulată de condamnatul S. V., fiul lui Ncolae și V., ns. la data de 19.01.1972, în Huedin, jud. Cluj, CNP_, domiciliat în localitatea Munteni, nr. 46B, jud. Bihor și dispune reabilitarea judecătorească a acestuia de sub efectul pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 397/2003 a Judecătoriei Aleșd, definitivă prin dec. P.. nr. 38/R/2005 a Curți de Apel Oradea la data de 20.01.2005.
În baza art. 537 Cod procedură penală se va face mențiune despre reabilitare pe hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Dispune Serviciului de cazier judiciar efectuarea cuvenitelor mențiuni în fișa de cazier judiciar a condamnatului.
In baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne in sarcina acestuia
Cu contestație în 10 zile de la comunicare.
Dată în ședință nepublică și pronunțată în ședința publică, azi 21.07.2015.
P. GREFIER
C. D. A. V. M.
Red. Jud. C.D.A.
Dact.gref. V.M.4 ex. / 31.07.2015
| ← Redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă)... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 104/2015.... → |
|---|








