Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 114/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 114/2015 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 01-07-2015

Dosar nr._ contestație la executare

Operator de date cu caracter personal 4126

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința penală nr.114

Ședința publică din 01 iulie 2015

Instanța constituită din:

Președinte - A. D., judecător

Grefier - I. A.

Ministerul Public este reprezentat de C. D. I., prim- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești

Pe rol este soluționarea contestației la executare formulate de contestatorul S. N. M., deținut în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatorul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

În conformitate cu art.369 alin.1 C.proc.pen., desfășurarea ședinței de judecată se înregistrează pe suport audio.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care mai învederează că administrația penitenciarului a comunicat prin notă telefonică că actual contestatorul se află în Penitenciarul G., având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.741 din 19.09.2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Față de conținutul relațiilor, starea de deținere în care se găsește contestatorul și art.598 alin.2 C.proc.pen., instanța invocă excepția de necompetență teritorială.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe excepția ridicată, pune concluzii de declinare a contestației spre competentă soluționare Judecătoriei Pitești, în a cărui circumscripție teritorială se afla la momentul sesizării penitenciarul unde contestatorul își executa pedeapsa, având în vedere conținutul contestației, încadrabil în cazul prevăzut de art.598 alin.1 lit.d C.proc.pen.

INSTANȚA

Deliberând constată următoare:

Prin contestația înregistrată la 11.06.2015, contestatorul S. N. M., deținut în Penitenciarul Colibași, și-a exprimat nemulțumirea față de mandatul emis privind pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie, solicitând micșorarea acesteia în raport de legea mai favorabilă.

Contestația nu s-a fundamentat juridic, iar în probațiune nu s-au înscrisuri.

Pentru termenul de judecată prim organizat la 01.07.2015, invitată să furnizeze informațiile necesare, administrația locului de deținere a confirmat cu notă telefonică starea de încarcerare și cuantumul pedepsei cu închisoarea, cu mențiunea că hotărârea de condamnare, respectiv sentința penală nr.741 din 19.09.2012, a fost pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București pentru comiterea de infracțiuni de tâlhărie.

Tot atunci, relativ la relațiile transmise și statuările art.598 alin.2 C.proc.pen., incidente față de conținutul contestației, circumscris cazului enumerat de art.198 alin. 1 lit.d, instanța invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Potrivit textului de lege întâi specificat, contestația la executare pe alte motive decât cel al ivirii unei nelămuriri în legătură cu hotărârea penală pusă în executare sau a existenței vreunei împiedicări la executare se introduce la instanța de executare sau la cea în a cărei circumscripție teritorială se găsește locul de deținere.

Competența instituită nu este una alternativă, ci determinată în exclusivitate de situația celui condamnat, dacă se află sau nu deținut în cursul executării pedepsei în penitenciar.

Așadar, pentru ipoteza contestatorului încarcerat, competența de a se pronunța asupra contestației la executare revine exclusiv instanței corespunzătoare celei care a pronunțat hotărârea de condamnare și în a cărei arie de jurisdicție se află unitatea de detenție la data introducerii acesteia.

În speță, după cum au ilustrat investigațiile întreprinse, contestatorul era deținut la momentul sesizării în Penitenciarul Colibași, având de ispășit o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată de Judecătoria Sectorului 2 București pentru infracțiunea de tâlhărie prin sentința penală nr.741 din 19.09.2012.

Din perspectiva considerentelor ce preced, instanța urmează să admită excepția invocată și să decline competența de rezolvare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pitești, ca autoritate jurisdicțională corespunzătoare celei de executare și în a cărei rază teritorială funcționează penitenciarul, unde contestatorul figura deținut la declanșarea procedurii judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină competența de rezolvare a contestației formulate de contestatorul S. N. M., actualmente deținut în Penitenciarul G., în favoarea Judecătoriei Pitești.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 01 iulie 2015, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..

Președinte,

Grefier,

Tehnored.A.D.

3ex./17.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 114/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI