Falsul privind identitatea (art. 293 C.p.). Sentința nr. 106/2015. Judecătoria BÂRLAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 106/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 5012/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA PENALĂ Nr. 106/2015
Ședința publică de la 14 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE V. A.
Grefier G. P.
La dezbateri a participat din partea Ministerul Public procuror: T. A. M.
Pe rol la ordine fiind pronunțarea cauzei penale privind pe inculpat B. M. B. V., având ca obiect infracțiuni privind circulația pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) +falsul privind identitatea (art. 293 C.p.)cauza ale căror dezbateri au avut loc in ședința ,publica din 31 martie 2015, si care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi ,încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre, si pentru care in temeiul art.391 al 1 cod procedura penala s-a acordat termen pentru pronunțare astăzi 14 aprilie 2015 ,fără citarea părților, când în aceeași constituire, deliberând, a dispus următoarele:
INSTANȚA
La data de 15.10.2014 cu nr. 5012, s-a înregistrat pe rolul instanței rechizitoriul procurorului întocmit în dosarul nr. 1099/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. M. V. B. pentru a fi cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prev de art.86 al.2 din OUG 195/2002 R cu aplicarea art.5 alin 1 Noul Cod penal și fals privind identitatea prev de art.293 Cod penal 1969 cu aplicarea art.5 alin 1 Noul Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 5 Noul Cod penal.
În actul de sesizare al instanței se reține că la data de 02.03.2013, în jurul orei 16.30, inculpatul B. M. V. B. a fost depistat conducând pe drumurile publice autoturismul marca Alfa R., cu nr. de înmatriculare DW 406 LY, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce .
După oprirea autoturismului, inculpatul a declarat faptul că nu are asupra sa actele de identitate și că se numește B. M. V. și are domiciliul în ..
Potrivit art. 344 alin.1 Cod proc. pen. după sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul a fost repartizat aleatoriu judecătorului de Cameră preliminară.
Prin încheierea de ședință dată în Camera de Consiliu în data de 20.01.2015, în baza art. 346 alin. 2 Cod proc. pen . s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul B. M. V. B. .
Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele.
La data de 02.03.2013, în jurul orei 16.30, în timp ce lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Poliției Rutiere efectuau serviciul de îndrumare, supraveghere și control a traficului rutier în Mun Bârlad, direcția Puiești- Bârlad, au observat faptul că pe bancheta din față a autoturismului marca Alfa R., cu nr. de înmatriculare DW 406 LY, se aflau două persoane în loc de una.
În aceste condiții, au procedat la oprirea în trafic a autoturismului .
Solicitându-i-se actele pentru control, conducătorul auto a declarat faptul că nu le are și că se numește B. M. V. și are domiciliul în ..
Apreciind comportamentul conducătorului auto ca nefiresc, polițistul l-a invitat la sediul poliției pentru efectuarea de verificări.
Cu această ocazie s-a stabilit faptul că fotografia din baza de date a poliției ca reprezentându-l pe B. M. V. nu corespunde cu fizionomia persoanei oprite în trafic.
Cerându-i-se lămuriri, șoferul a recunoscut faptul că în realitate se numește B. M. V. B. și s-a prezentat sub identitatea fratelui său B. M. V. întrucât avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, în timp ce fratele său avea permis valid.
Potrivit datelor menționate în cuprinsul adresei nr._ din data de 22.04.2013 emisă de către IPJ V.- Servicul Rutier, la acea dată, inculpatul B. M. B. V. nu avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
Situația de fapt mai sus reținută s-a stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante ; fotocopia înscrisului denumit „Proces verbal . nr._/02.03.2013 „ ; adresa nr._ din data de 22.04.2003 emisă de către IPJ V.-Serviciul Rutier; înscrisuri ; declarația martorului B. V. ; declaratia martorei Z. S. ; declaratia martorului B. V. ; declarațiile inculpatului B. M. V. B., coroborate cu declarațiile inculpatului date la urmărirea penală.
În modalitatea mai sus reținută faptele inculpatului B. M. V. B. de a conduce la data de 02.03.2013, în jurul orei 16.30 pe drumurile publice, autoturismul marca Alfa R., cu nr. de înmatriculare DW 406 LY, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce și de a-și da o altă identitate decât cea reală, cu ocazia legitimării sale de către agentul de poliție, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republic. și fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal anterior .
În temeiul acestor texte de lege, instanța urmează să aplice inculpatului câte o pedeapsă pentru fiecare faptă săvârșită la individualizarea cărora va reține disp. art. 52 și 72 Cod penal.
Inculpatul B. M. V. B. are ca studii 12 clase, nu este căsătorit, nu are stagiul militar satisfăcut, nu are ocupație și nu are antecedente penale, raportat datei săvârșirii faptelor deduse judecății.
Inculpatul a dat declarații numai la urmărirea penală după care a plecat la muncă în străinătate, cercetarea sa judecătorească făcându-se în lipsa acestuia, dar cu asigurarea asistenței sale juridice obligatorii, din oficiu.
Potrivit fișei cazier a inculpatului, acesta nu este la prima sa abatere referitoare la săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, prin S.P. nr. 2445/18.12.2013 a Judecătoriei Focșani, definitivă la data de 06.01.2014, inculpatul B. M. V. B. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 republic. cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen. și art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. pen.
Faptele deduse judecății sunt săvârșite la data de 02.03.2013, deci anterioare rămânerii definitive a S.P. nr. 2445/18.12.2013 a Judecătoriei Focșani.
În această situație, în baza art. 86 ind. 5 Cod penal anterior, instanța va anula suspendarea sub supraveghere pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. 2445/18.12.2013 a Judecătoriei Focșani, definitivă la data de 06.01.2014.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare în componentele sale și va repune pedepsele în individualitatea lor astfel: 8 luni închisoare pentru art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 republic. cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; 2 ani și 8 luni închisoare pentru art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e,g, i Cod penal cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. pen.
În baza art. 33 . lit. a Cod penal anterior și art. 34 lit. b Cod penal anterior, va contopi pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele aplicate prin S.P. nr. 2445/18.12.2013 a Judecătoriei Focșani, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea .
Se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II și b Cod penal anterior în condițiile prev. de art. 71 Cod penal anterior.
În baza art. 86 ind. 5 alin. 2 Cod penal anterior, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei .
Se va stabili un termen de încercare de 2 ani la care se va adăuga cuantumul pedepsei aplicate, termen care va începe să curgă de la data de 06.01.2014 ( data rămânerii definitive a S.P. nr. 2445/2013 ) .
Se va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 Cod penal anterior cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
Se va scade din pedeapsă perioada executată de la 25.10.2013 și până la data de 18.12.2013 .
Instanța va stabili ca organ de supraveghere – Serviciul de Probațiune V. și va obliga pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 3 alin.1 Cod penal, respectiv:
a) să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune ;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Potrivit art. 71 alin. ultim Cod penal anterior se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.
În temeiul art. 274 Cod proc. pen., instanța va obliga pe inculpat să plătească statului cheltuielile judiciare avansate în cauză.
Suma de 200 lei onorariu asistență juridică din oficiu la cercetarea judecătorească rămâne în sarcina statului, urmând a fi virată din fondul Ministerul Justiției către Baroul de Avocați V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Condamnă pe inculpatul B. M. V. B., fiul lui V. și I., născut la data ed 24.03.1989 în Mun. Bârlad jud. V., domiciliat în .. V., CNP._, studii 12 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, la:
- 1 ( unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republic. cu aplic. art. 5 Cod penal. ( faptă săvârșită la data de 02.03.2013 )
- 3 ( trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal anterior, cu aplic. art. 5 Cod penal actual. ( faptă săvârșită la data de 02.03.2013 )
În baza art. 86 ind. 5 Cod penal anterior anulează suspendarea sub supraveghere pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.P. nr. 2445/18.12.2013 a Judecătoriei Focșani, definitivă la data de 06.01.2014 .
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare în componentele sale și repune pedepsele în individualitatea lor astfel: 8 luni închisoare pentru art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 republic. cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplic. art.320 ind.1 Cod proc. pen.; 2 ani și 8 luni închisoare pentru art. 208 alin. 1 .- 209 alin. 1 lit. e,g, i Cod penal cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. pen.
Contopește pedepsele de: 3 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, 3 luni închisoare, 8 luni închisoare aplicate prin S.P. nr. 2445/18.12.2013 a Judecătoriei Focșani, 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre și 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin S.P. nr. 2445/18.12.2013 a Judecătoriei Focșani, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de:
- 2 ( doi) ani și 8 (opt) luni închisoare.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II și b Cod penal anterior în condițiile prev. de art. 71 Cod penal anterior.
În baza art. 86 ind. 5 alin. 2 Cod penal anterior, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei .
Stabilește termen de încercare 4 ani și 8 luni care va începe să curgă de la data de 06.01.2014 ( data rămânerii definitive a S.P. nr. 2445/2013 ) .
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 Cod penal anterior cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
Scade din pedeapsă perioada executată de la 25.10.2013 și până la data de 18.12.2013 .
Stabilește ca organ de supraveghere – Serviciul de Probațiune V..
Obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 3 alin.1 Cod penal, respectiv:
b) să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune ;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Suspendă executarea pedepsei accesorii.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 900 lei cheltuieli judiciare .
Suma de 200 lei onorariu asistență juridică din oficiu la cercetarea judecătorească rămâne în sarcina statului, urmând a fi virată din fondul Ministerul Justiției către Baroul de Avocați V..
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2015
Președinte,
V. A.
Grefier,
G. P.
Reed.V.A.
Tehnored.G.P.
6 ex/14.05.2015
G.P. 15 Aprilie 2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 109/2015.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
---|