Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 108/2015. Judecătoria BÂRLAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 108/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 220/189/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA PENALĂ Nr. 108/2015
Ședința publică de la 14 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE V. A.
Grefier G. P.
La dezbateri a participat din partea Ministerului Public procuror: T. A. M.
Pe rol la ordine fiind pronunțarea cauzei penale privind pe inculpat P. I. S. L. și pe parte civilă B. A. C., parte civilă S. M. DE URGENȚĂ "E. B. " BÂRLAD, parte civilă S. DE AMBULANȚĂ V., având ca obiect lovirea sau alte violențe (art.193 NCP) cauza ale căror dezbateri au avut loc in ședința ,publica din 31 martie 2015 si care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi ,încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre, si pentru care in temeiul art.391 al 1 cod procedura penala s-a acordat termen pentru pronunțare astăzi 14 aprilie 2015 ,fără citarea părților, când în aceeași constituire, deliberând, a dispus următoarele:
INSTANȚA
La data de 16.01.2015 cu nr. 220, s-a înregistrat pe rolul instanței rechizitoriul procurorului întocmit în dosarul nr. 2032/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P. I. S. L., fiul lui C. și G., născut la 25.06.1992, în mun. Huși, jud. V., domiciliat în mun. Bârlad, .. 14, jud. V., CNP_, cetățean român, studii gimnaziale, recidivist, pentru a fi cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 1 Cod penal, faptă comisă la data de 14.05.2014, în jurul orelor 03.00, în mun. Bârlad, împotriva persoanei vătămate B. A. C..
Se reține în actul de sesizare al instanței că, la data de 14.05.2014, pe fondul unei stări conflictuale cu persoana vătămată, generată de faptul că iubita inculpatului (martora B. R. M., cu vârsta de 16 ani) în aceeași noapte, a decis să pună capăt relației cu acesta și să reînceapă relația cu persoana vătămată (cu vârsta de 25 ani),, inculpatul s-a întâlnit cu persoana vătămată și i-a aplicat o lovitură cu un băț în zona capului, persoana vătămată leșinând, după care i-a aplicat și alte lovituri cu piciorul în zona feței și cu bățul peste corp, în timp ce victima se afla căzută pe stradă, producându-i astfel leziuni ce au necesitat 17-18 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit art. 344 alin.1 Cod proc. pen. după sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul a fost repartizat aleatoriu judecătorului de Cameră preliminară.
Prin încheierea de ședință dată în Camera de Consiliu în data de 17.03.2015, în baza art. 346 alin. 2 Cod proc. pen . s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul P. I. S. L..
Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt
La data de 15.05.2014, în jurul orelor 03.58, la Poliția mun. Bârlad a fost sesizată prin apelul la SNUAU 112, de către martora B. R., cu privire la faptul că pe ., în apropierea centrului E. F., se află un tânăr, căzut pe stradă, inconștient (persoana vătămată).
La data de 16.05.2014, persoana vătămată B. A. C. a depus la Poliția mun. Bârlad plângere prealabilă privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe de către inculpatul P. I. S. L., constând în fapta săvârșită la data de 14.05.2014, în jurul orelor 03.00.
Fapta a fost săvârșită pe . face legătura între .. I.C. B.).
În urma cercetărilor s-a stabilit că la data de 13.05.2014, B. A. C. (persoană vătămată) revenit în M.. Bârlad, din Italia, unde fusese plecat la lucru.
In jurul orelor 23.00 a sunat-o pe B. R., martora din lucrări, care la acel moment se afla acasă la inculpatul P. I. C. și i-a solicitat să se întâlnească.
Potrivit declarației martorei, aceasta fugise de acasă (de la părinții ei) în luna aprilie 2014 și se mutase în locuința inculpatului, locuind împreună cu acesta și părinții acestuia.
După ce martora și persoana vătămată s-au întâlnit, martora a fost sunată de către inculpat, pe telefonul ei mobil, care a întrebat-o „când se întoarce acasă", fapt care 1-a deranjat pe B. A. C., acesta luând telefonul persoanei vătămate și distrugându-1 pentru a nu mai vorbi cu inculpatul.
Inculpatul a sunat persoana vătămată pe numărul lui de telefon și purtând o conversație tensionată au început să se insulte reciproc, stabilind să se întâlnească „față în față" pentru a discuta.
Astfel, inculpatul, persoana vătămată și martora s-au întâlnit în intersecția . a fost întrebată de către persoana vătămată, în prezența inculpatului, pe care dintre cei doi bărbați „îl alege" (ca iubit).
Martora a răspuns că îl alege pe B. A. C. (persoana vătămată) și întrucât inculpatul nu părea împăcat cu algerea făcută de aceasta, persoana vătămată i-a dat o palmă inculpatului.
Apoi martora și persoana vătămată au plecat acasă la acesta din urmă, iar inculpatul a plecat acasă la el.
Ulterior, în noaptea respectivă, inculpatul și persoana vătămată au continuat să poarte discuții telefonice, insultându-se reciproc și stabilind să se întâlnească din nou în zona Aleei 1 Mai (care face legătura între .. I.C. B.).
La locul stabilit, persoana vătămată împreună cu martora s-au deplasat cu un taxi, iar inculpatul a venit însoțit de fratele său (V.), aceștia din urmă având asupra lor fiecare câte un băț.
In momentul când persoana vătămată s-a apropiat de inculpat, acesta 1-a lovit cu bățul în zona capului, persoana vătămată căzând pe stradă.
Întrucât inculpatul a continuat să lovească victima cu bățul și cu piciorul, deși se afla căzută și în stare de leșin, martora s-a așezat peste persoana vătămată pentru a-1 determina pe inculpat să nu-1 mai lovească.
După ce a încetat să îl mai lovească pe B. A., inculpatul, ajutat fiind de fratele său, au mutat persoana vătămată din stradă pe trotuar, aceasta aflându-se în stare de leșin.
Inculpatul și fratele său au părăsit zona.
Martora a sunat de pe telefonul persoanei vătămate la S. de ambulanță.
Primii care au ajuns la locul faptei au fost polițiștii, iar între timp persoana vătămată își revenise.
Aceasta a fost apoi transportată cu o ambulanță la spital.
Conform certificatului medico-legal nr. 188 din 22.05.2014 persoana vătămată prezenta leziuni traumatice de tipul fracturii fără deplasare a peretelui medial cu hemosinus, maxilar stâng, plăgii contuze, tumefierii, excoriației și echimozei, care puteau fi produse prin lovire cu și de mijloace/obiecte contondente, care puteau data din 14.05.2014 și care au necesitat 17-18 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt mai sus reținută s-a stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de intervenție ; Certificat medico-legal nr. 188 din 22.05.2014 ; declarația de persoană vătămată; declarația martorei B. R. M. ; declarația martorului R. C.; declarația martorului P. V. M.; declarațiile inculpatului.
La data de 31.03.2015, atât inculpatul, cât și vătămatul, au precizat în fața instanței că s-au împăcat .
Față de această situație, instanța urmează ca în baza art. 396 alin. 6 Cod proc. pen. rap. la art.16 alin.1 lit.g Cod proc. pen., să dispună încetarea procesului penal, deoarece acțiunea penală pusă în mișcare împotriva inculpatului P. I. S. L., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal, nu mai poate fi exercitată, pentru că a intervenit împăcarea acestuia cu persoana vătămată B. A. C. .
În cursul procesului penal persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 500 lei daune materiale și morale.
S. Municipal de Urgențe „ E. B.” Bârlad s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea celor în drept la plata sumei de 562,62 lei cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate B. A. C..
S. Județean de Ambulanță V. s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea celor în drept la plata sumei de 439,65 lei cheltuieli de transport a persoanei vătămate B. A. C..
Urmare a intervenirii împăcării dintre inculpat și persoana vătămată, în baza art. 397 alin. 5 Cod proc. pen. rap. la art. 25 alin. 5 Cod proc. pen., instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. A. C. și părțile civile: S. Municipal de Urgență „ E. B. „ Bârlad și S. Județean de Ambulanță V..
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod proc. pen., va obliga pe inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, iar în baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod proc. pen., va obliga pe partea vătămată să plătească statului suma de 10 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. 6 Cod proc. pen. rap. la art.16 alin.1 lit.g Cod proc. pen., încetează procesul penal, deoarece acțiunea penală pusă în mișcare împotriva inculpatului P. I. S. L. , fiul lui C. și G., născut la data de 25.06.1992 în M.. Huși, Jud. V., domiciliat în M.. Bârlad, .. 14, Jud. V., CNP_, necăsătorit, studii gimnaziale, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal, nu mai poate fi exercitată, pentru că a intervenit împăcarea acestuia cu persoana vătămată B. A. C. .
În baza art. 397 alin. 5 Cod proc. pen. rap. la art. 25 alin. 5 Cod proc. pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. A. C. și părțile civile: S. Municipal de Urgență „ E. B. „ Bârlad și S. Județean de Ambulanță V..
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod proc. pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare .
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod proc. pen., obligă pe partea vătămată să plătească statului suma de 10 lei cheltuieli judiciare.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2015
Președinte,
V. A.
Grefier,
G. P.
Red.V.S.
Tehnored.G.P.
7 ex/14.05.2015
G.P. 15 Aprilie 2015
← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 155/2015.... → |
---|