Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 53/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 53/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 694/202/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 53/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier I. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Călărași
Procuror – A. D.
Pe rol se află contestația la executare formulată de contestatorul, V. Ș..
La apelul nominal făcut în ședința publică contestatorul nu s-a prezentat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuție cererea formulată de către contestator.
Reprezentantul Parchetului solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru atașarea sentinței penale nr. 179/21.04.2011 a Judecătoriei Călărași.
Instanța respinge cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public.
La interpelarea instanței reprezentantul Ministerului Public precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat și acordă cuvântul pentru susțineri.
Reprezentantul Parchetului nu se opune cererii contestatorului având în vedere că acesta este în căutarea unui loc de muncă.
INSTANȚA
Asupra prezentei cauze penale:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._ contestatorul V. Ș., domiciliat în satul M. V., . Călărași, posesor al CI ., nr._, CNP_ a solicitat sa i se aprobe a se prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași, în cadrul Planului de supraveghere, la o perioada mai lungă de timp.
În motivarea cererii, a arătat în esență că potrivit Sentinței Penale nr. 179/21.04.2011, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul penal nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, urmând a se prezenta la data de 15 ale fiecărei luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași, conform orarului stabilit.
A arătat că s-a prezentat de fiecare data la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași, începând cu data de 09.06.2011 si pana in prezent, dar având în vedere ca este singurul întreținător de familie, are un copil minor de întreținut, nu are un loc de munca sigur si nici o alta sursa de venit, este nevoit sa lucreze ca zilier la diferite persoane.
În dovedirea cererii, a anexat la dosarul cauzei certificat de naștere minor, certificat de căsătorie.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 87 din Codul Penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare.
Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.
Conform prevederilor art. 48 din Legea 253/2013, în situația în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probațiune constată că se impune modificarea conținutului unora dintre obligațiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligații sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanța de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, sesizarea instanței poate fi făcută și de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probațiune.
Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 48 din Legea 253/2013, urmează a respinge cererea formulată de contestatorul V. Ș., domiciliat în satul M. V., . Călărași, posesor al CI ., nr._, CNP_.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de contestatorul V. Ș., domiciliat în satul M. V., . Călărași, posesor al CI ., nr._, CNP_.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. B. I.
Red. A.I.
Tehnored. B.I.
Expl. 4/18.02.2015
| ← Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 45/2015.... | Punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul... → |
|---|








