Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 255/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 255/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA PENALĂ NR. 255
Ședința publică de la 5.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O.
GREFIER: V. N.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Călărași
Procuror – N. D.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul U. C. G. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 3707/P/2014 din data de 19.02.2015, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. (1) lit. b) și d) C.p și alin. 3 lit. h) Cod penal.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acea dată, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 5.10.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față,
Prin rechizitoriul nr. 3707/P/2014 din data de 19.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a fost trimis în judecată inculpatul U. C. G., fiul lui Titel și L., născut la data de 03.11.1992 în Călărași, jud. Călărași, CNP_, cu domiciliul în comuna V. Tepeș, .. 20, jud. Călărași, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1 – art. 229 alin. 1 lit. b) și d Cod penal și alin 3 lit. h) Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 11/12.11.2014, prin escaladare, a sustras cablu telefonic în lungime de 170-180 metri, cauzând persoanei vătămate . SA un prejudiciu în cuantum de 4201,45 lei.
Prin Încheierea din data de 27.04.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, în baza dispozițiilor art. 346 alin. (2) C. proc. pen.
În ședința publică din data de 24.09.2015, înainte de a se da citire actului de sesizare a instanței, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor, prin aplicarea dispozițiilor art. 375 Cod procedură penală.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale precum și înscrisurile depuse la dosarul cauzei în faza judecății, instanța reține următoarele:
În noaptea din data de 11/12.11.2014 inculpatul U. C. G. a luat o foarfecă metalică, utilizată la tăiatul crengilor de pomi și a plecat de la domiciliul său din .-a deplasat pe . a escaladat un stâlp de beton din dreptul locuinței cu numărul 17. Cu ajutorul foarfecii pe care o avea la îndemână a tăiat cablu telefonic care era susținut de o șufă metalică, după care s-a deplasat la stâlpul din dreptul curții locuinței cu numărul 9, . prin aceeași metodă a tăiat cablu telefonic, rezultând o distanță de 170-180 metri cablu. În continuare, a tăiat cablu rezultat în jumătate și l-a transportat la locuința sa iar în drum a aruncat foarfeca într-un canal de irigații. În aceeași noapte a împărțit cablul telefonic sustras în bucăți de 1 metru lungime și a dat foc mantalei de protecției de plastic, rămânând numai cu bucăți de cupru. Cuprul rezultat a fost vândut către . satul M. V., . care are ca obiect de activitate achiziționarea de deșeuri feroase și neferoase. Pentru a valorifica bunul rezultat în urma furtului a fost transportat de către martorul R. M. N..
Situația de fapt expusă mai sus reiese din coroborarea ansamblului de mijloace de probă administrate în cauză: proces verbal de consemnare a plângerii orale (f. 4 d.u.p.), proces verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșele foto (f. 7 – 14 d.u.p.), proces verbal de efectuare a reconstituirii și planșa fotografică (f. 45 – 51), declarațiile martorilor (f. 33 – 43 d.u.p.), declarațiile inculpatului (f. 15 – 18, 22- 25 d.u.p.) și fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 29 d.u.p. și f. 29 – 30 d.inst.).
La stabilirea încadrării juridice se va ține cont de faptul că infracțiunea descrisă mai sus a fost comisă la data de 11/12.11.2014, după . noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală. În consecință, în prezenta cauză sunt aplicabile aceste noi acte normative.
La data săvârșirii infracțiunii, fapta penală este incriminată de dispozițiile art. 228 alin.1 – art. 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal și alin (3) lit. h) Cod penal fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța retine că elementul material al acesteia a fost realizat prin fapta inculpatului de a sustrage cablu telefonic în lungime de 170-180 metri, cauzând persoanei vătămate . SA un prejudiciu în cuantum de 4201,45 lei.
Urmarea imediată a infracțiunii săvârșite de inculpat este reprezentată de scoaterea din patrimoniul persoanei vătămate a cantității de 170-180 metri de cablu telefonic.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material al infracțiunii și urmarea imediată rezultă cu evidență, din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, instanța retine că inculpatul a prevăzut si a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, acesta săvârșind fapta cu intenție directă, forma prevăzuta de art. 16 alin. (3) lit. a) C.pen.
Forma calificată a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, prevăzută de art. 228 alin.1 – art. 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal și alin (3) lit. h) Cod penal se reține avându-se în vedere următoarele aspecte: inculpatul a comis fapta în timpul nopții, prin escaladare, iar obiectul material al faptei infracționale constă în cablu de telecomunicații.
La termenul din data de 24.09.2015, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, conform dispozițiilor art. 375 C. proc. pen. În consecință, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului vor fi reduse cu o treime, urmând a se situa între 2 ani închisoare, ca minim, și 6 ani și 8 luni, ca maxim.
Raportându-se la criteriile prevăzute la art. 74 alin. 1 Cod penal respectiv împrejurările și modul de comitere al faptei, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii, existența antecedentelor penale, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate și situația socială ale inculpatului, instanța consideră că aplicarea pedepsei închisorii în cuantum de 3 ani corespunde scopului pedepsei. Instanța are în vedere că, prin comiterea faptei descrisă mai sus, s-a adus un prejudiciu și abonaților societății de telefonie fixă, aceștia aflându-se în imposibilitatea de a efectua convorbiri telefonice datorită întreruperii semnalului. Se observă, în același context cuantumul considerabil al prejudiciului creat persoanei vătămate: 4201,45 lei.
Instanța mai reține că fapta din prezenta cauză a fost comisă de inculpatul U. C. G. în cursul termenului de încercare de 2 ani și 8 luni stabilit prin Sentința penală nr. 246 din 17.09.2014 a Judecătoriei Călărași, rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.10.2014. Prin această hotărâre, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea a trei infracțiuni intenționate la regimul circulației rutiere, mai exact infracțiunile prevăzute de art. 85 alin. (1), art. 85 alin. (2) și art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată (fișa de cazier judiciar – fila 29 – 30 d.inst.). Cu alte cuvinte, inculpatul a comis fapta din prezenta cauză la câteva zile după ce sentința menționată, prin care U. C. G. a beneficiat de clemența legii (suspendarea condiționată a executării pedepsei), a rămas definitivă. Din această situație rezultă perseverența infracțională a inculpatului, care chiar dacă a recunoscut fapta din prezenta cauză, trebuie să primească o sancțiune proporțională cu conduita sa antisocială. Așa fiind, judecătoria apreciază că o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de lege (rezultat în urma reducerii cu o treime) este neîndestulătoare pentru inculpatul U. C. G..
Prin urmare, în baza art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (3) lit. h) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, instanța îl va condamna pe inculpatul U. C. G., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, va revoca suspendarea condiționată a pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 246/2014, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 07.10.2014, și, în consecință, va dispune executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.
Pe baza criteriilor de individualizare a pedepsei enumerate mai sus, judecătoria va menține pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 alin. (1) din Codul penal din 1969 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969, aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 246/2014, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 07.10.2014, și, având corespondent în dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal.
De asemenea, în baza art. 67 Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.
Pe latura civilă, instanța constată că persoana vătămată S.C. T. R. COMMUNICATIONS S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 4201,45 lei reprezentând daune materiale. Inculpatul nu a contestat această sumă. În conformitate cu art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ, „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.” Potrivit art. 1357, alin. (1) C.civ. „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.” Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane pentru fapta proprie este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența vinovăției celui căruia i se impută fapta ilicită, existența unui prejudiciu si a unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. De asemenea instanța mai reține că în ceea ce privește daunele materiale potrivit art. 97 din Codul de procedură penală, este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește latura ei civilă, pe bază de probe.
În cauza de față sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului pentru fapta proprie, astfel cum se desprind din interpretarea prevederilor legale menționate mai sus, în sensul că acesta, prin fapta sa ilicită descrisă mai sus a produs părții civile un prejudiciu total egal cu valoarea cantității de cablu telefonic sustrasă.
Există și legătura de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de inculpat și prejudiciul încercat de partea civilă, precum și vinovăția inculpatului în producerea prejudiciului, aspect ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză.
Prin urmare, în baza art. 397 alin. (1), art. 23 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanța va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă și va obliga inculpatul să plătească S.C. T. R. COMMUNICATIONS S.A. suma de 4201,45 lei cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda de referință a BNR începând cu data de 11.11.2014 și până la achitarea integrală a prejudiciului.
În baza dispozițiilor art. 272 cu referire la art. 274 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul judecății, conform delegației nr. 322/02.03.2015 emisă de Baroul Călărași, va fi avansată din bugetul Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, judecătoria îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 820 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Această sumă rezultă din suma reprezentând cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală, în cuantum de 720 lei, menționată în rechizitoriu, la care se adaugă suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare din faza judecății, stabilită prin estimare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (3) lit. h) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul U. C. G., fiul lui Titel și L., născut la data de 03.11.1992 în Călărași, jud. Călărași, CNP_, cu domiciliul în comuna V. Tepeș, .. 20, jud. Călărași, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, revocă suspendarea condiționată a pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 246/2014, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 07.10.2014, și, în consecință, dispune executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.
Menține pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 alin. (1) din Codul penal din 1969 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969, aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 246/2014, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 07.10.2014, și având corespondent în dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal.
În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 397 alin. (1), art. 23 alin. (3) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul să plătească părții civile S.C. T. R. COMMUNICATIONS S.A. suma de 4201,45 lei cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda de referință a BNR începând cu data de 11.11.2014 și până la achitarea integrală a prejudiciului.
În baza dispozițiilor art. 272 cu referire la art. 274 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul judecății, conform delegației nr. 322/02.03.2015 emisă de Baroul Călărași, va fi avansată din bugetul Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 820 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 octombrie 2015.
P., GREFIER,
S. O. V. N.
Red. S.O.
Dact. V.N.
Exemp. 5/5.11.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 252/2015.... → |
|---|








