Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 252/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 252/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 01-10-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 252/2015
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier L. I. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Judecătoria Călărași
PROCUROR – I. B. P. N.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C. M. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 989/P/2014 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 253 alin.1 C. penal și art.193 alin.2 C. penal, cu aplicarea art.38 alin.1 C. penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul care se legitimează cu CI . nr._, asistat de av. S. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, părțile civile, arestate în alte cauze, B. P. B. și B. S. I. .
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei, după care:
Instanța aduce la cunoștință inculpatului prezent, că partea civilă S. Județean de Urgență călărași s-a constituit parte civilă cu suma de 749,77 lei, iar partea civilă B. S. I. și-a majorat pretențiile civile la suma de 4000 Euro contravaloarea autoturismului distrus.
Partea civilă B. S. având cuvântul, precizează că nu a mai putut să își repare mașina și solicită contravaloarea autoturismului 4000 Euro.
Partea civilă B. P., având cuvântul precizează că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 lei, adică 1 miliard de lei vechi, reprezentând daune morale.
Av.S. C. pentru inculpat, precizează că acesta este de acord că îi achite suma de 5000 lei daune morale pentru partea civilă B. P., iar pentru partea civilă B. S. nu este de acord cu nicio plată.
Cu privire la cheltuielile către S. de Urgență Călărași este de acord cu plata acestora.
Instanța, conform art. 372 C procedură penală procedează la verificarea identității inculpatului, după care potrivit prevederilor art.374 alin.1 C procedură penală se dă citire actului de sesizare a instanței, inculpatului fiindu-i totodată aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art.374 alin.2 și 4 și 396 alin.10 C. procedură penală.
Inculpatul, având cuvântul, precizează că înțelege să fie de acord cu actul de sesizare, recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată este de acord cu probele administrate în faza de urmărire penală, nu are nicio obiecție asupra acestora și dorește să continue judecata conform procedurii recunoașterii învinuirii.
Instanța, ia act că inculpatul solicită ca judecata să aibă loc potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.
Conform art.375 C .pr. penală se procedează la audierea inculpatului, declarația dată fiind consemnată în proces verbal atașat la dosarul cauzei.
Instanța, cu privire la cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii de recunoaștere, acordă cuvântul.
Reprezentantul parchetului solicită a se admite cererea pentru judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii.
Av. S. C. pentru inculpat și părțile civile sunt de acord cu cererea formulată
Instanța, constatând că sunt întrunite condițiile pentru a se proceda la judecarea cauzei potrivit procedurii reglementate de art.375 C. procedură penală urmează a admite inculpatului de a se judeca potrivit procedurii de recunoaștere a învinuirii.
Av. S. C., având cuvântul, pentru inculpat precizează că nu mai are alte
probe de administrat sau cereri de formulat.
Partea civilă B. S., având cuvântul, precizează că nu mai are alte
probe de administrat în afara înscrisurilor de la dosar, solicită doar suma de 4000 euro.
Partea civilă B. P., având cuvântul, precizează că nu mai are alte probe de administrat în afara înscrisurilor de la dosar, a depus și fișa medicală de la spital, arată că și-a pierdut serviciul și că îl doare spatele și mâna.
Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul,față de probatoriul administrat în cauză apreciază că există probele necesare și legal administrate care demonstrează că faptele reținute în sarcina inculpatului sunt dovedit, motiv pentru care solicită condamnarea inculpatului C. M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovire și alte violențe, prev. de art.253 alin.1 C. penal și art. 193 alin.2 C. penal cu aplicarea art.38 alin.1 C. penal
Solicită aplicarea disp.art.91 C. penal privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.
Cu privire la pretențiile civile solicitate de partea civilă S. Județean de Urgență Călărași, solicită obligarea inculpatului la plata acestora.
Pentru partea civilă B. S. solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 200 Euro, iar pentru partea civilă B. P. la plata pretențiilor în sumă de 6000 lei .
În baza art.112 lit. b C. penal raportat la prev. art.112 alin.3 C. penal solicită a se dispune confiscarea specială a toporului folosit de inculpat și a barei metalice utilizate pentru distrugerea autoturismului .
Cu obligarea și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Părțile civile, pe rând având cuvântul solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa cu executare și cu obligarea la plata pretențiilor civile solicitate.
Av. S. C. pentru inculpatul, având ultimul cuvântul,solicită a se avea în vedere că inculpatul a solicitat judecata conform procedurii recunoașterii învinuirii, acesta și-a însușit material probator. Arată că aceste două infracțiuni nu le-a săvârșit din propria inițiativă, a fost provocat de cele două părți civile, există un dosar penale în care părțile au calități diferite. A fost vorba de un conflict preexistent între părți și solicită aplicarea art.396 alin.10 c.pr. p. și reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. În circumstanțiere, solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are fișă de cazier, nu a mai avut conflicte de acest gen, are loc de muncă stabil și are în întreținere un copil minor încadrat în grad de handicap .
Arată că inculpatul și-a recunoscut faptele și solicită ca pedeapsa ce i se va stabili să fie cu amânarea executării pedepsei.
În ceea ce privește pretențiile sicile solicitate de partea civilă B. S. arată că acesta nu a făcut dovada calității de proprietar al autoturismului distrus, nu a făcut proba care atestă dreptul de proprietate și solicită respingerea cererii acestuia .
Cu privire pretențiile civile solicitate de partea civilă B. P., precizează că inculpatul a înțeles și regretat fapta, a fost de acord în parte cu suma solicitată de acesta, iar cu privire la cheltuielile privind partea civilă S. Județean de Urgență Călărași urmează a le achita.
Inculpatul, având un ultim cuvânt, arată că recunoaște fapta, a fost tăbărât de cei doi a fost provocat și recunoaște că l-a tăiat pe B. P. și a spart geamurile la mașină.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 989/P/2014 din data de 19.05.2015 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C. M., fiul lui I. și M., născut la 04.12.1973, în Municipiul Călărași, jud. Călărași, CNP-_, domiciliat în mun. Călărași, ., jud. Călărași, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.253 alin.1 și art. 193 alin.2 .C.P. cu aplicarea art.38 alin.1 C. penal.
În fapt, s-a reținut că în data de 24.03.2014, a agresat-o fizic pe partea vătămată B. P. B., lovind-o cu un topor în zona hemitoracelui stâng, provocându-i leziuni care au necesitat un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Fapta inculpatului care la data de 24.03.2014 a distrus autoturismul marca BMW având număr de înmatriculare CC3319CB, bun aparținând părții vătămate B. S. I., lovind cu o bară metalică geamurile laterale, parbrizul și luneta .
Pentru a se reține această situație de fapt s-au avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarații inculpat, declarații parți vătămat, declarații martor, procese verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză medico-legală, fișă de cazier inculpat și alte înscrisuri.
În cauză, partea vătămată B. S. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 4000 Euro reprezentând contravaloarea distrugerilor aduse autoturismului, partea vătămată B. P. B. cu suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale, precum și partea civilă S. Județean de Urgență Călărași cu suma de 749,77 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea civilă B. P. B.
Cu ocazia cercetării judecătorești inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii reglementate de art.375 C. procedură penală.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Astfel cum rezultă din declarația inculpatului coroborată cu declarația martorei C. M. și a martorului B. A., în data de 24.03.2014, în fața locuinței inculpatului, pe fondul adresării reciproce a unor cuvinte și expresii jignitoare, între inculpat și partea vătămată B. P. B. a avut loc un conflict în cadrul căruia inculpatul i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri în zona spatelui cu un obiect tăietor-despicător, respectiv o toporișcă.
După aplicarea loviturilor inculpatul a scăpat toporișca din mână aceasta fiind ridicată de partea vătămată cea pornit în urmărirea lui, fără însă a reuși întrucât după câțiva metri a căzut la pământ.
În acest sens sunt și depozițiile martorei D. O. M. ce a relatat că ieșind în stradă l-a văzut pe inculpat cum i-a aplicat părții vătămate B. P. B. 2-3 lovituri cu o toporișcă și ale părții vătămate B. S. I. ce se coroborează și cu cele relatate de martora E. L. care ieșind pe . loc incidentul a văzut-o pe partea vătămată ce era căzut la pământ și plin de sânge, având în mână o toporișcă și care striga către inculpat:”De ce m-ai tăiat mă? Lasă că te tai și eu pe tine!””
În ajutorul părții vătămate căzute la pământ au intervenit martora E. L., D. O. M. și partea vătămata B. S. I. ce au ajutat la introducerea sa într-o mașină, aceștia din urmă însoțindu-l și la spital.
În urma loviturilor primite s-a constatat partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 8-9 zile pentru îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr.1146/2/115 din 23.04.2014 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Județul Călărași - fila 104 dosar de urmărire penală.
În timp ce partea vătămată B. S. I. îl însoțea pe B. P. B. la spital, inculpatul s-a dus în domiciliul său de unde a revenit imediat în stradă având în mână o bară metalică cu care a lovit autoturismul marca „BMW ”având număr de înmatriculare CC3319CB, distrugându-i geamurile laterale, parbrizul și luneta, astfel cum rezultă din depoziția inculpatului coroborată cu a martorei E. L. coroborate cu planșele fotografice de la filele 244-249 din dosarul de urmărire penală.
În drept, instanța reține că faptele săvârșită de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de art.193 alin.2 C. penal și ale infracțiunii de distrugere prevăzute de art.253 C penal.
Astfel, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de distrugere instanța reține că elementul material al faptei constă în fapta inculpatului de a degrada autoturismul marca „BMW ”având număr de înmatriculare CC3319CB aparținând părții vătămate B. S. I. prin spargerea geamurile laterale, parbrizul și lunetei,urmarea imediată a faptei constă în atingerea adusă acestui vehicul astfel încât acesta și-a pierdut, chiar și temporar potențialul de utilizare și i-a fost afectată estetica, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Latura subiectivă a infracțiunii este realizată sub forma intenție directe reglementate de art. 16 alin.3 litera a C. penal, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale si urmărindu-l.
La stabilirea tipului de pedeapsă aplicabile în cauză și la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare astfel cum sunt ele prevăzute de art. 74 C. penal potrivit cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului.
Astfel, pe de o parte, instanța va avea în vedere gradul relativ ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate –relațiile sociale privind protecția patrimoniului, modalitatea violentă în care s-a manifestat inculpatul, respectiv prin lovirea autoturismului cu o bară metalică, ambientul în care a avut loc . – pe timp de zi și pe o stradă publică, precum și urmările faptei comise –spargerea tuturor geamurilor autoturismului.
Pe de altă parte, se va reține și faptul că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, de recunoaștere a săvârșirii faptei, dar, în același timp, se va avea în vedere și conduita exemplară a acestuia în societate anterior săvârșirii faptei, reieșită din lipsa antecedentelor penale.
În acest context, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea ce având în vedere că inculpatul a înțeles să urmeze procedura de recunoaștere a învinuirii prevăzută de art.396 alin.10 C procedură penală va avea limitele reduse cu 1/3.
Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere
În baza art.67 al.1 NCP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit. a, b, h și m (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci) NCP pe o durată de 2 ani.
În baza art.65 al.1, 3 C penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, h și m (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci).
Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere sub aspectul necesității aplicării pedepsei accesorii și complementare că orice pedeapsă trebuie să conțină, cumulativ, un element coercitiv, un altul reeducativ și, în final, un element preventiv și că acesta nu se realizează exclusiv prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, ci ea trebuie sa asigure si imperativul ocrotirii pe viitor a unor relații sociale referitoare la exercițiul unor funcții de demnitate publică sau în legătură cu funcția publică în stat și împiedicarea de a deține orice categorie de arme sau de a fi prezent la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci), apreciind că manifestările violente de care a dat dovadă inculpatul în comiterea faptei justifică interzicerea acestor drepturi.
În ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material al faptei constă în acțiunea de lovire a părții vătămate cu un obiect tăietor despicător zona toracică posterioară stângă subscapulară, urmarea imediată a faptei constă în vătămarea corporală a părții vătămate, respectiv vătămare ce a necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, legătura de cauzalitate rezultă din ansamblul probator administrat respectiv din certificatul medico-legal, precum și de celelalte mijloace de probă administrate și analizate anterior la reținerea situație de fapt, din care a rezultat faptul că între acțiunea de lovire și leziunile traumatice există legătură directă de cauzalitate, neinterpunându-se nicio cauză sau condiție care ar fi putut să întrerupă lanțul cauzal.
Latura subiectivă a infracțiunii este realizată sub forma intenție directe reglementate de art. 16 alin.3 litera a C. penal, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale si urmărindu-l.1
La stabilirea tipului de pedeapsă aplicabile în cauză și la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare astfel cum sunt ele prevăzute de art. 74 C. penal potrivit cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului.
Astfel, pe de o parte, instanța va avea în vedere gradul relativ ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate – integritatea fizică și psihică a părții civile, modalitatea violentă în inculpatul a lovit-o pe partea civilă, respectiv cu o toporișcă ce o adusese asupra sa în acest scop, contribuția concretă a acestui inculpat la săvârșirea faptei, ambientul în care a avut loc . – pe timp de zi șipe o stradă publică, precum și urmările faptei comise – leziunile traumatice importante suferite de partea civilă.
Pe de altă parte, se va reține și faptul că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, de recunoaștere a săvârșirii faptei, dar, în același timp, se va avea în vedere și conduita exemplară a acestuia în societate anterior săvârșirii faptei, reieșită din lipsa antecedentelor penale.
În acest context, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea ce având în vedere că inculpatul a înțeles să urmeze procedura de recunoaștere a învinuirii prevăzută de art.396 alin.10 C procedură penală va avea limitele reduse cu 1/3.
Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 12 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art.67 al.1 NCP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit. a, b, h și m (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci) NCP pe o durată de 2 ani.
În baza art.65 al.1, 3 C penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, h și m (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci).
Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere sub aspectul necesității aplicării pedepsei accesorii și complementare că orice pedeapsă trebuie să conțină, cumulativ, un element coercitiv, un altul reeducativ și, în final, un element preventiv și că acesta nu se realizează exclusiv prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, ci ea trebuie sa asigure si imperativul ocrotirii pe viitor a unor relații sociale referitoare la exercițiul unor funcții de demnitate publică sau în legătură cu funcția publică în stat și împiedicarea de a deține orice categorie de arme sau de a fi prezent la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci), apreciind că manifestările violente de care a dat dovadă inculpatul în comiterea faptei justifică interzicerea acestor drepturi.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile concursului de infracțiuni, cele doua fapte reținute în sarcina acestuia sunt comise mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, conform art. 38 al.1 raportat la 39 al.1 lit. b C. Penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 12 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 3 luni, în final, pentru fiecare dintre acești inculpați rezultând pedeapsa de 15 luni închisoare.
În baza art. 45 al.3 lit. a C. penal va aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 al.1 a, b, h și m NCP (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci) pe o durată de 2 ani care se va de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art.45 al.5 rap. la art.45 al.3 litera a NCP aplică inculpat pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 al.1 a, b, h și m NCP (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci) pe durata executării pedepsei.
Întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere astfel cum sunt ele reglementate de art.91 C. penal, ( pedeapsa aplicată este sub 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior și și-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității) raportat și la persoana inculpatului și conduita avută de acesta anterior, instanța apreciază că scopul preventiv și sancționator al acestei pedepse se poate realiza și prin neaplicarea imediată a pedepsei în condițiile supravegherii conduitei sale pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Potrivit prevederilor art.93 C. penal pe durata termenului de supraveghere va institui inculpatului următoarele măsuri de supraveghere .
-să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta.
-să primească vizitele consiliului de probațiune desemnat cu
supravegherea sa.
-să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare ce
depășește 5 zile, precum și întoarcerea.
-să comunice schimbarea locului de muncă și informații sau documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.
De asemenea, potrivit art.93 alin 2 litera b C. penal va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
De asemenea în conformitate cu prevederile art. 93 alin.3C penal pe durata termenului de încercare va obliga condamnatul să presteze o muncă nerenumerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei în cadrul Primăriei Municipiului Călărași.
Conform art.404 alin. 2 C. procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. penal respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și punerea în aplicare și executare a pedepsei aplicate în cazul în care cu rea-credință nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse.
În baza art.112 litera b C penal raportat la prevederile art. 112 alin.3 C penal va dispune confiscarea echivalentului în bani a toporului folosit de inculpat la agresarea părții vătămate B. P. B. și a barei metalice utilizate pentru distrugerea autoturismului persoanei vătămate B. S. I., bunuri ce aparțin numitei C. M.
Cu privire la pretenții civile formulate de partea vătămată B. P. B., instanța reține că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1349 raportat la art.1391 cod civil potrivit cărora: ” În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. „
Raportat la aceste prevederi, instanța având în vedere în vedere suferința provocată părții civile prin tratamentul medical pe care acesta a fost nevoit să-l urmeze în vederea vindecării, tratament ce s-a întins pe o perioadă de 8-9 de zile, faptul că în urma loviturii a suportat dureri la nivelul zonei agresate ce în mod evident i-au restrâns posibilitățile de viață familială și socială, având în vedere și prevederile art.23 alin 3 C procedură penală respectiv suma recunoscută de inculpat ca datorată pentru acest lucru, va admite în parte pretențiile civile ale părții civile B. P. B. și obligă inculpatul la plata către partea civilă B. P. B. a sumei de 5000 de lei.
În ceea ce privește condiția vinovăției,instanța apreciază că în cauză aceasta este îndeplinită sub forma intenției directe, iar legătura de cauzalitate dintre prejudiciul astfel stabilit și fapta ilicită rezultă din materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost analizat în cadrul laturii penala a cauzei.
Instanța a apreciat că pretențiile solicitate de partea civilă de 100.000 de lei nu sunt justificate raportat la natura leziunilor suferite, susținerile acesteia că acestea au fost de natură să conducă la pierderea locului de muncă întrucât nu s-a mai putut prezenta la serviciu nefiind dovedite în nici un fel.
În ceea ce privește pretențiile civile de 4000 de euro solicitate de partea civilă B. S. I. reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru distrugerea adusă vehiculului său, le va respinge ca neîntemeiate.
Pentru a decide astfel, instanța a avut în prevederile art. 1381 C civil potrivit cărora :” Orice prejudiciu dă dreptul la reparație”, raportat la art. 1385 C civil :” Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel” și art.1386 alin.1 și 2 C civil potrivit cărora: ”Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.” la stabilirea despăgubirii avându-se, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului.
Din cuprinsul acestor prevederi legale rezultă că prin acoperirea prejudiciului adus de fapta ilicită se urmărește în principal restabilirea situației anterioare, în cauza de față repararea autovehiculului prin înlocuirea parbrizului, lunetei și a geamurilor laterale, prejudiciul pentru a se putea repara prejudiciul trebuind să îndeplinească următoarele condiții: să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal și să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim.
În cauză, însă partea civilă nu a dovedit deși ei îi revenea sarcina acestei probe conform art.249 C procedură civilă care este însă în mod concret prejudiciul produs prin fapta inculpatului, astfel încât pretențiile acestuia de 4000 de euro apar ca nejustificate.
Având în vedere că prin săvârșirea de către inculpat a infracțiunii s-a cauzat lovirea părții civile, acesta necesitând îngrijiri medicale care au ocazionat cheltuieli suportate de către furnizorul de servicii medicale constituit ca parte civilă, cheltuieli dovedite prin decontul de plată (filele 128-dosar urmărire penală) reiese că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului privitoare la faptă, prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăția acestora.
În baza art.320 din Legea nr.95/2006 potrivit cărora :” Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane …răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată” va admite pretențiile civile formulate de părțile civile S. Județean de Urgență Călărași, și va obliga inculpatul la plata către aceasta a sumei de 749,77 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată B. P. B..
În baza art.274 alin.1 C. procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
În baza art.396 alin.2 C. procedură penală raportat la art.253 alin.1 C penal cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală condamnă pe inculpatul C. M., fiul lui I. și M., născut la 04.12.1973, în Municipiul Călărași, jud. Călărași, CNP-_, domiciliat în mun. Călărași, ., jud. Călărași, fără antecedente penale la 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere
În baza art.67 al.1 NCP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit. a, b, h și m (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci) NCP pe o durată de 2 ani.
În baza art.65 al.1, 3 C penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, h și m (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci).
În baza art.396 alin.2 C. procedură penală raportat la art.193alin.2 C penal cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală condamnă pe același inculpat la 12 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art.67 al.1 NCP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit. a, b, h și m (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci) NCP pe o durată de 2 ani.
În baza art.65 al.1, 3 C penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, h și m (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci).
Conform art. 38 al.1 raportat la 39 al.1 lit. b NCP contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea 12 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 3 luni, în final rezultând pedeapsa de 15 luni închisoare.
În baza art.45 al.3 lit. a Cp aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 al.1 a, b, h și m NCP (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci) pe o durată de 2 ani care se va de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art.45 al.5 rap. la art.45 al.3 litera a NCP aplică inculpat pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 al.1 a, b, h și m NCP (cu referire la prezența la manifestări sportive și în localuri – baruri, cluburi, discoteci) pe durata executării pedepsei.
Conform art. 91 C. Penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a sentinței conform art.92 alin. 1 și 2 C penal.
În baza art. 93 al.1 NCP inculpatul va respecta pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lor;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă și informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituțiile comunitare.
În baza art.93 al.3 C penal inculpatul va presta pe parcursul termenului de supraveghere muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei Călărași.
Conform art. 404 alin.2 C. procedură penală atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care cu rea-credință nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse.
În baza art.112 litera b C penal raportat la prevederile art. 112 alin.3 C penal dispune confiscarea echivalentului în bani a toporului folosit de inculpat la agresarea părții vătămate B. P. B. și a barei metalice utilizate pentru distrugerea autoturismului persoanei vătămate B. S. I., bunuri ce aparțin numitei C. M.
În baza art. 397 alin.1 C procedură penală raportat la art.1349 C civil și art.1391 C civil admite în parte pretențiile civile ale părții civile B. P. B. și, având în vedere și prevederile art.23 alin 3 C procedură penală, obligă inculpatul la plata către partea civilă B. P. B. a sumei de 5000 de lei cu titlu de despăgubiri.
În baza art. 397 alin.1 C procedură penală raportat la art.1349 C civil și art. 1381 și art.1385 C civil respinge pretențiile părții civile B. S. I. și ca neîntemeiate.
În baza art. 320 din Legea nr.95/2006 admite pretențiile civile formulate de partea civilă S. Județean de Urgență Călărași, și va obliga inculpatul la plata către aceasta a sumei de 749,77 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată B. P. B..
În baza art.274 alin.1 C. procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept la apel în 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
JUD.I. O. S. L. I.
Red.I.O.
Dact.S.L.
Ex.7/29.10.2015
| ← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 255/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|








