Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Sentința nr. 111/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 111/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1196/202/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CALARASI- JUDETUL CALARASI
SENTINȚA PENALĂ NR.111
Ședința publică din data de 2.04.2015
Instanța compusă din:
Președinte - E. D. E.
Grefier - D. M.
Din partea Ministerului Public P. de pe lângă Judecătoria Călărași - procuror C. D.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul P. M. M.,trimis în judecată,în stare de arest preventiv,prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 243/P/2015 din 16.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași ,pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată, prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, de deținere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, prev. de art. 342 alin. 2 C.p.,de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art. 343 alin. 2 C.p., de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.
La apelul nominal făcut s-au prezentat inculpatul, asis. de av. C. F. și martorii din acte.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de grefier,după care:
Inculpatul,având cuvântul,arată că înțelege să se judece doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanța nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat procedează la identificarea inculpatului,după care dă citire actului de sesizare și conform art. 378 C.p.p. procedează la audierea acestuia,declarația dată fiind consemnată în proces verbal separat și atașată la dosar.
Av. C. F. pentru inculpat,având cuvântul, învederează că nu mai are alte probe de administrat, solicitând ca inculpatul să fie întrebat dacă este de acord să presteze muncă în folosul comunității,fără a fi remunerat.
Inculpatul având cuvântul, arată că este de acord să presteze muncă în folosul comunității, fără a fi remunerat.
Reprezentantul Parchetului învederează că nu mai are probe de administrat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească ,conform art.399 C.p. și acordă cuvântul părților pentru susțineri pe fond conform art. 340 C.p.p.
Reprezentantul Parchetului expune oral situația de fapt reținută în sarcina inculpatului,precizând că faptele sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză și recunoscute de inculpat,sens în care pune de concluzii de condamnare a acestuia cu aplic. dispozițiilor art.396 al. 10 N.C.p.p.,la pedeapsa închisorii,având ca modalitate de executare,detenția.
În temeiul dispozițiilor art.67 N.C.p. solicită interzicerea drepturilor prev.de art.66 lit.a,b N.C.p. ca pedeapsă complementară,iar în baza art.65 N.C.p. solicită interzicerea drepturilor prev.de art.66 lit. a,b N.C.p.ca pedeapsă accesorie.
Urmează a se dispune confiscarea specială în folosul statului a armei și a cartușelor cu gaz lacrimogen și a se obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Av. C. F. pentru inculpat, având cuvântul,solicită stabilirea unei pedepse minime având în vedere dispozițiile art. 396 al. 10 N.C.p.p, iar ca modalitate de executare,suspendarea sub supraveghere,prev. de art. 91 C.p.,urmând a se avea în vedere circumstanțele personale,faptul că acesta nu a creat probleme în societate și că perioada reținerii și arestării au fost suficiente pentru a-i corija comportamentul pe viitor . Urmează a se deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării. De asemenea solicită a se mai avea în vedere faptul că inculpatul s-a aflat sub imperiul unui șoc datorită decesului socrului său, dar și faptul că datorită sandalului iscat, el și fratele său au fost loviți, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale, acestea fiind motivele pentru care a scos pistolul. Menționează că situația conflictuală creată i-a produs o stare emoțională puternică care l-a determinat să procedeze așa, adăugând faptul că arma neletală a fost dobândită cu acte în regulă, trecând granița cu aceasta . Solicită a se mai avea în vedere faptul că inculpatul este tânăr, are un copil în întreținere, dar și că există posibilitate de îndreptare fără privarea de libertate .
Concluzionând solicită aplicarea disp. art. 91-93 C.p. și a disp. art. 75 lit. a ,privind săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, dar și aplic. disp. art. 76 lit. b C.p.Depune la dosar două certificate medico legale și caracterizări pentru inculpat.
Inculpatul,având ultimul cuvântul, regretă faptele comise .
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față ;
Prin rechizitoriul nr. 243/P/2015 din data de 16.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul P. M. M., fiul lui fiul lui I. și E., născut la data de 25.05.1980 în mun. Fetești, jud. Ialomița, CNP -_, studii 12 clase, administrator, domiciliat în com. B., ., jud. Călărași, fără antecedente penale,pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată,prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal,de deținere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării,prev. de art. 342 alin. 2 C.p.,de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art. 343 alin. 2 C.p., de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.
S-a reținut prin actul de sesizare al instanței :1. faptele inculpatului P. M. M. care, în luna ianuarie 2015 a introdus în România, pistolul neletal marca N. Compact, calibru 9 mm și un număr de cel puțin 33 de cartușe. fără a îndeplini formalitățile legale și obligatorii de declarare vamală a acestora.
2.Faptele inculpatului P. M. M. care, în seara zilei de 23.01.2015, în jurul orei 20:00, a executat fără drept, patru focuri de armă cu pistolul marca N. Compact - model M2002 .-_, calibru 9 mm, asupra persoanei vătămate F. E., armă deținută fără drept, creând o stare generală de neliniște și tulburând ordinea și liniștea publică.
Din declarațiile inculpatului,ale martorilor,din procesul verbal de cercetare la fața locului,din planșele fotografice, din rapoartele de constatare criminalistică ,din înscrisuri, instanța a reținut următoarea situație de fapt:în seara zilei de 23.01.2015, inculpatul P. M. M. a fost contactat telefonic de către martorul B. A., care i-a solicitat să se deplaseze la barul aparținând S.C. Prima B. S.R.L. din . se întâlni cu acesta și cu martorul D. G. și pentru a clarifica o datorie pe care cel din urmă martor o avea față de inculpat.
Inculpatul P. M. M. împreună cu fratele acestuia, martorul P. I.,s-au deplasat la barul susmenționat,în jurul orei 20:00,cu autoturismul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpat.
În bar, la ora respectivă, se aflau foarte multe persoane, printre care erau și martorii B. A. și D. G..
Discuția dintre inculpatul P. M. M. și martorul D. G. a degenerat, aceștia adresându-și cuvinte jignitoare,pentru ca ulterior să se lovească reciproc. În conflictul iscat între cei doi au intervenit persoanele aflate în bar, iar inculpatul P. a părăsit barul însoțit de martorul P. I.. Cei doi s-au urcat în autoturismul aparținând inculpatului și au plecat către locuința acestora din . au parcurs o distanță de câteva sute de metri, inculpatul P. M. M. a luat hotărârea să se întoarcă la barul aparținând S.C. Prima B. S.R.L. pentru a-și face dreptate. Pentru a pune în aplicare această hotărâre, inculpatul a luat din torpedoul autoturismului pistolul marca N. Compact - model M 2002, seria_, calibru 9 mm, armă cu gaz iritant lacrimogen, pe care o introdusese în mod nelegal în țară și, în momentul în care a trecut prin dreptul barului a executat un număr de 4 focuri de armă în direcția persoanelor aflate în fața barului, unele dintre acestea lovindu-l în zona pieptului pe martorul F. E., care a căzut la pământ. Ulterior,el s-a împăcat cu martorul F., care nu a mai înțeles să formuleze plângere împotriva lui pentru săvârșirea infracțiunii de lovire.
Fiind audiat cu privire la infracțiunile reținute în sarcina sa, inculpatul P. M. M. a recunoscut faptul că a luat hotărârea să folosească pistolul pentru a-i speria pe cei care se aflau la bar și astfel că în timp ce se deplasa pe DN 3B către localitatea Fetești, fără să oprească autoturismul, a tras patru focuri cu pistolul.
Cu privire la proveniența pistolului, inculpatul arată că acesta a fost achiziționat în anul 2008 din Spania și a fost introdus în țară pe data de 16.01.2015, prin vama Nădlac, nedeclarându-l la organele vamale.
Pistolul împreună cu un număr de 29 de cartușe au fost ridicate de organele de poliție de la inculpat.
Faptele inculpatului sunt confirmate de întregul material probator administrat în cauză.
Astfel, în depozițiile lor, martorii F. E., D. G., S. G., P. I., S. V., C. C. M., B. A., B. C. și P. A. au confirmat situația de fapt expusă mai sus.
Situația de fapt reținută este confirmată și de imaginile surprinse în data de 23.01.2015 de camerele de supraveghere instalate la barul aparținând S.C. Prima B. S.R.L., CD-ul cuprinzând aceste imagini fiind atașat la dosar.
Din vizionarea acestor imagini se observă cum la ora 20:18, în fața barului oprește autoturismul marca Mercedes aparținând inculpatului P. M. M., iar la câteva secunde, martorul F. E. se așează în poziția ghemuit, ținând mâinile în zona pieptului, apoi rezemându-se pe peretele clădirii barului.
În același timp din vizionarea imaginilor camerei de supraveghere amplasate în interior se poate observa cum persoanele aflate în local își îndreaptă privirile spre ușa de acces, producându-se apoi neliniște.
Procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice atestă locul, modul și împrejurările în care inculpatul P. M. M. a comis faptele reținute în sarcina lui.
În cauză s-a dispus efectuarea unei constatări criminalistice pentru a se stabili dacă arma și muniția ridicate de la inculpatul P. M. M. sunt în stare de funcționare și dacă pistolul marca N. Compact prezintă urme de tragere.
Din raportul de constatare criminalistică nr._/24.01.2015 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Călărași rezultă că: "pistolul marca N. Compact, model M2002, .-_, calibru 9 mm este în stare de funcționare,că prezintă urme secundare de tragere, reprezentând factori suplimentari ai împușcăturii și muniția pusă la dispoziție este muniție neletală, cu gaze iritant lacrimogene de calibru 9 mm, destinate pistoalelor neletale de calibru 9 mm."
De asemenea, s-a dispus efectuarea unei constatări criminalistice pentru a se stabili dacă, cartușele percutate ridicate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului au fost trase cu pistolul marca N. Compact. Raportul de constatare criminalistică nr._/26.01.2015 a concluzionat că: "cartușele percutate puse la dispoziție au fost trase probabil cu pistolul marca N. Compact, model M2002, .-_."
Din verificările efectuate s-a stabilit că pistolul marca N. Compact, model M 2002, .-_, calibru 9 mm, este încadrat la categoria C (arme supuse autorizării),rândul 24 (arme scurte confecționate special pentru a produce zgomot sau pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, precum și muniția corespunzătoare) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004 R.
În plus, s-a reținut că pentru introducerea pe teritoriul României a oricărui tip de armă, formalitatea ce trebuie îndeplinită la trecerea frontierei este prevăzută de art. 156 alin.1 lit. a din Hotărârea de Guvern nr. 707/2006 (Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României - Legea nr. 86/2006), conform căruia: "... se depune declarație vamală scrisă, în toate cazurile, pentru următoarele mărfuri: a) arme și muniții ...", iar pentru introducerea pe teritoriul României a armelor neletale, Hotărârea Guvernului nr. 130/2005 prevede că se permite de către organele poliției de frontieră numai în condițiile prezentării avizului pentru introducerea armelor neletale în România.
Și Legea nr. 295/28.06.2006 privind regimul armelor și munițiilor prevede că arma putea fi achiziționată doar în baza unei autorizații emise de către organul de poliție al localității de domiciliu prin structura specializată (Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase).
Or, din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române privind deținătorii de arme și muniții (Registrul Național al Armelor Integrat) a rezultat că inculpatul P. M. M. nu este posesor al unei arme, permis de armă sau autorizație de procurare arme, făcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată.
În ceea ce privește săvârșirea de către inculpatul P. M. M. a infracțiunilor de "deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării" prev. de art. 342 alin. 2 C.p. și "uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept" prev. de art. 343 alin. 2 C.p., instanța reține că Legea nr. 295 din 28.06.2004 Repub. privind regimul armelor și al munițiilor stabilește în mod expres condițiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a deține și folosi o armă neletală.
Astfel, la art. 4 alin. 3 se arată că: " armele neletale din categoriile C și D din anexă pot fi deținute și, după caz, purtate și folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiția îndeplinirii procedurilor de înregistrare ori autorizare a acestora, după caz, la/de către autoritățile competente, în condițiile prevăzute de prezenta lege".
La art. 10 alin. 2 se precizează că: " dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării se dobândește de la data emiterii de către autoritățile competente a autorizației de procurare a armei și, după caz, a permisului de armă."
Art. 11 alin. 1 arată că: " autorizația de procurare a armei, permisul de armă, atestatul de colecționar, autorizația temporară de transport și folosire a armei, certificatul de deținător și pașaportul european pentru arme de foc se eliberează de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele județene de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința solicitantul, precum și de către Inspectoratul General al Poliției Române."
De asemenea, art. 57 alin. 1 arată că: " cetățenii români și rezidenții statelor membre cu domiciliul, reședința sau, după caz, locul de rezidență în România, precum și străinii cu ședere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot să procure arme neletale din categoriile C și D din anexă, precum și muniția aferentă de la orice armurier și, după caz, intermediar care comercializează astfel de arme:
a) după obținerea autorizației de procurare potrivit alin. (4), pentru armele prevăzute în categoria C din anexă;"
Art. 58 din lege cu referire la art. 22 alin. 2 prevede că: "în cazul în care arma a fost procurată din afara teritoriului României, termenul prevăzut la alin. (1) este de maximum 15 zile lucrătoare de la data achiziției, dovedită prin actul de proveniență.", iar la art. 23 alin.1 se arată că: " în funcție de scopul pentru care a solicitat autorizarea procurării armei, autoritățile competente pot acorda solicitantului dreptul de deținere sau, după caz, de port sau folosire a armei procurate, făcând mențiune, în mod expres, despre aceasta în conținutul permisului de armă."
Art. 63 alin. 2 arată că: " Este interzis portul armelor neletale, destinate pentru autoapărare, în locuri aglomerate sau neînsoțite de documentul care atestă dreptul de port și folosire."
Art. 64 alin. 1 prevede că: " titularii dreptului de a purta și folosi arme neletale, destinate pentru autoapărare, pot face uz de armă numai în poligoanele autorizate în condițiile prezentei legi sau în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate."
În ceea ce privește procurarea muniției pentru arme neletale, la art. 66 alin. 1 al aceleiași legi se arată că: " muniția aferentă armelor neletale poate fi procurată numai în baza permisului de armă sau, după caz, a certificatului de deținător, de la armurierii autorizați să o comercializeze."
Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv, măsură ce a fost menținută și în procedura de cameră preliminară,având în vedere gravitatea faptelor comise de el.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, inculpatul a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată și a precizat că înțelege să se judece doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Din probele administrate în cauză,instanța apreciază că în drept:1. faptele inculpatului P. M. M. care, în luna ianuarie 2015 a introdus în România, pistolul neletal marca N. Compact, calibru 9 mm și un număr de cel puțin 33 de cartușe. fără a îndeplini formalitățile legale și obligatorii de declarare vamală a acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă calificată,prev. de art. 271 din leg. 86/2006 privind codul vamal.
2.Faptele inculpatului P. M. M. care, în seara zilei de 23.01.2015, în jurul orei 20:00, a executat fără drept, patru focuri de armă cu pistolul marca N. Compact - model M2002 .-_, calibru 9 mm, asupra persoanei vătămate F. E., armă deținută fără drept, creând o stare generală de neliniște și tulburând ordinea și liniștea publică, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, prev. de art. 342 alin. 2 C.p., uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept,prev. de art. 343 alin. 2 C.p. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C.p.
La individualizarea pedepselor aplicate,instanța a avut în vedere gravitatea faptelor comise de acesta,modalităților concrete în care le-a săvârșit,pe timp de noapte, în loc public, precum și faptul că inculpatul este tânăr, nu este cunoscut cu antecedente penale,are un copil în întreținere și este cunoscut în comunitate ca o persoană care nu a creat probleme . Deși a invocat comiterea faptelor sub imperiul unei puternice tulburări ,generată de faptul că ar fi fost loviți și el și fratele său,de ceilalți participanți la incident, instanța nu a reținut acest aspect ,având în vedere faptul că, inculpatul a părăsit inițial locul comiterii faptelor, revenind ceva mai târziu, ceea ce denotă că a avut posibilitatea de a alege cum să procedeze și nu a acționat intempestiv.
Urmează a face în cauză aplicarea disp. art. 396 al.10 N.C.p.p., reducând limitele de pedeapsă ale infracțiunilor săvârșite de inculpat, cu 1/3, față de faptul că acesta a înțeles să recunoască în totalitate faptele și să se judece doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunilor, dar și cele personale ale inculpatului ,mai sus reținute, instanța urmează a-l condamna în baza textelor lege mai sus menționate,pentru săvârșirea infracțiunii de deținere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, prev. de art. 342 alin. 2 C.p. ,la o pedeapsă de 3 luni închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art. 343 alin. 2 C.p ,la o pedeapsă de 6 luni închisoare ; pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C.p ,la o pedeapsă de 3 luni închisoare și pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Întrucât infracțiunea de contrabandă calificată impune,prin gravitatea ei și interzicerea exercitării unor drepturi, ca pedeapsă complementară,în baza art. 67 al.2 N.C.P. urmează a interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a și b N.C.P. pe o durată de 2 ani,calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În art.65 al.1 N.C.P. urmează a interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a și b N.C.P., pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
Având în vedere că faptele săvârșite de inculpat au fost realizate în condițiile concursului real, mai înainte de a fi condamnat pentru vreuna din ele, urmează ca în baza art.39 alin.1 lit. b N.C.P. coroborat cu art.38 al. 1 N.C.P. a contopi pedepsele pronunțate prin prezenta sentință, de 2 ani închisoare, de 3 luni închisoare, de 6 luni închisoare, respectiv de 3 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare ,la care se va adauga sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică 4 luni închisoare, el urmând a executa o pedeapsă totală de 2 ani și 4 luni închisoare și în baza art. 67 al.2 N.C.P. a-i interzice exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a și b N.C.P. pe o durată de 2 ani, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe .
Instanța apreciază că scopul pedepsei și reeducarea lui se pot realiza și fără aplicarea unei pedepse privative de libertate,având în vedere că a dat dovezi temeinice de îndreptare prin atitudinea de recunoaștere și regret avută pe parcursul procesului. Ținând cont și de faptul că pedeapsa aplicată nu este mai mare de 3 ani, că și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, instanța apreciază că în cauză se poate face aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere.
Ca atare,în baza art. 91-92 C.p. urmează a dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Urmează a atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 N.C.P.,privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 93 N.C.P. urmează a pune în vedere inculpatului: - să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;-să anunțe,în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;- să comunice schimbarea locului de muncă;- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în cadrul Primăriei . comunității, pe o perioadă de 60 de zile.
Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Călărași urmează a lua măsurile necesare, conform art. 94 al.3 N.C.P., pentru executarea de către inculpat a obligațiilor mai sus prevăzute .
În baza art. 72 al.1 N.C.P. urmează a deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință perioada reținerii de 24 h și arestării preventive de la 24.01.2015 la zi.
În baza art. 399 al. 3 lit. b N.C.P.P. urmează a dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 6 din 24.01.2015,emis de Judecătoria Călărași,în dosarul nr._ ,dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 112 lit. f N.C.P. urmează a dispune confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a unei arme marca N. Compact- model M 2002, .-_, calibru 9 mm și a 25 buc. cartușe cu gaz iritant lacrimogen cal 9 mm, aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Călărași, conform dovezii .,nr._.
Onorariu apărător din oficiu în sumă de 100 lei urmează a fi avansat către B.A. Călărași - av. M. L.,din fondurile Ministerului de Justiției.
În baza art.274 al.1 N.C.P.P. urmează a obliga inculpatul la plata sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Condamnă pe inculpatul P. M. M., fiul lui I. și E., născut la data de 25.05.1980 în mun. Fetești, jud. Ialomița, CNP -_, studii 12 clase, administrator, domiciliat în com. B., ., jud. Călărași, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, prev. de art. 342 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 396 al.10 N.C.P.P.,la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
Condamnă pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art. 343 alin. 2 C.p cu aplic. art. 396 al.10 N.C.P.P.,la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
Condamnă pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C.p cu aplic. art. 396 al.10 N.C.P.P.,la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
Condamnă pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplic. art. 396 al.10 N.C.P.P.,la o pedeapsă de 2 ani închisoare și în baza art. 67 al.2 N.C.P. îi interzice exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a și b N.C.P. pe o durată de 2 ani, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art.39 alin.1 lit. b N.C.P. coroborat cu art.38 al. 1 N.C.P. contopește pedepsele pronunțate prin prezenta sentință, de 2 ani închisoare, de 3 luni închisoare, de 6 luni închisoare, respectiv de 3 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare ,la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică 4 luni închisoare, el având de executat o pedeapsă totală de 2 ani și 4 luni închisoare și în baza art. 67 al.2 N.C.P. îi interzice exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a și b N.C.P. pe o durată de 2 ani, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe .
În baza art.65 al.1 N.C.P. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a și b N.C.P.
În baza art. 91-92 N.C.P. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat de la data de rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 N.C.P.,privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 93 N.C.P. pune în vedere inculpatului: -să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;-să anunțe,în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;- să comunice schimbarea locului de muncă;- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în cadrul Primăriei . comunității, pe o perioadă de 60 de zile.
Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Călărași va lua măsurile necesare conform art. 94 al.3 N.C.P. pentru executarea de către inculpat a obligațiilor mai sus prevăzute.
În baza art. 72 al.1 N.C.P. deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință perioada reținerii de 24 h și arestării preventive de la 24.01.2015 la zi.
În baza art. 399 al. 3 lit. b N.C.P.P. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 6 din 24.01.2015,emis de Judecătoria Călărași,în dosarul nr._ ,dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 112 lit. f N.C.P. dispune confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a unei arme marca N. Compact- model M 2002, .-_, calibru 9 mm și a 25 buc. cartușe cu gaz iritant lacrimogen cal 9 mm, aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Călărași, conform dovezii .,nr._.
Onorariu apărător din oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat către B.A. Călărași - av. M. L.,din fondurile Ministerului de Justiției.
În baza art.274 al.1 N.C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .
Cu apel în 10 zile de la comunicarea prezentei.
Pronunțată în ședința publică din 2.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. D. E. D. M.
Red .E.D.
Tehnored DM
Ex.5 / azi 6.04.2015
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 113/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
|---|








