Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 84/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 84/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 28-04-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 84
Ședința publică de la 28 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. M.
Grefier: C. E.
Ministerul Public reprezentat de procuror G. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul H. D., trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul nr. 1547/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 C. pen..
Prezența și dezbaterile pe fond ale părților au avut loc în ședința publică din 21 aprilie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 28 aprilie 2015.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina emis la data de 16.01.2015 sub nr. 1547/P/2011 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul H. D., fiul lui P. și E., născut la 11 ianuarie 1976 în Câmpina, jud. Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cp, constând în aceea că în noaptea de 12/13.05.2011, în jurul orei 00:15, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus pe . mun. Campina autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare W97897H, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limitele legale.
Prin încheierea de ședință din data de 19.03.2015, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 al. 2 Cpp, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt: în noaptea de 12/13.05.2011, în jurul orei 00:15, după ce a consumai băuturi alcoolice, inculpatul H. D. a condus pe . mun Câmpina autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare W97897H. Inculpatul a fost oprit în trafic de organele de poliție. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul Alcotest Drager A7410, care la ora 00:29 a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpina, unde i-au fost recoltate două probe de sânge, la ora 00:50 și la ora 01:50.
Din buletinul de analiză toxicologică nr. 887/888 întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Ploiești a rezultat că la ora 00:50 inculpatul avea o alcoolemie de 2,10 g/l, iar la ora 01:50 a prezentat o alcoolemie de l,95 g/l.
H. D. a declarat organelor de cercetare penală că în seara zilei de 12.05.2011, în timp ce se afla în mun. Câmpina, . orar 22:00-22:30 a consumat un litru de bere La rugămintea vecinului său Ș. I., a acceptat să conducă autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare W97897H până la Spitalul municipal Câmpina, unde l-a transportat pe fiul acestuia, Ș. R., care se simțea rău. În timp ce se deplasa spre domiciliu a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție și testat cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la Spitalul Câmpina unde i-au fost prelevate mostre biologice (sânge) pentru stabilirea
alcoolemiei.
Inculpatul Hogorog D. a recunoscut în faza de urmărire penală și a regretat fapta comisă.
Situația de fapt reținută rezultă cu certitudine din mijlocele de probă administrate în faza urmăririi penale: proces-verbal de constatare (f. 6), proces verbal de recoltare, examen clinic (f. 8), buletin de analiză toxicologică alcoolemie inculpat (f. 10), declarație martor P. A. (f. 16), bon etilotest (f. 19), declarații inculpat (f. 20) și fișa cazier judiciar (f. 13), coroborate cu declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată ( f. 16-17).
Cu ocazia audierii sale în instanță, cu respectarea garanțiilor procesuale, la termenul de judecată din 21.04.2015, inculpatul a declarat că solicită aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 375 Cpp, că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, are cunoștință de probele administrate pe parcursul urmăririi penale, pe care și le însușește, solicitând judecarea sa în baza acestora, conform dispozițiilor legale care reglementează judecarea în cazul recunoașterii învinuirii, regretând comiterea faptei. Totodată, inculpatul a precizat că solicită aplicarea pedepsei cu amenda penală, având posibilitatea de a o achita (f. 16-17).
Potrivit disp. art. 5 alin. 1 NCp, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014 “în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. Identificarea legii penale mai favorabile se face din perspectiva a patru criterii: condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării. Aplicarea interpretării legii penale mai favorabile presupune operațiuni de verificare a dispozițiilor ambelor legi pentru fiecare instituție în parte și o comparare finală, o evaluare și o alegere a uneia din cele două legi ca fiind mai favorabilă. Cu privire la criteriul condițiilor de sancționare, instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este cea care prevede posibilitatea aplicării unei sancțiuni mai blânde, avându-se în vedere limitele sancțiunilor dar și natura acestora.
Astfel, având în vedere că potrivit art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, conducerea de către o persoană a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar art. 336 din NCp prevede pentru această infracțiune pedeapsa închisorii alternativ cu amenda, vizând astfel o sancțiune mai blândă, față de disp. art. 5 NCp și de aplicarea criteriului naturii sancțiunilor la determinarea legii penale mai favorabile, fapta inculpatului urmează a fi încadrată din punct de vedere juridic în prevederile noii legi penale, apreciată de instanța de judecată ca legea penală favorabilă acestuia.
În drept: fapta inculpatului H. D., care în noaptea de 12/13.05.2011, în jurul orei 00:15, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus pe . mun. Campina autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare W97897H, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limitele legale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin 1 Cp.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal în vigoare, reduse cu o pătrime conform art. 396 al. 10 rap. la art. 375 Cpp, iar conform art. 74 Cp, va avea în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite de norma penală incriminatoare, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care este în vârstă de 39 de ani, nu este căsătorit, absolvent de studii gimnaziale, este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând comiterea faptei, considerente în raport de care va aplica acestuia o pedeapsă cu amenda penală, făcând aplicarea disp. art. 61 alin 3 și 4 lit. c NCP, într-un cuantum dozat corespunzător realizării scopului educativ - preventiv și punitiv al pedepsei.
În raport de cele reținute, instanța urmează a aplica inculpatului o pedeapsă cu amenda penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.
În baza art.404 alin.4 Cpp, urmează a atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 63 alin. 1 și 3 Cp, privind posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
Ca urmare a condamnării, în baza art. 274 alin. 1 Cpp, urmează a obliga inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 61 alin. 1, 2, 3, 4 lit. c Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul H. D., fiul lui P. și E., născut la 11 ianuarie 1976 în Câmpina, jud. Prahova, domiciliat în Câmpina, ., ., jud. Prahova, posesor al CI . nr._, CNP_, cetățean român, stagiu militar îndeplinit, studii gimnaziale, necăsătorit, cunoscut cu antecedente penale, la o pedeapsă de 4.000 lei amendă penală (200 zile amendă x 20 lei/zi), pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 63 Cod penal.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul să plătească statului suma de 900 lei cheltuieli judiciare.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. C. E.
Red. PM/JV/2 ex./18.05.2015
Poz. Exec. P..: 160/2015
← Înlocuirea pedepsei amenzii. Art.560 NCPP. Sentința nr.... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... → |
---|