Eşalonarea plăţii amenzii penale. Art.497 NCPP. Sentința nr. 126/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 126/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 11-06-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA PENALA Nr. 126/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier E. C.
Ministerul Public reprezentat de procuror G. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii, de eșalonare a plății amenzii penale formulate de petentul Ț. I. M., condamnat prin sentința penală nr. 1/13.01.2015 a Judecătoriei Câmpina.
Prezența și dezbaterile pe fond ale părților au avut loc în ședința publică din 02 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 11 iunie 2015.
INSTANTA
Asupra cauzei penale de față
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 29.04.2015 petentul, T. I. M. în temeiul art. 559 al. 2 Cpp, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună eșalonarea în rate lunare, pe o perioadă de doi ani, a plății amenzii penale în cuantum de 1980 lei ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1/13.01.2015 a Judecătoriei Câmpina.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că îi este imposibil să achite amenda penală integral, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, întrucât starea de sănătate nu ii mai permite sa presteze o munca remunerata in Suedia unde locuiește de 27 de ani.
La cerere a fost anexată corespondenta purtata prin e-mail cu aparatorul din dosarul de fond,av O. A. in vederea formulării prezentei cereri.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 559 alin. (2) C. proc. pen.
A fost depus de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Câmpina referat privind executarea sentinței penale nr. 1/13.01.2015 a Judecătoriei Câmpina din cuprinsul căruia rezultă că sentința penală menționată a rămas definitivă la data de 2.01.2015 prin neapelare,s-a emis înștiințare de plată la data de 27.01.2015, termenul de achitare a amenzii penale fiind până la data de 27.04.2015.
S-a atașat dosarul_ al Judecătoriei Câmpina in care s-a pronunțat sentința penala nr . 1/13.01.2015
Deși legal citat la domiciliul procesual ales, petentul nu s-a prezentat in instanța.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința penală nr. 1/13.01.2015 a Judecătoriei Câmpina, definitivă la data de 2.01.2015 prin neapelare, în baza art. 485 alin. 1 lit. a C.p.p., a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Câmpina cu inculpatul
C. F., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 1761/P/2014 și, în consecință, în baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 61 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. c Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1.980 lei amendă penală, constituită din 180 zile amendă x 11 lei/zi, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului. Totodată, în baza art. 404 alin. 4 C.p.p., i-a fost atrasă atenția asupra disp. art. 63 alin. 1 și 3 Cod penal, privind posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii penale cu închisoarea, iar, în baza art. 274 alin. 1 C.p.p., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 559 al. 2 Cpp, când cel condamnat se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, prev. de art. 559 al. 1 Cpp, se poate dispune eșalonarea plății amenzii pe o perioadă de cel mult doi ani, în rate lunare.
Având în vedere susținerile din cererea formulata de petent și analizând actele dosarului atașat din care rezultă că acesta este pensionat de boală, având grave probleme la coloana vertebrală,ce impun costuri cu tratament și transport,ce depășesc cu mult venitul obținut din pensia de boală, deține permis de conducere pentru persoane cu handicap,instanța apreciază că această situație poate fi asimilată stării de imposibilitate obiectivă de achitare integrală, într-o singură tranșă a amenzii penale, fiind îndeplinită astfel condiția prev. de art. 559 al. 2 Cpp.
Pe cale de consecință, apreciind-o întemeiată, urmează a admite cererea petentului, iar, în baza art. 559 al. 2 Cpp, se va dispune eșalonarea plății amenzii penale în cuantum de 3.300 lei, aplicată inculpatului C. F. prin sentința penală nr. 85/28.04.2015 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin neapelare, în 24 rate lunare a câte 137,5 lei fiecare, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe
În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare urmează a rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul T. I. M., CNP_ ,cu domiciliul în Suedia, Goteborg-Byalagsgatan nr.9C, .>cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat O. P. A., situat in mun Campina, . 23,jud.Prahova
În baza art. 559 alin. 2 C.p.p. dispune eșalonarea plății amenzii penale în cuantum de 1980 lei aplicată inculpatului Ț. I. M., CNP_, fiul lui T. și E., născut la 03 iulie 1957 în Câmpina, jud. Prahova, cetățean suedez, cu domiciliul în Suedia, Goteborg-Byalagsgatan nr.9C, . SWE nr._ eliberat de autoritățile suedeze la 02.06.2014, prin sentința penală nr. 1/13.01.2015 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin neapelare, în 10 rate lunare a câte 198 lei fiecare, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
P. M. C. E.
E.C. 15 Iunie 2015
Red. PM/BMC
4 ex./
← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... → |
---|