Reabilitare judecătorească (art.527 NCPP). Sentința nr. 41/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 41/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 7396/204/2014
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 41
Ședința publică din data de 03.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. S.
Grefier: Șinc A.-M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. M. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale privind pe petentul D. D. A., având ca obiect reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP).
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința din data de 17.02.2015, aspect consemnat în încheierea de ședință ce face partea integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 03.03.2015, hotărând astfel:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată la data de 28.10.2014 sub nr._, petentul D. D. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reabilitarea judecătorească din pedepsele de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 163 /14.12.1993 pronunțată de Tribunalul M. Cluj; 4 (patru) ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 200 /06.03.1997 pronunțată de Judecătoria Câmpina; 2 (ani) și 6 (șase) luni închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 344/09.09.2002 pronunțată de Tribunalul Prahova și 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 2644/29.09.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că au fost îndeplinite termenele și condițiile impuse de lege, precizând că s-a îndeplinit termenul de patru ani, prev. de art. 166 lit. a Cpp, pedeapsa pe care a executat-o pentru ultima condamnare fiind de trei ani și șase luni, conform sentinței penale nr. 2644/20.09.2006 a Judecătoriei Timișoara. De asemenea, a arătat că executarea acestei pedepse a luat sfârșit în luna august 2008, termenul fiind îndeplinit conform art. 167 Cpp.
Totodată, petentul a precizat că îndeplinește condițiile prev. de art. 168 Cpp, în sensul că nu a mai săvârșit o altă infracțiune în intervalul cerut de art. 166 lit. a și, de asemenea, a achitat cheltuielile judiciare stabilite prin hotărârile definitive de condamnare.
Petentul a mai învederat instanței că după eliberare a fost angajat la diverse unități, a absolvit un curs de pregătire profesională și a avut o bună condamnare în familie și societate. De asemenea, a precizat că a locuit la Timișoara, iar în prezent are domiciliul în Poiana Câmpina, jud. Prahova, la părinții săi, pe care îi îngrijește.
În susținerea cererii sale, petentul a atașat acesteia un set de înscrisuri, reprezentând copii legalizate de pe hotărârile de condamnare, certificat de atestare fiscală, adeverință de venit, copie de pe carte de muncă și de pe certificate școlarizare, acte medicale și caracterizări (f. 7-52).
Din oficiu s-a dispus comunicarea fișei de cazier judiciar a petentului (f. 53).
La termenul de judecată din data de 23.12.2014, petentului i-a fost încuviințată cererea de amânare a cauzei pentru a avea posibilitatea de a depune la dosar dovada de achitare a despăgubirilor civile la care a fost obligat prin sentința penală nr. 200/1997 a Judecătoriei Câmpina. Ca urmare, petentul a depus la dosar adeverințe eliberate de părțile civile, care atestă faptul că au încasat de la persoana condamnată sumele la care a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile (f. 62, 63, 64).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare, stabilită prin S.P. nr. 163 /14.12.1993 pronunțată de Tribunalul M. Cluj, definitivă prin decizia nr. 79/10.11.1994 a Curții Militare de Apel, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 333 al. 3 Cp și art. 208-209 al. 1 lit. a, e și g Cp, cu aplic. art. 33, 34 Cp. Totodată, s-a dispus obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, stabilită prin S.P. nr. 200 /06.03.1997 pronunțată de Judecătoria Câmpina, definitivă prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere, prev. de art. 208-209 lit. e, g Cp, art. 217 al. 1 Cp și art. 208-209 lit. g și i Cp, cu aplicarea art. 33, 34 Cp. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat și, totodată, a fost obligat la cheltuieli judiciare, astfel: 350.000 lei către partea civilă . Poiana Câmpina, 30.000 lei către partea civilă Cooperativa de consum Câmpina pentru Restaurantul Poiana Câmpina și 800.000 lei către partea civilă Paloma 93 SRL Poiana Câmpina.
Petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 (ani) și 6 (șase) luni închisoare stabilită prin S.P. nr. 344/09.09.2002 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin decizia 3578/2003 a CSJ, pentru săvârșirea infracțiunilor tâlhărie și ultraj, prev. de art. 211 al. 1, 2 lit. b și c Cp și art. 239 al. 2, 3 Cp, cu aplicarea art. 33 și 34 Cp. De asemenea, a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, stabilită prin S.P. nr. 2644/29.09.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă prin decizia 387/R/2007 a Curții de Apel Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și conducere fără permis, prev. de art. 208-209 al. 1 lit. e, g și i Cp și art. 78 al. 1 OUG 195/2002. Totodată, a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit disp. art. 166 al. 1 lit. a Cp, condamnatul poate fi reabilitat la cerere, după împlinirea unui termen de patru ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de doi ani, care nu depășește cinci ani.
Potrivit art. 167 al. 5 Cp, în cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea și curge de la data executării ultimei pedepse.
În ceea ce privește aceste două condiții impuse de lege, instanța constată că pedeapsa cea mai grea la care petentul a fost condamnat este cea de patru ani închisoare aplicată de Judecătoria Câmpina, astfel că termenul de reabilitare este cel prev. de art. 166 al. 1 lit. a Cp, fiind de patru ani, și se calculează de la data considerării ca executată a pedepsei aplicate de Judecătoria Timișoara. Potrivit fișei de cazier judiciar depusă la dosar, termenul de reabilitare a început să curgă la expirarea termenului de 437 zile pentru care a fost liberat condiționat la data de 02.11.2007, astfel că termenul de reabilitare s-a împlinit în luna ianuarie 2013.
Potrivit art. 168 Cp, cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții: nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prev. la art. 166 și a achitat integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre.
Față de împrejurarea că din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese faptul că acesta nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prev. la art. 166 Cp, iar din certificatul de atestare fiscală și din adeverințele depuse la dosar reiese faptul că acesta a achitat integral cheltuielile judiciare și despăgubirile civile la care a fost obligat, instanța constată că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 168 Cp.
Având în vedere cele ce preced, instanța urmează a dispune admiterea cererii formulate de petent, apreciind-o întemeiată și legală.
Pe cale de consecință, în temeiul disp. art. 529 și urm. Cpp. cu ref. la art. 166 și urm. Cp, se va dispune reabilitarea judecătorească a petentului D. D. A., fiul lui I. și A., născut la data de 18.12.1971 în Câmpina, jud. Prahova, CNP_, domiciliat în Poiana Câmpina, nr. 176, jud. Prahova, din pedepsele de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 163 /14.12.1993 pronunțată de Tribunalul M. Cluj; 4 (patru) ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 200 /06.03.1997 pronunțată de Judecătoria Câmpina; 2 (ani) și 6 (șase) luni închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 344/09.09.2002 pronunțată de Tribunalul Prahova și 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 2644/29.09.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara, urmând a se face cuvenitele mențiuni, conform art. 537 Cpp.
Ca urmare a admiterii cererii, în conformitate cu disp. art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare urmează a rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul D. D. A..
În temeiul disp. art. 529 și urm. Cpp. cu ref. la art. 166 și urm. Cp, dispune reabilitarea judecătorească a petentului D. D. A., fiul lui I. și A., născut la data de 18.12.1971 în Câmpina, jud. Prahova, CNP_, domiciliat în Poiana Câmpina, nr. 176, jud. Prahova, din pedepsele de:
- 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare, stabilită prin S.P. nr. 163 /14.12.1993 pronunțată de Tribunalul M. Cluj;
- 4 (patru) ani închisoare, stabilită prin S.P. nr. 200 /06.03.1997 pronunțată de Judecătoria Câmpina;
- 2 (ani) și 6 (șase) luni închisoare stabilită prin S.P. nr. 344/09.09.2002 pronunțată de Tribunalul Prahova;
- 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, stabilită prin S.P. nr. 2644/29.09.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
După rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale se vor face cuvenitele mențiuni conform art. 537 Cpp.
În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. S. E. Șinc A. M.
Red. TSE/JV/4 ex./20.03.2015
← Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Sentința nr.... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei (art.483 NCPP). Sentința... → |
---|