Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 591/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 591/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 6269/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

Sentința penală nr. 591/2015

Ședința publică din 06.05.2015

Instanța constituită din:

Judecător: M. Ș. G.

Grefier: A. G. P.

Ministerul Public reprezentat prin d-na. L. A., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol se află judecarea cauzei penale referitoare la inculpatul L. I. privind acordul de recunoastere a vinovăției pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. (1) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 din C.p.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.04.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de o perioadă mai îndelungată în vederea deliberării a stabilit pronunțarea la data de 06.05.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 02.04.2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub nr._, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. cu inculpatul L. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. (1) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 din C.p.

Prin actul de sesizare s-a reținut, în esență, că, la data de 04.10.2011, notarul public D. I. a depus la P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. un denunț penal prin care învedera organelor judiciare faptul că numiții K. M. (CNP_), Jakab I.-A. și L. I., în cursul lunii septembrie 2011, au declarat în cadrul procedurii succesorale a defunctului K. M. (K. N. în unele acte) că acesta din urmă nu a avut și nu are alți moștenitori în afară de numitul K. M. (CNP_), în realitate, însă, existând și alți succesori în afară de acesta, care au fost privați astfel de dreptul lor legal de moștenire de pe urma defunctului.

Pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit faptul că în cursul lunii septembrie 2011, la biroul notarului public D. I. situat în . s-a deschis procedura succesorală a defunctului K. M. (K. N. în unele acte), decedat la data de 21.08.1996. La deschiderea procedurii, s-a prezentat numitul K. M. (CNP_) care a declarat că este unicul moștenitor al defunctului în calitate de nepot al acestuia, tatăl său, numitul K. Ș. (fiul al defunctului) fiind decedat. În cadrul procedurii succesorale, pe lângă K. M. (CNP_) au fost audiați, sub prestare de jurământ, martorii Jakab I.-A. și L. I., prezentați notarului public de către numitul K. M. (CNP_). Acești doi martori au declarat că l-au cunoscut pe defunct în calitate de prieteni de familie și cunosc despre el faptul că la data decesului era necăsătorit și că a avut un singur fiu, în speță pe numitul K. Ș. (decedat), care la rândul său a avut tot un singur fiu, în speță pe numitul K. M. (CNP_) și că în afară de acesta din urmă nu există alți moștenitori. Ca urmare a acestor declarații, numitului K. M. (CNP_) i-a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 67/13.09.2011 prin care se atribuia acestuia întreaga masă succesorală rămasă după defunct, compusă din imobilul situat în mun. Cluj-N., ., în speță teren intravilan și casă. În baza acestui certificat de moștenitor, la data de 23.09.2011 K. M. (CNP_) a înstrăinat acest imobil numiților B. A. și O. F.. Cu toate acestea, la data de 27.09.2011, posibil cuprins de remușcări, numitul K. M. (CNP_) a revenit în fața aceluiași notar, în fața căruia a dat o declarație potrivit căreia situația sa familială prezentată inițial nu corespunde realității, solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu doar patru zile în urmă.

În realitate, s-a stabilit că numitul K. M. (K. N. în unele acte) a avut în realitate 4 copii, respectiv pe K. F. și K. Ș. (în urma primei căsătorii cu numita Jakab C.) și K. Iulianna (căsătorită G.) și K. R. (căsătorită L.), în urma încheierii celei de-a doua căsătorii cu numita D. M.. Astfel că îndreptățiți la moștenire, pe lângă numitul K. M. (CNP_) care-1 înlocuia pe tatăl său K. Ș. (decedat) mai erau și K. Iulianna (căsătorită G.), K. R. (căsătorită L.), respectiv moștenitorii lui K. F. (decedat și el): soția supraviețuitoare K. V. și fiii K. S., K. F. și K. Jeno (deși aceștia doi din urmă renunțaseră la partea lor de moștenire de pe urma tatălui). Fiind audiați în cauză, numiții L. R., K. V. și K. Jeno au declarat faptul că nu-i cunosc pe L. I. și Jakab I.-A. și nu au auzit să se vorbească vreodată de aceștia, nefiind prieteni de familie, în consecință cei doi neputând cunoaște în mod direct situația lor familială așa cum au declarat în fața notarului public. Numitul K. M. (CNP_) nu a mai putut fi audiat cu privire la evenimentele descrise anterior, acesta din urmă decedând la data de 31.08.2012.

La baza acestei situații de fapt, au fost rețimnute următoarele probe: copii ale actelor notariale – certificate de moștenitor, încheieri notariale, declarațiile martorilor L. I. și Jakab I.-A., contract de vânzare-cumpărare, copii ale actelor de identitate, ale certificatelor de naștere sau de căsătorie (filele 5-16, 24-31); declarațiile martorilor L. R. (filele 17-19), K. JENO (filele 20-21), K. V. (filele 22-23) și D. I. (filele 34-36); fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 70).

Potrivit acordului de recunoaștere a vinovăției, probele administrate în cursul urmăririi penale au condus la stabilirea felului și cuantumului pedepsei de către procuror, respectiv: aplicarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. (1) din V.C.p., cu aplic. art. 5 din N.C.p., precum și a pedepselor accesorii.

În temeiul art. 36 al. (1) din V.C.p. rap. la art. art. 34 lit. b) din V.C.p. cu aplic. art. 5 din N.C.p., s-a constatat că fapta din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 697/31.05.2013 a Judecătoriei Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr. 40/A/05.02.2014 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, care a fost suspendată sub supraveghere conform art. 86¹ și art. 86² din V.C.p.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, art. 86 ind. 5 rap. la art. 85 al. (1) din V.C.p. s-a concluzionat că se impune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 697/31.05.2013 a Judecătoriei Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr. 40/A/05.02.2014 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 36 al. (1) din din V.C.p. rap. la art. 33 lit. a) din din V.C.p. și art. 34 al. (1) lit. b) din din V.C.p. cu aplic. art. 5 din N.C.p., s-a propus descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 697/31.05.2013 a Judecătoriei Cluj-N., definitivă prin decizia penală nr. 40/A/05.02.2014 a Curții de Apel Cluj și repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente de 2 ani și 6 luni închisoare, 2 luni închisoare, respectiv 1 lună închisoare, care să se contopească conform art. 36 al. (1) din din V.C.p. la art. 33 lit. a) din din V.C.p. și art. 34 al. (1) lit. b) din V.C.p. cu aplic. art. 5 din N.C.p. cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând a se aplica pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și să se stabilească pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹ din V.C.p. cu aplic. art. 5 din C.p. s-a propus să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare prev. de art. art. 86² din V.C.p. de 2 ani, la care se adaugă cuantumul pedepsei închisorii aplicate (de 3 ani), rezultând un termen de încercare de 5 ani, care va fi calculat conform art. 86 ind. 5 al. (2) din V.C.p., de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv începând cu data de 05.02.2014.

În temeiul art. 71 al. (2) din V.C.p., cu aplic. art. 5 din N.C.p., să se interzică inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. (1) lit. a teza a II-a din V.C.p. pe perioada prev. de art. 71 al. (2) din V.C.p.

În baza art. 71 al. (5) din V.C.p., să se dispună suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare;

În temeiul art. 86 ind. 3 al. (1) din V.C.p., pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probațiune; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a fi controlate mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 ind. 4 al. (2) din V.C.p., să se atragă atenția inculpatului că în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea în întregime a pedepsei.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 din C.p.p.

Astfel, din materialul probator administrat în cursul urmăririi penală rezultă aceeași situație de fapt ca cea reținută în acordul de recunoaștere a vinovăției, anume că, la data de 08.09.2011, fiind audiat în calitate de martor în cadrul unei proceduri succesorale notariale, inculpatul L. I. a făcut afirmații mincinoase în fața notarului public D. I., declarând că defunctul K. M. (K. N. în unele acte) nu a avut și nu are alți moștenitori în afară de numitul K. M., acestuia din urmă fiindu-i atribuită astfel întreaga masă succesorală a defunctului, în realitate, însă, existând și alți moștenitori în afară de acesta, care au fost privați astfel de dreptul lor legal de moștenire.

Situația de fapt menționată rezultă din următoarele mijloace de probă:

Din copiile ale actelor notariale – certificatul de moștenitor, încheierile notariale, declarațiile martorilor L. I. și Jakab I.-A. – rezultă că în cursul lunii septembrie 2011, la biroul notarului public D. I. situat în ., s-a deschis procedura succesorală a defunctului K. M. (K. N. în unele acte), decedat la data de 21.08.1996. La deschiderea procedurii, s-a prezentat numitul K. M. care a declarat că este unicul moștenitor al defunctului în calitate de nepot al acestuia, tatăl său, numitul K. Ș. (fiul al defunctului) fiind decedat. În cadrul procedurii succesorale, pe lângă K. M. au fost audiați, sub prestare de jurământ, martorii Jakab I.-A. și L. I., prezentați notarului public de către numitul K. M.. Acești doi martori au declarat că l-au cunoscut pe defunct în calitate de prieteni de familie și cunosc despre el faptul că la data decesului era necăsătorit și că a avut un singur fiu, în speță pe numitul K. Ș. (decedat), care la rândul său a avut tot un singur fiu, în speță pe numitul K. M. și că în afară de acesta din urmă nu există alți moștenitori.

Totodată, s-a emis încheierea finală din 13.09.2011 (f. 7-8) prin care B.N.P. D. I. a închis procedura succesorală notarială și a dispus emiterea certificatului de moștenitor.

Numitului K. M. i-a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 67/13.09.2011 (f. 5-6) prin care se atribuia acestuia întreaga masă succesorală rămasă după defunct, compusă din imobilul situat în Mun. Cluj-N., ., în speță teren intravilan și casă.

Folosind certificatul de moștenitor, la data de 23.09.2011, K. M. a înstrăinat acest imobil numiților B. A. și O. F. (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1919/23.09.2011 de către B.N.P. D. I. – f. 11-13). Cu toate acestea, la data de 27.09.2011 numitul K. M. a revenit în fața aceluiași notar, în fața căruia a dat o declarație potrivit căreia situația sa familială prezentată inițial nu corespundea realității, solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu doar patru zile în urmă.

Din copiile actelor de identitate, ale certificatelor de naștere sau de căsătorie (f. 5-16, 24-31), coroborate cu declarațiile martorilor L. R. (f. 17-19), K. JENO (f. 20-21), K. V. (f. 22-23) și D. I. (f. 34-36) reiese lipsa de realitate a celor afirmate de inculpatul L. I. cu ocazia desfășurării procedurii succesorale notariale, în sensul că K. M., decedat la data de 21.08.1996 ar fi avut un singur copil, pe K. Ș., decedat la data 27.05.1989, care la rândul său ar fi avut un singur copil, pe K. M..

În realitate, numitul K. M. (K. N. în unele acte) a avut 4 copii, respectiv pe K. F. și K. Ș. (în urma primei căsătorii cu numita Jakab C.) și K. Iulianna (căsătorită G.) și K. R. (căsătorită L.), în urma încheierii celei de-a doua căsătorii cu numita D. M.. Astfel că îndreptățiți la moștenire, pe lângă numitul K. M. (CNP_) care-l înlocuia pe tatăl său K. Ș. (decedat) mai erau și K. Iulianna (căsătorită G.), K. R. (căsătorită L.), respectiv moștenitorii lui K. F. (decedat și el): soția supraviețuitoare K. V. și fiii K. S., K. F. și K. Jeno (deși aceștia doi din urmă renunțaseră la partea lor de moștenire de pe urma tatălui). Fiind audiați în cauză, numiții L. R., K. V. și K. Jeno au declarat faptul că nu-l cunosc pe L. I. și nu au auzit să se vorbească vreodată de aceștia, nefiind prieteni de familie, în consecință cei doi neputând cunoaște în mod direct situația lor familială așa cum au declarat în fața notarului public.

În drept, fapta inculpatului L. I. care la data de 08.09.2011, fiind audiat în calitate de martor în cadrul unei proceduri succesorale notariale, a făcut afirmații mincinoase în fața notarului public D. I., declarând că defunctul K. M. (K. N. în unele acte) nu a avut și nu are alți moștenitori în afară de numitul K. M., acestuia din urmă fiindu-i atribuită astfel întreaga masă succesorală a defunctului, în realitate însă existând și alți moștenitori în afară de acesta, care au fost privați astfel de dreptul lor legal de moștenire, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. (1) din V.C.p. cu aplic. art. 5 N.C.p.

În primul rând, trebuie observat faptul că Vechiul Cod penal este legea penală mai favorabilă prin raportare la regimul juridic al pedepsirii concursului de infracțiuni, având în vedere vă infracțiunea pentru care s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției se află în concurs cu alte infracțiuni pentru care inculpatul a fost deja condamnat.

Din perspectiva laturii obiective a infracțiunii de mărturie mincinoasă, elementul material constă în efectuarea de afirmații mincinoase de către martor ori în a nu spune tot ceea ce cunoștea în legătură cu împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, într-o cauză în care se ascultă martori.

În categoria de cauză în care se ascultă martori intră inclusiv procedura succesorală notarială, în care inculpatul a fost audiat ca martor, fiind îndeplinită astfel atât cerința esențială a laturii obiective, cât și condiția subiectului activ calificat.

Infracțiunea este una de pericol (abstract) pentru relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, având în vedere că acesta cunoștea lipsa de realitate a afirmațiilor sale și a urmărit ca declarația sa falsă să producă efecte juridice.

În consecință, se constată că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului; maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare; acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă și conține mențiunile prevăzute de art. 482 din C.p.p.; cu ocazia încheierii acordului, inculpatul a fost asistat de avocat C. Teodoran cu împuternicire avocațială . nr._/26.02.2015, depusă la dosarul de urmărire penală (f. 65).

Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 480-482 din C.p.p., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 26.03.2015 încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., prin procuror, și inculpatul L. I., asistat de către avocat.

În temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) din C.p.p., va condamna pe inculpatul L. I. la pedeapsa 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. (1) din V.C.p., cu aplic. art. 5 din N.C.p.

Pedeapsa a fost orientată spre mijlocul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, avându-se în vedere miza procedurii în care s-a luat declarație în calitate de martor pentru persoanele interesate, precum și consecințele afirmațiilor mincinoase, anume emiterea certificatului de moștenitor unei persoane în calitate de unic moștenitor, în condițiile în care existau și alte persoane cu vocație succesorală concretă la moștenirea discutată. Totodată, se observă că declarația mincinoasă a inculpatului dată în procedura succesorală notarială a fost determinantă pentru finalizarea procedurii.

În temeiul art. 36 alin. (1) din V.C.p. (de la 1969), cu aplic. art. 5 din N.C.p., va constata că infracțiunea pentru care este condamnat prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 697/31.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2012, definitivă prin decizia penală nr. 40/A/05.02.2014 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, care a fost suspendată sub supraveghere, conform art. 86 ind. 1 și art. 86 ind. 2 din V.C.p.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, art. 86 ind. 5 rap. la art. 85 alin. (1) din V.C.P., va dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 697/31.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2012, definitivă prin decizia penală nr. 40/A/05.02.2014 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 36 alin. (1) din V.C.p. rap. la art. 33 lit. a) din V.C.p. și art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.p. cu aplic. art. 5 din N.C.p., va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 697/31.05.2013 a Judecătoriei Cluj-N. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente de 2 ani și 6 luni închisoare, 2 luni închisoare, respectiv 1 lună închisoare.

Va contopi pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, 2 luni închisoare, respectiv 1 lună închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta cauză, aplicând inculpatului L. I. pedeapsa cea mai grea, rezultând în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) din V.C.p. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din V.C.p., va interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 86 ind. 1 și art. 86 ind. 2 din V.C.p. cu aplic. art. 5 din N.C.p., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului L. I. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, care va fi calculat conform art. 86 ind. 5 al. (2) teza finală din V.C.p., de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv de la data de 05.02.2014.

În acest sens, se apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni. Se are în vedere vârsta inculpatului (55 ani), nivelul educațional (studii medii) și faptul că inculpatul nu a săvârșit alte infracțiuni anterior săvârșirii faptelor avute în vedere la stabilirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (5) din V.C.p., va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 86 ind. 3 alin. (1) din V.C.p., pe durata termenului de încercare de 5 ani, va dispune ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probațiune; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a fi controlate mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 ind. 4 din V.C.p., va atrage atenția inculpatului că în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare se va dispune, în condițiile legii, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei, respectiv executarea în întregime a pedepsei cumulate cu pedeapsa ce s-ar dispune pentru noua infracțiune.

În baza art. 485 alin. (4) rap. la art. 398 și art. 274 alin. (1) din C.p.p., pe temeiul culpei infracționale, va obliga pe inculpat la plata sumei de 130 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 100 lei în cursul urmăririi penale).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

  1. În baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C.p.p. rap. la art. 480-482 din C.p.p.,

Admite acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 26.03.2015 încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., prin procuror, și inculpatul L. I., asistat de către avocat.

  1. În temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) din C.p.p.,

Condamnă inculpatul L. I., fiul lui I. și V., născut la data de 04.03.1960, în ., domiciliat în Municipiul Cluj-N., ., nr. 107, ., CNP_, cetățenie română, stagiul militar nesatisfăcut, studii medii, fără ocupație, divorțat, cu antecedente penale, cercetat în stare de libertate, la pedeapsa 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. (1) din V.C.p. de la 1969, cu aplic. art. 5 din N.C.p.

III. În temeiul art. 36 alin. (1) din V.C.p. (de la 1969), cu aplic. art. 5 din N.C.p.,

Constată că infracțiunea pentru care este condamnat prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 697/31.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2012, definitivă prin decizia penală nr. 40/A/05.02.2014 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, care a fost suspendată sub supraveghere, conform art. 86 ind. 1 și art. 86 ind. 2 din V.C.p.

IV. În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, art. 86 ind. 5 rap. la art. 85 alin. (1) din V.C.P.,

Dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 697/31.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2012, definitivă prin decizia penală nr. 40/A/05.02.2014 a Curții de Apel Cluj.

V. În temeiul art. 36 alin. (1) din V.C.p. rap. la art. 33 lit. a) din V.C.p. și art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.p. cu aplic. art. 5 din N.C.p.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 697/31.05.2013 a Judecătoriei Cluj-N. și repune în individualitatea lor pedepsele componente de 2 ani și 6 luni închisoare, 2 luni închisoare, respectiv 1 lună închisoare.

Contopește pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, 2 luni închisoare, respectiv 1 lună închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta cauză, aplicând inculpatului L. I. pedeapsa cea mai grea, rezultând în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) din V.C.p. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din V.C.p.,

Interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

VI. În baza art. 86 ind. 1 și art. 86 ind. 2 din V.C.p. cu aplic. art. 5 din N.C.p.,

Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului L. I. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, care va fi calculat conform art. 86 ind. 5 al. (2) teza finală din V.C.p., de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv de la data de 05.02.2014.

În baza art. 71 alin. (5) din V.C.p.,

Dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 86 ind. 3 alin. (1) din V.C.p.,

Pe durata termenului de încercare de 5 ani, dispune ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 ind. 4 din V.C.p.,

Atrage atenția inculpatului că în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare se va dispune, în condițiile legii, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei, respectiv executarea în întregime a pedepsei cumulate cu pedeapsa ce s-ar dispune pentru noua infracțiune.

VII. În baza art. 485 alin. (4) rap. la art. 398 și art. 274 alin. (1) din C.p.p.,

Obligă pe inculpat la plata sumei de 130 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 100 lei în cursul urmăririi penale).

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, pentru procuror și inculpat.

Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 06.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. Ș. G. A. G. P.

Red. și tehnored. Jud. G.M.S.

4 ex./03.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 591/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA