Infracţiuni la alte legi speciale. Sentința nr. 271/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 271/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 14543/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
SENTINȚA PENALĂ NR: 271/27.02.2015
Ședința publică de la 27 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. L. I.
Grefier L. B.
M. Public este reprezentat prin d-na L. M., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza privind pe inculpații G. C. și V. I. trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. emis în dosar nr. 8520/P/2010 la data de 23.06.2014 pentru săvârșirea infracțiunilor astfel cum urmează:
- inculpatul G. C. cercetat în stare de libertate, trimis în judecată pentru săvârșirea infractiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296¹ alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 1 Codul penal din 1969 și art. 5 Cod penal,
- inculpatul V. I. cercetat în stare de libertate, trimis în judecată pentru săvârșirea infractiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296¹ alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 cu aplic. art. 41 alin. 1 Codul penal din 1969 și art. 5 Cod penal.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.02.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de o perioadă mai îndelungată în vederea deliberării a amânat pronunțarea în mod succesiv pentru data de 26.02.2015 și pentru data de 27.02.2015 când a hotărât următoarele:
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-N. emis în dosar nr. 8520/P/2010 la data de 23.06.2014 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr. dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată in stare de libertate a inculpatilor G. C. și V. I. pentru săvârsirea infractiunilor de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296/1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 1 Codul Penal din 1986 și art. 5 Cod Penal.
S-a retinut în actul de sesizare sub aspectul acuzatiilor in sarcina inculpatilor urmatoarele:
-G. C., că la datele de 27. 01. 2011 și 14. 02. 2011, împreună cu inculpatul V. I., a fost surprins pe raza localității D. din mun. Cluj-N. și apoi în mun. Cluj-N., deținând un număr total de 49.180 țigarete mărcile Viceroy și Monte Carlo și apoi un număr de 30.000 țigarete marca D., fără ca acestea să fie marcate conform normelor fiscale în vigoare,
-V. I., că la datele de 27. 01. 2011 și 14. 02. 2011, împreună cu inculpatul G. C., a fost surprins pe raza localității D. din mun. Cluj-N. și apoi în mun. Cluj-N., deținând un număr total de 49.180 țigarete mărcile Viceroy și Monte Carlo și apoi un număr de 30.000 țigarete marca D., fără ca acestea să fie marcate conform normelor fiscale în vigoare.
Organele de urmarire penala au desfasurat cercetari penale in dosarul nr. 8520/P/2010 si cu privire la alte persoane insa prin acelasi act de sesizare au dispus:
- clasarea cauzei față de inculpata P. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296¹ alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 în temeiul art. 16 alin.1 lit.c Cod Procedura Penala - nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea, întrucat nu s-a putut stabili dincolo de orice dubiu rezonabil detinerea de catre aceasta a unui numar mai mare de 10.000 tigarete nemarcate sau marcate necorespunzator și pentru care ar fi datorat accize stabilite conform legii,
- clasarea cauzei față de inculpatul M. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296¹ alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 în temeiul art. 16 alin.1 lit.c Cod Procedura Penala - nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea,
- clasarea cauzei față de suspectul A. L. O. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296¹ alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 în temeiul art. 16 alin.1 lit.b Cod Procedura Penala întrucat nu s-a putut proba forma de vinovatie ceruta de textul de incriminare, respectiv intenția și cunoașterea certa a naturii juridice a bunurilor transportate,
- clasarea cauzei față de suspecta P. S. P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 Codul penal din 1968 rap. la art. 296¹ alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 întrucât din probele administrate nu s-au putut retine suficiente indicii de participare a acesteia la săvârșirea infracțiunii.
Situația de fapt retinută in actul de sesizare a fost probată de către organul de urmărire penală cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de verificare (vol. I file 35-36); proces-verbal de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._ din data de 25. 05. 2010 (vol. I fila 37); proces-verbal de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._ din data de 21. 06. 2010 (vol. I fila 38); procese-verbale de transcriere a convorbirilor efectuate de către inculpații G. C., V. I. și numita Szocs M. (vol. I file 47-49, 50-51, 53-54, 73-78, 79-82, 190-205, 206-220, vol. II – file 15-19, 20-22, 35-38, 64-69); proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 27. 01. 2011 (vol. I – file 83-86); planșe foto (vol. I - file 89-91); proces-verbal de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._ din data de 27. 01. 2011 (vol. I fila 94); declarații inculpat G. C. (vol. I file 95-96, 133-135, 137-139, 140, 222); declarații inculpat V. I. (vol. I – file 98-99, 146-147, 149, 151, 155); notă de redare a convorbirilor telefonice efectuate de către inculpatul G. C. la data de 08. 12. 2010 (vol. I – file 101-103); proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 14. ,02. 2011 (vol. I – file 120-122); proces-verbal de sancționare contravențională ./200 nr._ din data de 14. 02. 2011 (vol. I – file 123-124, 175-176), adeverință de reținere în vederea confiscării nr. 4/M/ din data de 14. 02. 2011 (vol. I – fila 125); adeverință de reținere în vederea confiscării nr. 3/M/ din data de 14. 02. 2011 (vol. I – fila 125, 177); declarații suspect A. L. O. (vol. I – file 159, 161-163); înscris nr. 882/14. 02. 2011 al Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj (vol. I – file 170-171); înscris nr._/J/28. 11. 2012 al Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj (vol. I – file 172-174); procese-verbale de efectuare a percheziției domiciliare și planșe foto (vol. II – file 138-141; 142-163; 166-171, 173-176, chitanțe de depunere a sumelor de bani ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare (vol. II – file 188-193); declarații inculpată P. A. (vol. II – file 229-234, 239-241);declarații inculpat M. D. 8vol. II file 258-259, 262-263); declarații suspectă P. S. P. (vol. II – file 308-309, 312-314, 316); declarație martor B. A. (vol. II – file 317-318); declarație martor I. M. (vol. II – file 319-320); declarație martor Balla V. (vol. II – file 321-322); proces-verbal de efectuare a percheziției informatice (vol. II – file 353-356), dovadă . nr._ din data de 06. 02. 2014 (vol. II – fila 429).
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul G. C. a recunoscut circumstanțial infracțiunea retinuta in sarcina sa cooperand cu organele judiciare, iar inculpatul V. I. a recunoscut infractiunea retinuta in sarcina sa, cooperând cu organele de urmărire penala, in timp ce M. Finanțelor Publice – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a comunicat faptul că prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin faptele din data de 27. 01. 2011 și data de 14. 02. 2011 este în cuantum de 95.344 lei, sumă cu care se constituie parte civilă împotriva inculpaților G. C., V. I. și suspectului A. L. O. (vol. I dosar UP fila – 172-174).
De asemenea prin ordonanța procurorului din data de 15.02.2011 s-a dispus fata de inculpații G. C. și V. I. măsura preventiva a obligării de a nu părăsi tara fara incuviintarea procurorului pentru o perioada de 29 de zile ( f. 168-169 dosar UP vol I ).
P. încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 22.09.2014 definitivă la aceeasi data judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății( încheiere – f. 28- 30 dosar I).
Judecarea cauzei s-a facut potrivit procedurii de judecata abreviate conform prevederilor art. 349 alin.2 și art. 374 alin.4 Cod Procedura Penala, la solicitarea inculpatilor G. C. și V. I., care, in prezenta aparatorilor alesi, au recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost trimisi in judecata si vinovatia, solicitand ca solutionarea sa se faca in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, declaratiile acestora fiiind consemnate si atasate la dosar ( f. 139-140, f. 141-142 dosar I).
S-au mai depus la dosar cazierele judiciare ale inculpatilor, adresa nr._/04.12.2014 emisa de Primaria Floresti- Directia Impozite si Taxe( f. 75-76 dosar I), adresele nr._/02.12.2014 și nr._/04.12.2014 emise de Institutia Prefectului Cluj- SPCRPCIV ( f. 80, 86 dosar I), adresa nr. 2895/04.12.2014 emisa de Primaria comunei B. ( f. 82 dosar I ), adresa nr._/02.02.2014 emisa de Directia de Impozite si Taxe Locale- Primaria mun. Cluj-N. ( f. 120 dosar I ), cartea de identitate și certificatul de inmatriculare a autovehiculului cu nr. de inmatriculare_ ( f. 143 dosar I) și inscrisuri in circumstantiere de catre inculpati prin aparatorii alesi.
Analizând materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, instanța reține:
Cu privire la starea de fapt
La data de 18.08.2010 organele de urmărire penală din cadrul I.P.J. Cluj – Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la inculpații G. C. și V. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, reținând în sarcina acestora faptul că dețin și comercializează pe raza mun. Cluj-N., țigarete provenite din contrabandă în zona de frontieră cu Republica M. și Republica Ucraina (proces-verbal de sesizare din oficiu – vol. I dosar UP f. 34).
P. procesul-verbal . nr._ din data de 25. 05. 2010 organele de constatare din cadrul Poliției Mun. Cluj-N. – Secția 3 au procedat la sancționarea contravențională a numitului V. I. întrucât acesta a fost depistat în cursul aceleiași zile în zona Pieței M. V. din mun. Cluj-N., deținând și comercializând țigarete marca Viceroy (150 pachete) fără a poseda documente de proveniență și fără ca acestea să prezinte banderole fiscale, conform normelor legale (vol. I dosar UP – f. 37).
P. procesul-verbal . nr._ din data de 21. 06. 2010 organele de constatare din cadrul Poliției Mun. Cluj-N. – Secția 2 au procedat la sancționarea contravențională a numitului V. I. întrucât acesta a fost depistat în cursul aceleiași zile în zona Pieței M. V. din mun. Cluj-N., deținând și comercializând țigarete marca Wiston (16 pachete) fără a poseda documente de proveniență și fără ca acestea să prezinte banderole fiscale, conform normelor legale (vol. I dosar UP – f. 38).
În baza indiciilor obținute de către organele de urmărire penală ale I.P.J. Cluj la data de 30. 11. 2010 P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a solicitat Judecătoriei Cluj-N. autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice ale inculpaților V. I., Szocs M. și G. C., solicitare admisă de instanța de judecată, emițându-se în consecință autorizațiile nr. 115/30. 11. 2010, 116/30. 11. 2010 și 117 /30. 11. 2010 (vol. I dosar UP– f. 41-42, 43-45).
În urma analizării proceselor verbale de transcriere a convorbirilor efectuate de către inculpații G. C., V. I. și numita Szocs M., în perioada 01.12. 2010 – 30. 12. 2010 interceptate în baza autorizatiilor judecatorului nu au putut fi reținute informații/indicii concrete, discuțiile fiind vagi, generale, deși se putea deduce că se negocia cu privire la mărci de țigarete și prețuri însă nu și cantități sau locul/locurile de aprovizionare (vol. I dosar UP – f. 47-54).
P. referatul din data 20. 01. 2011 P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a solicitat reînnoirea autorizațiilor privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de către inculpații G. C., V. I. și numita Szocs M., solicitare admisă de către instanța de judecată, procedându-se la emiterea autorizațiilor nr. 8/20. 01. 2011, 9/20. 01. 2011, 10/20. 01. 2011, 11/20. 01. 2011, 12/20. 01. 2011 și 13/20. 01. 2011 (vol. I dosar UP – f. 59-61; 62-67).
În urma analizării proceselor verbale de transcriere a convorbirilor efectuate de către inculpații G. C., V. I. și numita Szocs M., interceptate în baza autorizatiilor mai sus mentionate, în perioada 21. 01. 2011 – 19. 01. 2011, nu au putut fi reținute informații/indicii concrete, discuțiile fiind vagi, generale, deși se putea deduce că se negociază cu privire la mărci de țigarete și prețuri însă nu și cantități sau locul/locurile de aprovizionare (vol. I dosar UP– f. 73-82).
1) La data de 27. 01. 2011 organele de constatare ale Poliției Mun. D. au depistat și oprit în trafic la . din jud. Cluj dinspre localitatea Bistrița-Năsăud, autoturismul marca F. Punto cu nr. de înmatriculare_, autoturism condus de către inculpatul G. C. (proces-verbal de constatare – f. 83 dosar UP).
În urma efectuării controlului autoturismului susmenționat au fost identificate în interior (în portbagaj și pe podeaua din spate) un număr de 979 pachete țigări marca Viceroy și 1.480 pachete țigări marca Monte Carlo având aplicate timbre fiscale de Republica Ucraina (proces-verbal de constatare – f. 84 dosar UP, planșă foto – f.89-90 dosar UP).
Din declarațiile numitilor G. C. și V. I. date la data de 27.01.2011 cu prilejul depistarii lor de catre organele de politie s-a reținut că aceștia nu au negat săvârșirea faptei, menționând ca impreuna s-au deplasat in mun. Suceava pentru a achizitiona tigari dintr-un bazar. În acest sens au cumparat de la o persoana necunoscuta contra sumei de_ lei 250 cartuse de tigari stiind ca acestea poarta timbrul aplicat in Ucraina sau M., pe care le-au depozitat in portbagajul vehiculului cu care s-au deplasat marca F. Punto cu nr. de inmatriculare_ dar si in interiorul acesteia(f. 95-96, 98-99 dosar UP).
P. referatul din data 09. 02. 2011 P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a solicitat reînnoirea și prelungirea autorizațiilor privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de către inculpații G. C., V. I. și numita Szocs M., precum și interceptarea și înregistrarea convorbirilor efectuate de către suspectul M. D., solicitare admisă de către instanța de judecată, procedându-se la emiterea autorizațiilor nr. 26/09. 02. 2011, 27/09. 02. 2011, 28/09. 02. 2011, 29/09. 02. 2011 și 30/09. 02. 2011 (vol. I dosar UP – f. 109-112, 113-117).
2.În baza informațiilor obținute în urma interceptării inculpaților G. C. și V. I., la data de 14. 02. 2011, organele de urmărire penală ale I.P.J. Cluj s-au deplasat în zona străzii Porumbeilor, nr. 25 din mun. Cluj-N., la reședința inculpatului V. I., unde, în jurul orei 10,30, au observat că dintr-un autoturism marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_, au coborât inculpații G. C., V. I. și suspectul A. L. O. (proces-verbal de constatare – vol. I dosar UP f. 120).
Conform mențiunilor procesului-verbal de constatare, după ce inculpații G. C. și V. I. au coborât din autoturismul susmenționat au intrat în imobilul în care locuiește inculpatul V. I., unde au rămas aproximativ 10 minute apoi au urcat într-o autoutilitară, în timp ce suspectul A. L. O. a părăsit zona (vol. I dosar UP f. 120).
În zona intersecție străzilor D. cu B. din mun. Cluj-N., organele de poliție au observat staționat autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ și alături conducătorul auto, respectiv suspectul A. L. O. iar în urma efectuării controlului autoturismului susmenționat, au fost identificate în interior (în portbagaj) un număr de 1.500 pachete țigări marca D., ambalate în saci de culoare neagră având aplicate timbre fiscale de Republica M. (proces-verbal de constatare – vol. I dosar UP f. 120-121).
Procedându-se la audierea inculpatului G. C. în cursul urmaririi penale în legătură cu fapta reținută în sarcina sa, acesta a negat actele de participare, menționând că într-adevăr a fost împreună cu inculpatul V. I. și suspectul A. L. O. în mun. Suceava, însă el nu a tranzacționat sau negociat prețul țigaretelor, toate aceste operațiuni fiind efectuate de către inculpatul V. I., apărare ce va fi înlăturată întrucât nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului V. I., declarațiile suspectului A. L. O. și mențiunile din procesele verbale de transcriere a convorbirilor efectuate de acesta (vol. I file 133-135, 146-147, 158, 78-83 dosar UP).
Cu toate acestea in fata instantei de judecata inculpatul G. C. a recunoscut comiterea faptei revenind asupra pozitiei sale manifestata in cursul urmaririi penale.
Din declarația inculpatului V. I. data in cursul urmaririi penale s-a observat o recunoaștere totală și necondiționată a faptei motivată însă prin necunoașterea legii penale, apărare ce va fi înlăturată întrucat necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu inlatura raspunderea penala (vol. I dosar UP f. 147-147). Sustinerile inculpatului cu privire la participatia penala a inculpatului G. C. au fost constante in sensul in care țigaretele găsite în autoturismul suspectului A. L. O. îi aparțin lui și inculpatului G. C., că împreună cu acesta din urmă au stabilit anterior să se deplaseze în mun. Suceava și să achiziționeze țigarete pe care ulterior să le valorifice pe raza mun. Cluj-N..
Cu privire la încadrarea juridică a faptelor și legea penala mai favorabila
Instanța constată, cu prioritate, că odată cu . data de 01.02.2014, a Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, devin aplicabile dispozițiile art.5 alin.1 Cod Penal, potrivit cărora, în cazul în care, de la data săvârșirii faptei și până la soluționarea definitivă a cauzei, se succed în timp cel puțin două legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. În ceea ce privește noțiunea de lege penală mai favorabilă, la stabilirea acesteia în prezenta cauză, instanța va avea în vedere și Decizia nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale privind înțelesul constituțional al art.5 alin.1 Cod Penal, publicată în Monitorul Oficial al României pe data de 20.05.2014, conform căreia “Dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.
Astfel, pentru identificarea legii penale mai favorabile, văzând și Decizia Curții Constituționale mai sus menționată, instanța va avea în vedere toate particularitățile cauzei deduse judecății, efectuând o analiză comparativă a normelor existente în cele două legi succesive, relevante pentru situația inculpatului - respectiv cele referitoare la condițiile de incriminare, la criteriul sancțiunii principale, la situațiile ce pot constitui circumstanțe atenuante, la individualizarea executării pedepsei.
Analizând activitatea infractionala reținută în sarcina inculpaților G. C. și V. I. respectiv infracțiunea de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală instanța constată că aceasta se regăsește incriminata conform prevederilor art. 296/1 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2013 privind Codul Fiscal atat in forma avuta in vedere la data comiterii faptelor-27.01-14.02.2011 cat si la data pronuntarii solutiei -27.02.2015, atat conditiile obiective cat si subiective de incriminare fiind identice cat si regimul sanctionator ( închisoarea de la 1 la 4 ani).
Pe de alta parte instanta va avea in vedere faptul ca activitatea infractionala a inculpatilor imbraca forma unitatii legale a infractiunii continuate fiind indeplinite cerintele prevazute de art. 41 alin.2 Cod Penal 1969 ( unitatea de rezolutie, unitatea de subiectiv activ, pluralitatea de acte materiale ce realizeaza fiecare în parte continutul constitutiv al infractiunii ) dar si din perspectiva noilor prevederi legale intrucat potrivit dispozitiilor art. 35 alin.1 Noul Cod Penal infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale și impotriva aceluiasi subiectiv pasiv, actiuni sau inactiuni care reprezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni . Chiar daca regimul sanctionator prevazut de noua codificare ( sporul facultativ de 3 ani care se poate adauga la maximul special- art. 36 alin.1 Cod Penal) ar fi mai favorabil fata de tratamentul sanctionator prevazut de art. 42 Cod Penal 1969( spor facultativ de pana la 5 ani ) pornind de la premisa ca instanta va dipune condamnarea inculpatilor la pedeapsa închisorii, urmeaza a aprecia ca legea mai favorabila in privinta ambilor inculpatilor este Codul Penal din 1969 avand in vedere că modalitățile de individualizare a executării pedepsei, în caz de condamnare și aplicare a unei pedepse cu închisoarea erau potrivit vechiului Cod Penal( 1969) suspendarea condiționată și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe când noua reglementare prevede doar posibilitatea suspendării sub supraveghere, iar obligațiile stabilite pot fi mult mai stricte.
Îndrept, faptele inculpatului G. C., care în baza unei rezolutii infractionale unice, la datele de 27. 01. 2011 și 14. 02. 2011, împreună cu inculpatul V. I., a fost surprins pe raza localității D. din judetul Cluj și apoi în mun. Cluj-N., deținând un număr total de 49.180 țigarete mărcile Viceroy și Monte Carlo și apoi un număr de 30.000 țigarete marca D., fără ca acestea să fie marcate conform normelor fiscale în vigoare întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală, prev și ped de art. 296/1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Codul Penal din 1969 și art. 5 Cod Penal.
Faptele inculpatului V. I. , care în baza unei rezolutii infractionale unice la datele de 27. 01. 2011 și 14. 02. 2011, împreună cu inculpatul G. C., a fost surprins pe raza localității D. din judetul Cluj și apoi în mun. Cluj-N., deținând un număr total de 49.180 țigarete mărcile Viceroy și Monte Carlo și apoi un număr de 30.000 țigarete marca D., fără ca acestea să fie marcate conform normelor fiscale în vigoare întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală, prev și ped de art. 296/1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Codul Penal din 1969 și art. 5 Cod Penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a concretizat în acțiunile celor doi inculpati care la datele de 27. 01. 2011 și 14. 02. 2011 au detinut un număr total de 49.180 țigarete mărcile Viceroy și Monte Carlo și apoi un număr de 30.000 țigarete marca D.( peste limita legala de_ tigarete), fără ca acestea să fie marcate conform normelor fiscale în vigoare, fiind depistati in acest sens de catre organele de politie pe raza localității D. și apoi în mun. Cluj-N..
În ceea ce privește latura subiectivă, ambii inculpati au acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției directe, întrucât au prevăzut și urmărit potențialul rezultat al faptei lor, respectiv sustragerea unor bunuri de la plata taxelor și impozitelor datorate statului, chiar din declaratiile acestora rezultand in mod indubitabil împrejurarea ca aceste bunuri erau marcate conrespunzator normelor fiscale romane.
Pentru a stabili în concret pedeapsa, instanța va avea in vedere ca aceasta sanctiune penala reprezinta a masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni ; instanta va tine cont si de faptul ca prin executarea acesteia se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala, fara insa ca executarea pedepsei sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana inculpatului .
În procesul de individualizare judiciara si dozare a pedepselor ce se vor aplica inculpatilor pentru infractiunile comise instanta se va raporta la gravitatea acestora si periculozitatea fiecarui inculpat în parte urmand a avea in vedere in mod plural criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 Cod Penal 1969 dispozitii potrivit carora, la stabilirea și aplicarea pedepsei se va ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Gradul de pericol social al faptei se evaluează în concret ținând cont de dispozițiile art. 18/1 alin. 2 Cod Penal 1969, care prevăd că se va ține seama de modul și de mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările comiterii faptei, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Astfel in privinta gradului de pericol social al infracțiunilor săvârșite, instanta urmeaza a constata că acesta este unul ridicat prin prisma modului si mijloacelor de comitere a faptelor, modalitatea in care ambii inculpati au premeditat activitatea infractionala sens în care împreuna, în doua ocazii diferite s-au deplasat in mun. Suceava de unde au achizitionat cantitati importante de tigari in vederea comercializarii (19.580 țigarete marca Viceroy 29.600 țigarete marca Monte Carlo, 30.000 țigarete marca D.) care nu erau marcate corespunzator ceea ce a condus la crearea un important prejudiciu material bugetului de stat respectiv suma de_ lei reprezentand taxe vamale – 9083 lei, accize-_ lei, TVA-_ lei.
În acest context instanta se va raporta la limitele speciale prevazute de textul incriminator ( închisoarea de la 1 la 4 ani ) limite care se vor reduce cu 1/3 conform art. 396 alin.10 Cod Procedura Penala atata timp cat ambii inculpati au beneficiat de judecarea cauzei potrivit procedurii abreviate.
Un alt criteriu care trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor este cel legat de persoana inculpatilor context in care instanta apreciază că trebuie analizate atât aspectele care caracterizează persoana acestora anterior săvârșirii faptei ce face obiectul cauzei, pentru a se stabili dacă este vorba de o persoană cu predispoziție spre adoptarea unui comportament infracțional, cât și aspectele care rezultă în privința lor din modul de săvârșire al faptei și conduita ulterioară a acestuia, pentru ca atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare să ducă la atingerea scopului sancționator și preventiv al acesteia, la îndeplinirea funcțiilor pedepsei.
Astfel, în privinta inculpatului G. C. instanța va constată că acesta este o persoana în vârstă de 46 de ani(42 de ani la data comiterii faptelor) cetatean roman, studii liceale, de profesie tinichigiu auto, casatorit si avand doi copii dintre care unul minor, in intretinerea sa, potrivit propriilor sustineri, în prezent fara loc de munca ocupandu-se de agricultura in gospodaria proprie. Cu privire la inculpatul V. I. instanta va constata ca acesta este in varsta de 46 de ani( 42 de ani la data comiterii faptelor), cetatean roman, studii 4 clase, muncitor, necasatorit insa avand trei copii majori.
De asemenea in privinta ambilor inculpati instanta va constata că acestia se afla la prima confruntare majora cu legea penala avand un comportament corespunzator in societate aspect ce rezulta din lipsa antecedentelor pénale, dar si caracterizarile depuse la dosar ( inculpatul V. I.) iar atitudinea procesuala a fost una constant loiala pe inteaga desfasurare a procesului penal( inculpatul V. I.) respectiv partial loiala in privinta inculpatului G. C. atata timp cat acesta a recunoscut doar circumstantial si nu in totalitate faptele comise, însă in cursul cercetarii judecatoresti ambii inculpatii au recunoscut comiterea faptelor in mod total și neconditionat, manifestand regret fata de faptele comise și urmarile cauzate.
Complexul imprejurarilor care caracterizeaza faptele comise face ca in cauza retinerea de circumstante aténuante judiciare in favoarea inculpatilor sa nu fie una oportuna si justificata cu atat mai mult cu cat lipsa antecedentelor penale nu semnifica mai mult decât un comportament normal, de conformare a oricarei persoane la normele sociale neputand fi privite izolat sau unilateral ci in contextul celorlalte criterii menționate anterior, toate aspectele pozitive ce caracterizeaza persoana inculpatilor urmând a fi avute în vedere la cuantumul pedepsei aplicate si modalitatea de individualizare a executarii acesteia.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, constatând că faptele există, au fost săvârșite de inculpati și constituie infractiuni în sensul art.15 Cod Penal indeplinind conditiile de tipicitate, în temeiul art. 396 alin.2 din Codul de Procedura Penală instanța urmează să condamne pe:
- inculpatul G. C. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală în forma continuata prev și ped de art. 296/1 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod Penal 1969 și art. 5 Cod Penal în conditiile art. 342 alin.2 și art. 396 alin. 10 Cod Procedura Penală,
- inculpatul V. I. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală în forma continuata prev și ped de art. 296/1 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod Penal 1969 și art. 5 Cod Penal în conditiile art. 342 alin.2 și art. 396 alin. 10 Cod Procedura Penală
apreciind că aceste pedepse constituie un avertisment suficient pentru fiecare inculpat de a nu mai săvârși fapte cu caracter penal în viitor și care corespunde sub aspectul naturii și cuantumului scopului sanctionator și preventiv(special și general) prescris de prevederile art.3 din Legea nr. 254/2013 dar si dublului caracter al acesteia cel coercitiv si cel corectiv.
Avand în vedere pedepsele principale la care inculpatii au fost condamnati prin prezenta sentinta penala în temeiul art.71 alin.1 și 2 Cod Penal din 1969 cu referire la Decizia RIL nr. 74/2007 a ICCJ instanta va interzice fiecaruia exercițiul drepturilor prev de art. 64 alin.1 lit.a) teza II și lit.b) Cod Penal din 1969, ca pedeapsa accesorie, rezultând, raportat la natura faptelor savarsite, existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală constand in dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și respectiv dreptul de a ocupa o functie ce presupune exercitiul autoritatii de stat, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității- motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis din momentul in care prezenta hotarare de condamnare va ramane definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la împlinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei. Astfel instanta nu va interzice exercitiul dreptului prev de art. 64 alin.1 lit.c) Cod Penal intrucat nici unul dintre inculpati nu s-a folosit la comiterea infractiunilor de vreo functie, profesie sau activitate și nici dreptul de a alege intrucat faptele comise nu au conotatie electorala, avand in vedere exigentele Curtii E.D.O. reflectate in Hotararea din 6 octombrie 2005 in cauza Hirst impotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, in care Curtea a apreciat ca nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind a fi dispusa in functie de natura faptei si gravitatea acesteia.
În ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepselor aplicate luând în considerare vârsta și aspectele pozitive ce caracterizeaza persoana inculpatilor, faptul ca de la data comiterii infractiunilor deduse judecatii de fata -27.01._11 inculpatii nu au mai comis alte fapte infractionale, ceea ce presupune ca acestia au depus eforturi de a se reintegra în societate iar pe de alta parte au conștientizat semnificația faptelor lor, conduita pozitiva manifestata pe durata cercetarii judecatoresti concretizata atat in prezentarea in fata instantei de judecata dar si prin recunoasterea faptelor comise, se poate concluziona ca scopul sanctionator și preventiv al pedepselor poate fi atins și prin aplicarea unui tratament sanctionator mai bland, fara insa a impune in sarcina inculpatilor masuri și obligatii de respectat atata timp cat nu au fost identificati factori care sa îi predispuna pe acestia la continuarea activitatii infractionale.
Pe cale de consedinta, constatand indeplinite conditiile legale, în temeiul art.81 alin.1 Cod Penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal va suspenda condiționat executarea pedepsei stabilite fiecarui inculpat de 2 ani si 4 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani si 4 luni care va incepe sa curga de la data ramanerii definitive a prezentei hotarâri conform art. 82 alin.3 Cod Penal 1969.
În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii aplicate fiecarui inculpat pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei închisorii stabilite.
În temeiul art.404 Cod Procedura Penala raportat la art.83 Cod Penal 1969 va atrage atenția fiecarui inculpat cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate in situatia comiterii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare.
În temeiul art. 112 alin.1 lit.f Cod Penal ( art.118 lit.f Cod Penal 1969 ) va dispune confiscarea speciala a celor 19.580 țigarete marca Viceroy și a unui număr de 29.600 țigarete marca Monte Carlo, netimbrate conform normelor fiscale interne ridicate de la inculpati la data de 27.01.2011 precum și a cantitatii de 30.000 țigarete marca D., netimbrate conform normelor fiscale interne, ridicata la data de 14.02.2011 de la inculpati, atata timp cat detinerea acestor bunuri este interzisa de legea penala.
În temeiul art. 397 Cod Procedura Penala cu referire la art. 998 și 1003 cod civil 1864 și art. 119, 120 și 120/1 Cod Procedura Fiscala va admite actiunea civila promovata in cadrul procesului penal de partea civila M. F. PUBLICE – AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA – DIRECTIA GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE CLUJ-N., cu sediul în mun. Cluj-N., Piata A. I. nr. 19 jud. Cluj continuator al DIRECTIEI REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERATIUNI VAMALE CLUJ și va obliga inculpatii in solidar la plata sumei de_ lei ( taxe vamale – 9083 lei, accize-_ lei, TVA-_ lei ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune materiale precum și a dobanzii si penalitatii aferente datoriei vamale calculate de la data de 27.01.2011 și 14.02.2011 pana la data platii efective constatand ca inculpatii prin actiunile lor conjugate comise cu intentie directa au produs un prejudiciu material bugetului de stat constand in taxe vamale – 9083 lei, accize-_ lei, TVA-_ lei ce se impune a fi reparat.
În temeiul art. 249 alin.5 Cod Procedura Penală va respinge solicitarea partii civile de instituire a masurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatilor in vederea repararii pagubei produse prin infractiune constatand imposibilitatea luarii acestei masuri, atata timp cat in urma demersurilor repetate facute de catre instanta de judecata in cursul cercetarii judecatoresti s-a comunicat de catre autoritatile locale: adresa nr._/04.12.2014 emisa de Primaria Floresti- Directia Impozite si Taxe( f. 75-76 dosar I), adresele nr._/02.12.2014 și nr._/04.12.2014 emise de Institutia Prefectului Cluj- SPCRPCIV ( f. 80, 86 dosar I), adresa nr. 2895/04.12.2014 emisa de Primaria comunei B. ( f. 82 dosar I ), adresa nr._/02.02.2014 emisa de Directia de Impozite si Taxe Locale- Primaria mun. Cluj-N. ( f. 120 dosar I ) ca nici unul dintre inculpati nu detin bunuri impozabile.
Vazand si prevederile art. 274 alin.1 și 2 Cod Procedura Penală va obliga inculpatii la plata sumei de 250 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 296/1 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod Penal 1969 și art. 5 Cod Penal în conditiile art. 342 alin.2 și art. 396 alin. 10 Cod Procedura Penală condamnă inculpatul G. C., fiul lui I. și A., născut la data de 19. 02. 1969 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, CNP_, domiciliat în loc. Florești, .. V, ., jud. Cluj, cetățenie română, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală în forma continuata.
În temeiul art. 71 alin.1 și 2 Cod Penal 1969 interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b Cod Penal 1969 pe durata prev. de art.71 alin.2 Cod Penal 1969, ca si pedeapsa accesorie.
În temeiul art.81 alin.1 Cod Penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal suspendă condiționat executarea pedepsei stabilite de 2 ani si 4 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani si 4 luni care incepe sa curga de la data ramanerii definitive a prezentei hotarâri conform art. 82 alin.3 Cod Penal 1969.
În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei închisorii stabilite.
În temeiul art.404 Cod Procedura Penala raportat la art.83 Cod Penal 1969 atrage atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate in situatia comiterii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare.
În temeiul art. 296/1 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod Penal 1969 și art. 5 Cod Penal în conditiile art. 342 alin.2 și art. 396 alin. 10 Cod Procedura Penală condamnă inculpatul V. I., fiul lui M. și E., născut la data de 17. 09. 1969 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, CNP_, domiciliat în mun. Cluj-N., ., ..l. în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, cetățenie română, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală în forma continuata.
În temeiul art. 71 alin.1 și 2 Cod Penal 1969 interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b Cod Penal 1969 pe durata prev. de art.71 alin.2 Cod Penal 1969, ca si pedeapsa accesorie.
În temeiul art.81 alin.1 Cod Penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod Penal suspendă condiționat executarea pedepsei stabilite de 2 ani si 4 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani si 4 luni care incepe sa curga de la data ramanerii definitive a prezentei hotarâri conform art. 82 alin.3 Cod Penal 1969.
În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei închisorii stabilite.
În temeiul art.404 Cod Procedura Penala raportat la art.83 Cod Penal 1969 atrage atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate in situatia comiterii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare.
În temeiul art. 112 alin.1 lit.f Cod Penal ( art.118 lit.f Cod Penal 1969 ) dispune confiscarea speciala a celor 19.580 țigarete marca Viceroy și a unui număr de 29.600 țigarete marca Monte Carlo, netimbrate conform normelor fiscale interne ridicate de la inculpati la data de 27.01.2011 precum și a cantitatii de 30.000 țigarete marca D., netimbrate conform normelor fiscale interne, ridicata la data de 14.02.2011 de la inculpati.
În temeiul art. 397 Cod Procedura Penala cu referire la art. 998 și 1003 Cod civil 1864 și art. 119, 120 și 120/1 Cod Procedura Fiscala admite actiunea civila promovata in cadrul procesului penal de partea civila M. F. PUBLICE – AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA – DIRECTIA GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE CLUJ-N., cu sediul în mun. Cluj-N., Piata A. I. nr. 19 jud. Cluj continuator al DIRECTIEI REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERATIUNI VAMALE CLUJ și obliga inculpatii in solidar la plata sumei de_ lei ( taxe vamale – 9083 lei, accize-_ lei, TVA-_ lei ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune materiale precum și a dobanzii si penalitatii aferente datoriei vamale calculate de la data de 27.01.2011 și 14.02.2011 pana la data platii efective.
În temeiul art. 249 alin.5 Cod Procedura Penală respinge solicitarea partii civile de instituire a masurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatilor in vederea repararii pagubei produse prin infractiune constatand imposibilitatea luarii acestei masuri .
În temeiul art. 274 alin.1 și 2 Cod Procedura Penală obligă inculpatii la plata sumei de 250 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minuta conform art. 410 Cod Procedura Penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
T. L. I. L. B.
TehnRed.TLI/28-30.06.2015/5ex.
← Violarea de domiciliu (art.224 NCP). Sentința nr. 204/2015.... | Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr.... → |
---|