Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Sentința nr. 594/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 594/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 637/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
SENTINȚA PENALĂ NR. 594/2015
Ședința camerei de consiliu din data de 06.05.2015
Instanța constituită din:
Judecător de cameră preliminară: M. Ș. G.
Grefier: A. G. P.
Ministerul Public este reprezentat prin d-na L. A. procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de către petenta S.C. T. C. S.R.L. împotriva ordonanței din data de 30.12.2014 emise în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. prin care a fost menținută plângerea împotriva soluțiilor de clasare a cauzei privind pe intimații C. T. și S. S., cuprinse în rechizitoriul din data de 20.11.2014, emis în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.04.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de o perioadă mai îndelungată în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 06.05.2015.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 16.01.2015, sub nr._, petenta S.C. T.-C. S.R.L. a formulat plângere împotriva ordonanței din data de 30.12.2014 emise în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. prin care a fost menținută plângerea împotriva soluțiilor de clasare a cauzei privind pe intimații C. T. și S. S., cuprinse în rechizitoriul din data de 20.11.2014, emis în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
Petenta a solicitat informarea soluțiilor de clasare dispuse prin rechizitoriu și trimiterea în judecată a celor doi intimați.
În motivare, s-a arătat în esență că soluțiile procurorului de caz sunt nemotivate. P.-procurorul ar fi respins plângerea arătând că soluția de clasare a fost motivată de către procurorul de caz.
Petenta a învederat că nu i-a fost comunicată motivarea detaliată a rechizitoriului care a fost comunicat doar în extras, fără să fie cuprinse și argumentele care susțineau soluția de clasare. De asemenea, prin rechizitoriu petenta nu ar fi fost introdusă în proces ca persoană vătămată, cu toate că a promovat plângerea penală și a suferit prejudiciul. În acest sens, susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
A indicat că inculpatul S. S. a comis infracțiunea de influențarea declarațiilor (determinarea mărturiei mincinoase potrivit Vechiului Cod penal), care a condus la comiterea de către numitul V. I. a infracțiunii de mărturie mincinoasă. Nu ar fi vorba de o tentativă, o încercare de a determina măsturia mincinoasă, ci de o infracțiune consumată, depoziția mincinoasă a lui V. I. fiind scopul urmărit de S. S..
Cel care l-a propus ca martor pe V. I. ale cărui afirmații s-au dovedit mincinoase este intimatul S. S.. Există identitate între conținutul declarațiilor date de fiecare dintre cei doi, iar V. I. a fost angajatul lui S. S..
Referitor la intimatul C. T., petenta a susținut că soluția de clasare ar fi nelegală și netemeinică.
Au fost atașată plângerii ordonanța prim-procurorului și extrasul din rechizitoriul procurorului de caz în cadrul căruia s-au dispus, printre altele, și soluțiile de clasare.
Din dispoziția judecătorului de cameră preliminară au fost atașate dosarele nr._/P/2011 și nr. 1829/II/2/2014 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
În cadrul procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară nu s-au administrat probe noi, aceasta nefiind permisă de legea procesual penală în vigoare.
La ultimul termen de judecată s-a procedat la atașarea temporară a dosarului nr._ al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Admisibilitatea plângerii
Petenta S.C. T. C. S.R.L. este persoana care poate invoca vătămarea intereselor sale legitime prin soluția de clasare a cauzei cuprinsă în rechizitoriul emis în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., întrucât pretinsele infracțiuni de mărturie mincinoasă, respectiv de încercarea de a determina mărturia mincinoasă (sau de o instigare la mărturie mincinoasă) ar fi fost săvârșite în legătură cu un litigiu comercial în care petenta a avut calitatea de parte.
Astfel, petenta are calitate de persoană interesată în sensul art. 340 alin. (1) rap. 336 alin. (1) din C.p.p.
Totodată, deși în plângere se menționează expres în mod formal că se atacă soluția prim-procurorului, din conținutul actului rezultă că sunt atacate soluțiile de clasare din conținutul rechizitoriului. În acest context, apare ca fiind admisibilă plângerea la judecătorul de cameră preliminară al cărei obiect este circumscris în dispozițiile art. 340 alin. (1) din C.p.p.
Se constată și că, anterior introducerii plângerii la judecătorul de cameră preliminară, a fost urmată procedura prealabilă la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. care a pronunțat o soluție de respingere pe fond a plângerii administrative.
Plângerea la instanță a fost formulată în termenul legal de 20 zile, prevăzut de art. 340 alin. (1) din C.p.p.
Procedura la organele de urmărire penală
La data de 29.112.2011, petenta a formulat un denunț împotriva numitului V. I., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, și a intimatului S. S., pentru comiterea infracțiunii de încercarea de a determina mărturia mincinoasă, înregistrat sub nr. unic._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
S-a arătat că în dosarul nr._ /VI al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, după casarea cu trimitere spre rejudecare, a fost audiat martorul V. I. propus de către cealaltă parte în litigiul comercial, S.C. E. KITY S.R.L., reprezentată de S. A.. Martorul ar fi îndeplinit funcția de diriginte de șantier din partea S.C. E. KITY S.R.L. la edificarea de către societatea petentă a Fermei de Vaci, construită cu fonduri europene nerambursabile. Acest martor ar fi dat declarații neconforme adevărului, afirmând că nu societatea petentă ar fi executat lucrările la Ferma de Vaci, că nu-l cunoaște pe reprezentantul societății petente pe care nu l-ar fi văzut niciodată. Martorul ar mai fi afirmat aspecte nereale, în sensul că pe întreaga derulare a executării construcțiilor nici un alt reprezentat vreunei alte societăți, în afară de S.C. DANNY TRANS .., nu ar fi luat legătura cu el, în calitate de diriginte de șantier.
A mai relatat că S. A., în calitate de reprezentant al S.C. E. KITY S.R.L., fiind angajatorul lui V. I., l-ar fi determinat pe acesta să dea declarații mincinoase.
Prin rezoluția din data de 28.05.2012, confirmată prin rezoluția procurorului din data de 29.05.2012, s-a dispus începerea urmăririi penale față de V. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Prin ordonanța din data de 21.02.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) din N.C.p., extinderea urmăririi penale și începerea urmăririi penale față de S. S. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) din N.C.p., respectiv față de C. T., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) din N.C.p.
Prin ordonanța din data de 24.02.2014 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților V. I., S. S. și C. T., pentru săvârșirea de către fiecare a unei infracțiuni de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) din N.C.p.
În cursul urmăririi penale au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: declarația martorului V. I. în dosarul nr._ /VI al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, interogatoriul luat lui S. A. în același dosar comercial, decizia nr. 6/2012 a Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4749/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, contractul de prestări servicii nr. 1/15.10.2006 încheiat între petenta S.C. T. C. S.R.L. (în calitate de prestator) și S.C. DANNY TRANS .. (în calitate de beneficiar), contractul de cesiune de creanță, înscrisul intitulat minută din data de 02.06.2007, procesul-verbal de verificare cantitativă a lucrărilor, facturi, chitanțe, notificări, înștiințări, contractul de prestări servicii încheiat între S.C.T. C. S.R.L. (în calitate de beneficiar) și S.C. CIFTRUT S.A. (în calitate de prestator), actul adițional la acest ultim contract, proces-verbal de recepție încheiat între S.C.T. C. S.R.L. și S.C. CIFTRUT S.A., facturi, ordine de plată, chitanțe, procesul-verbal de control nr._/06.12.2006 întocmit de I.T.M. Satu M., procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 06.12.2006 întocmit de I.T.M. Satu M., contract de execuție lucrări nr. 1/21.06.2006 încheiat între S.C. DANNY TRANS C. S.R.L. și S.C. E. KITY S.R.L., înscrisuri medicale privind pe intimatul C. T., un raport de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 46/R/2013 pronunțată de Tribunalul Satu M. – Secția I Civilă în dosarul nr._, sentința civilă nr. 1781/2012 pronunțată de către Judecătoria Negrești-Oaș în dosarul nr._ .
Au fost audiate următoarele persoane: S.C. T. C. S.R.L., prin reprezentant G. V.; V. I., în calitate de inculpat; S. S., în calitate de suspect și inculpat; S. S., în calitate de martor în etapa inițială a procedurii; C. T., în calitate de martor în etapa inițială a procedurii; C. E., în calitate de martor; B. I., în calitate de martor.
Au fost efectuate trei constatări tehnico-științifică, întocmindu-se rapoartele de constatare nr. 7699/05.10.2012, nr. 7700/05.10.2012 și nr._/23.10.2013.
Prin rechizitoriul din data de 20.11.2014 emis de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/P/2011 au fost trimiși în judecată inculpații V. I. și S. S. pentru săvârșirea câte unei infracțiuni de mărturie mincinoasă.
Totodată, s-a dispus clasarea cauzei în privința inculpatului S. S. sub aspectul comiterii infracțiunii de încercarea de a determina mărturia mincinoasă, prev. de art. 261 alin. (1) din V.C.p., respectiv clasarea cauzei în privința inculpatului C. T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din N.C.p.
P. a reținut că probele administrate nu au confirmat susținerea că inculpatul S. S. l-ar fi determinat pe V. I. să facă afirmații mincinoase în dosarul comercial în care acesta a fost audiat ca martor.
Referitor la C. T., s-a arătat că fiind audiat ca martor în dosarul nr._ /VI al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a făcut afirmații generale, care nu îmbracă latura obiectivă a infracțiunii de mărturie mincinoasă. Fiind audiat în cursul procesului penal a arătat că nu cunoștea relațiile contractuale existente între S.C. DANNY TRANS .. și S.C. T. C. S.R.L., însă a recunoscut că S.C. T. C. S.R.L. a lucrat la ferma de vaci susținând, însă, că fiul său finalizat lucrarea. Totodată, a recunoscut că l-a cunoscut pe G. V., administratorul societății petente, când a venit la domiciliul său pentru a discuta cu fiul său detaliile legate de colaborarea dintre cei doi.
Prin ordonanța din data de 30.12.2014 emisă în dosarul nr. 1829/II/2/2014, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a respins plângerea formulată de S.C. T. C. S.R.L. contra soluțiilor de clasare din rechizitoriu, reținând că nu există indicii care să confirme că S. S. l-a determinat pe V. I. să facă declarații mincinoase și că afirmațiile lui C. T. sunt cu titlu general. A mai precizat că soluția este suficient motivată.
Fondul plângerii
În primul rând, trebuie observat că la dispunerea soluției de clasare din cuprinsul rechizitoriului procurorul a făcut o . confuzii referitoare la infracțiunea reclamată de către petentă în sarcina lui S. S., anume instigare la mărturie mincinoasă, iar nu încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Practic, petentul a reclamat că S. A., în calitate de reprezentant al S.C. E. KITY S.R.L., fiind angajatorul lui V. I., l-ar fi determinat pe acesta să dea declarații mincinoase.
În schimb, procurorul a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii de către S. S. a infracțiunii de încercarea de a determina mărturia mincinoasă, prev. de art. 261 alin. (1) din V.C.p. Or, această din urmă infracțiune reprezintă o forma de sancționare a instigării neizbutite, incriminate de legiuitorul de la 1968. Cu toate acestea a avut în vedere situația de fapt reclamată de către petentă, iar argumentul pentru susținerea soluției de clasare se raportează că inexistența unei determinări a mărturiei mincinoase.
Însă, pentru a fi admisă plângerea petentei, este necesar fie să se dovedească faptul că ancheta nu a fost completă sau că trebuie refăcută, fie că probele au fost interpretate greșit și trebuie dată o altă soluție în cauză.
În al doilea rând, judecătorul constată că ambele soluții de clasare sunt motivate în cuprinsul rechizitoriului atât la rubrica în fapt, cât și la cea în drept. Problema necomunicării motivării rechizitoriului către petentă nu a atras vătămarea intereselor legitime ale acesteia, de vreme ce a avut posibilitatea să formuleze plângere (care, de altfel, a și fost analizată pe fond) atât la prim-procuror, cât și ulterior la judecătorul de cameră preliminară și a avut posibilitatea să i-a la cunoștință de întreg dosarul de urmărire penală (inclusiv rechizitoriul), după atașarea acestuia la dispoziția judecătorului de cameră preliminară.
Trebuie observat că niciuna dintre probele dosarului nu atestă faptul că intimatul S. S. l-a determinat pe V. I. să facă declarații mincinoase în dosarul nr._ /VI al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Existența unor similitudini între declarația martorului V. I. și declarația lui S. S., respectiv existența unui interes personal al lui S. S. în procesul comercial dublat de raporturile de prepușenie care ar fi existat între acesta și V. I. (în calitate de diriginte de șantier angajat de societatea administrată de S. S.) reprezintă doar indicii insuficiente pentru a schimba concluzia organului de urmărire penală, nicidecum probe care să susțină o soluție de trimitere în judecată.
Pe de altă parte, declarația dată de calitate de martor de către C. T. în dosarul comercial nr._ /VI al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a avut, într-adevăr, un caracter general.
Pentru a exista infracțiunea de mărturie mincinoasă este necesar fie ca martorul să facă afirmații mincinoase, fie să nu spună tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat.
Maniera extrem de generală în care a dat declarație C. T. în procesul comercial însoțită de lipsa consemnării întrebărilor vizând împrejurările esențiale ale procesului penal cu privire la care a fost întrebat nu permit stabilirea elementelor laturii obiective a infracțiunii de mărturie mincinoasă. Astfel, C. T. a declarat în calitate de martor că nu l-a cunoscut pe numitul G. V. și a fost doar de câteva ori la ferma de vaci, unde societatea al cărei împuternicit era martorul a executat o parte din lucrare și că l-ar fi văzut pe G. V. decât o singură dată la domiciliul său când a venit să discute cu fiul acestuia. Astfel, aceste afirmații nu vizează împrejurări esențiale pentru soluționarea cauzei comerciale în lipsa altor elemente de raportare.
Într-adevăr, declarația pe care a dat-o C. T. în cadrul urmării penale desfășurate în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a adus elemente noi față de declarația dată în calitate de martor în procesul comercial (însă nu neapărat incompatibile cu conținutul declarație inițiale, ci mai degrabă complementare) care, în contextul cauzei, ar fi putut fi considerate împrejurări esențiale pentru soluționarea litigiului comercial în care petenta a avut și are calitate de reclamant. Totuși, nu rezultă că a fost întrebat cu privire la aceste aspecte cu ocazia luării declarației de martor în dosarul comercial.
Față de aceste precizări, faptul că martorul ar fi semnat, în calitate înlocuitor în fapt al administratorului real, o . acte comerciale încheiate între S.C. DANNY TRANS .. și societatea petentă, precum și afirmațiile celorlalți martori audiați în procesul penal care confirmă faptul că intimatul C. T. s-ar fi întâlnit cu administratorul societății petente nu modifică concluzia instanței, în contextul în care declarația inițială de martor prezintă un caracter general inaptă să producă efecte juridice și nu rezultă faptul că i-au fost adresate întrebări cu privire la împrejurări esențiale soluționării cauzei la care să nu fi răspuns.
În concluzie, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C.p.p., judecătorul va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta S.C. T.-C. S.R.L. împotriva soluției de clasare cu privire la săvârșirea infracțiunii de încercarea de a determina mărturia mincinoasă, prev. de art. 261 alin. (1) din C.p. de la 1969 (făptuitor S. S.) dispuse prin rechizitoriul procurorului din data de 20.11.2014, emis în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., menținute de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. prin ordonanța din data 30.12.2014 emisă în dosarul nr. 1829/II/2/2014.
În temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C.p.p., în condițiile în care judecătorul de cameră preliminară nu a observat încălcarea unor norme procesul penale care să atragă nulitatea absolută, iar petenta nu a invocat existența vreunui caz de nulitate relativă privind administrarea probelor sau efectuarea actelor de urmărire penală, va fi constatată legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., în privința intimatului-inculpat C. T..
Va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta S.C. T.-C. S.R.L. împotriva soluției de clasare cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C.p. (intimat-inculpat C. T.) dispuse prin rechizitoriul procurorului din data de 20.11.2014, emis în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., menținute de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. prin ordonanța din data 30.12.2014 emisă în dosarul nr. 1829/II/2/2014.
În temeiul art. 275 alin. (2) și (5) din C.p.p, va obliga petenta la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C.p.p.,
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta S.C. T.-C. S.R.L., cu sediul în Baia M., .. 8, ., reg. ./2000, CUI RO13393882, împotriva soluției de clasare cu privire la săvârșirea infracțiunii de încercarea de a determina mărturia mincinoasă, prev. de art. 261 alin. (1) din C.p. de la 1969 (făptuitor S. S., cu domiciliul în Andrid, .. Satu M.) dispuse prin rechizitoriul procurorului din data de 20.11.2014, emis în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., menținute de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. prin ordonanța din data 30.12.2014 emisă în dosarul nr. 1829/II/2/2014.
În temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C.p.p.,
Constată legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., în privința intimatului-inculpat C. T., cu domiciliul în localitatea Vama, nr. 799, jud. Satu M..
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta S.C. T.-C. S.R.L. împotriva soluției de clasare cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C.p. (intimat-inculpat C. T.) dispuse prin rechizitoriul procurorului din data de 20.11.2014, emis în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., menținute de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. prin ordonanța din data 30.12.2014 emisă în dosarul nr. 1829/II/2/2014.
În temeiul art. 275 alin. (2) și (5) din C.p.p,
Obligă petenta la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu astăzi, data de 06.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. Ș. G. A. G. P.
Tehnored. G.M.S.
6 ex./20.07.2015
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 592/2015.... → |
---|