Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 444/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 444/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-04-2015

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA C.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3047

SENTINȚA PENALĂ NR. 444

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 01.04.2015

PREȘEDINTE: C. L.

GREFIER: E.-R. D.

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN

PROCUROR: G. SITIAVU, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.

Pe rol pronunțarea sentinței în cauza privind pe inculpatul B. C. trimis în judecată prin rechizitoriul nr._/P/2013 din data de 02.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24.03.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care - având nevoie de timp pentru a delibera – în baza art. 391 alin. 1 C.proc.pen., a fost amânată pronunțarea sentinței pentru astăzi, 01.04.2015, când

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin rechizitoriul numărul_/P/2013 din data de 02.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.01.2015 sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen.

Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut că la data de 09.12.2013, în jurul orei 16.55, inculpatul B. C. a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ pe . C., dinspre . către . o concentrație alcoolică de 0.87 mg/l alcool pur în aerul expirat și o îmbibație alcoolică peste limita legală, și anume de 1.70 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la orele 18.40 și de 1.65 g/l alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la orele 19.40, conform B. nr. 1615-1616/A12/20.12.2013 al SJML C., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen. și care constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu au fost menționate următoarele probe/mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de constatare, B. nr. 1615-1616/A12/20.12.2013 al SJML C., declarații martori, declarații inculpat, certificat de cazier judiciar.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 18.02.2015, rămasă definitivă la data de 18.02.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, după citirea actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin 4 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin 10 C.proc.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata sa aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 C.proc.pen.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și înscrisuri în circumstanțiere depuse de inculpat.

Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 09.12.2013, în jurul orei 16.55, inculpatul B. C. a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ pe . C., dinspre . către . o îmbibație alcoolică de 1.70 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la orele 18.40 și de 1.65 g/l alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la orele 19.40.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe (mijloace de probă):

-proces verbal de constatare (f.8.dup.) conform căruia, în urma sesizării din partea altor participanți la trafic, organele de poliție rutieră au depistat pe inculpatul B. C., la data de 09.12.2013, conducând conducând autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ pe . C., dinspre . către . influența alcoolului. Testarea aerului expirat de către inculpat a stabilit o concentrație alcoolică de 0.87 mg/l alcool pur în sânge. Față de această valoarea inculpatul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, de sânge.

-declarații martor H. G. și Chesnoiu A. (f.11-12,14-16.dup.) asistenți la constatările organului de poliție la fața locului

-B. nr. 1615-1616/A12/20.12.2014 (f.23.dup.) care atestă îmbibația alcoolică reținută prin rechizitoriu.

-Proces verbal din data de 09.12.2013 (f.9.dup.) prin care se constată absența nejustificată a inculpatului din unitatea spitalicească unde a fost condus în vederea recoltării probelor de sânge. Ulterior localizării, inculpatul a refuzat semnarea procesului verbal de constatare.

-declarații inculpat (f.24-32.dup.) în cuprinsul cărora a recunoscut săvârșirea faptei, motivând urgențe medicale din partea soției.

În drept

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de a conduce pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Acțiunea inculpatului, care la data de 09.12.2013, în jurul orei 16.55, a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ pe . C., dinspre . către . o îmbibație alcoolică de 1.70 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la orele 18.40 și de 1.65 g/l alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la orele 19.40. realizează elementul material al infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care lege prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmarea imediată constând în starea de pericol pentru relațiile sociale create în jurul siguranței circulației rutiere și pietonale, valoare socială ocrotită penalmente prin norma de incriminare a infracțiunii. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit dar a acceptat posibilitatea producerii acestuia, respectiv crearea unei stări de pericol pentru circulația rutieră și pietonală prin conducerea unui autovehicul pe drumurile publice după ce, în prealabil, a consumat băuturi alcoolice, determinând o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.

Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul B. C..

Aplicare legii penale mai favorabile

Față de conținutul mai favorabil al instituției suspendării executării pedepsei închisorii reglementat de Codul penal 1969, ce urmează a fi aplicat în cauză, reținând identitatea de conținut constitutiv al infracțiunii în ambele reglementări, instanța reține ca lege penală mai favorabilă inculpatului B. C., Codul penal 1969 și OUG nr. 195/2002.

Individualizarea pedepsei/modalității de executare

La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.pen.1969, respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal 1969, limitele de pedeapsă fixate în OUG nr. 195/2002, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a reține și aplicabilitatea art. 396 alin 10 C.proc.pen..

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice din municipiul C., a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de 1.70 g/l respectiv 1.65 g/l alcool pur în sânge a generat o stare de pericol ridicată la adresa siguranței persoanei și bunurilor pe drumurile publice și arterele adiacente, confirmată și de împrejurările depistării, respectiv: în urma reclamației altor participanți la trafic care au sesizat conduita rutieră neglijentă a inculpatului. Urgențele medicale ale soției, invocate de către inculpatul rămân nedovedite, atât față de conținutul și data înscrisurilor medicale depuse, declarațiile completatoare, succesive ale inculpatului în cursul cercetărilor, cât și față de conținutul procesului verbal de constatare a lipsei inculpatului din unitatea spitalicească. Instanța constată că inculpatul a părăsit incinta spitalului, în mod nejustificat și intenționat, fiind depistat după aproape 2 ore și condus pentru prelevarea probelor biologice, interval de timp mare insuficient, însă, pentru determinarea unor valori alcoolice diminuate. Totodată se reține că inculpatul a refuzat să semneze actele de constatare a lipsei acestuia din spital, invocând ambiguități și neînțelegeri din partea organului de poliție și personalului medical. Față de aceste împrejurări ale cauzei, se constată că inculpatul este refractar față de ordinea juridică și imperativul autorității de stat, neajunsuri comportamentale ce impun aplicarea unei pedepse severe, în condițiile art. 374 alin. 4 – art. 396 alin. 10 C.proc.pen. Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului – căsătorit, pensionar, preocupări lucrative legitime - se apreciază că pedeapsa poate să atingă scopurile avute în vedere și anume: prevenire săvârșirii altor infracțiuni din partea inculpatului dar și determinarea unei reconsiderări a poziției subiective față de rigorile circulației pe drumurile publice, și fără executare efectivă și fără intervenția consilierului de probațiune, conform art. 81 și urm. C.pen.1969.

Față de cele reținute, în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., va condamna pe inculpatul B. C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art 71 C.pen.1969 va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe o durata de 3 ani și 6 luni reprezentând termen de încercare potrivit art 82 C.pen.1969.

În baza art 83 C.pen.1969 va atrage atenția inculpatului B. C. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare va impune revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 71 alin 5 C.pen.1969 va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., va obliga inculpatul B. C. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 2500 lei (1500 lei aferenți urmăririi penale și 1000 lei aferenți judecății în primă instanță) avansate de către stat.

În baza art. 272 C.proc.pen. va dispune avansarea sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegației . nr.4979 din 05.09.2014, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul B. C. (fiul lui G. și S., născut la data de 26.02.1964 în .. Suceava, cu domiciliul în municipiul C., ., ., apartament 55, jud. C., CNP_, cetățean român, fără antecedente penale) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art 71 C.pen.1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe o durata de 3 ani și 6 luni reprezentând termen de încercare potrivit art 82 C.pen.1969.

În baza art 83 C.pen.1969 atrage atenția inculpatului B. C. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare va impune revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 71 alin 5 C.pen.1969 dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul B. C. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 2500 lei (1500 lei aferenți urmăririi penale și 1000 lei aferenți judecății în primă instanță) avansate de către stat.

În baza art. 272 C.proc.pen. dispune avansarea sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegației . nr.4979 din 05.09.2014, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

C. LunguElena R. D.

Red.jud. C.L./, 2 ex. 20.04.2015

Tehnored.gref. D.E.R. 20.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 444/2015. Judecătoria CONSTANŢA