Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Sentința nr. 1000/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1000/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 40522/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA PENALA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 1000

Ședința publică din 17.09.2015

Completul constituit din:

Președinte: E. G.

Grefier: M. N. D.

Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror I. A. R..

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul U. V.-C., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 6 din Legea 241 din 15 iulie 2005.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 11.09.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.09.2015 când:

INSTANȚA

Prin rechizitoriul nr. 1193/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. a fost trimis în judecată, inculpatul U. V.-C. pentru infracțiunea prev. de art. 6 din Legea 241 din 15 iulie 2005.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că inculpatul U. V. - C. în perioada 1 ianuarie 2010 - 30 septembrie 2013 a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în termenul legal, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, creând un prejudiciu bugetului general consolidat în cuantum de 16.750 de lei.

Prin încheierea din data de 9.03.2015 judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 1193/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. privind pe inculpatul U. V.-C., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul U. V.-C. pentru infracțiunea prev. de art. 6 din Legea 241 din 15 iulie 2005.

Prin decizia nr. 363 din 7 mai 2015 Curtea Constituțională a României a dispus: Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de M. L. C. în Dosarul nr. 1.29_ al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale.

Pentru a decide astfel Curtea Constituțională a României, Curtea a constatat că prevederile criticate nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, fiind contrare dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

În motivarea deciziei Curtea Constituțională a României a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat, potrivit tezei întâi din art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege - din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, faptul că nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei (paragraful 145), reiterând jurisprudența sa anterioară, arată că art. 7 din Convenție prevede, printre altele, principiul că numai legea poate defini o crimă și prescrie o pedeapsă (nullum crimen, nulla poena sine lege) și, de asemenea, stabilește principiul că legea penală nu trebuie să fie interpretată extensiv în detrimentul acuzatului. Rezultă că infracțiunile și pedepsele relevante trebuie să fie clar definite de lege, cerință care este îndeplinită numai în cazul în care individul își poate da seama din conținutul dispoziției legale care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea sa penală.

Având în vedere decizia nr. 363 din 7 mai 2015 Curtea Constituțională a României instanța apreciază faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. p. p.: fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru motivele expuse, instanța în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. p. p. va achita pe inculpatul U. V. - C. pentru infracțiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005.

În baza art. 397 alin. (1) C. p. p. raportat la art. 25 alin. 5 C. p. p., va lăsa nesoluționată acțiunea civilă.

În baza art. 275 alin. 3 C. p. p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. p. p. achită pe inculpatul U. V. - C. (fiul lui V. și M., născut la data de 1 ianuarie 1968 în Murfatlar, domiciliat în Murfatlar, .. 30, ., ., CNP_) pentru infracțiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005.

În baza art. 397 alin. (1) C. p. p. raportat la art. 25 alin. 5 C. p. p., lasă nesoluționată acțiunea civilă.

În baza art. 275 alin. 3 C. p. p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.09.2015.

Președinte, Grefier,

E. G. M. N. D.

Red. Jud. E. G. /30.09.2015

Tehnored. Gref. N. D./ 30.09.2015 / 2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Sentința nr. 1000/2015. Judecătoria CONSTANŢA